Ramai la curent!

Politica

USR Braşov a recrutat doi consilieri locali care vor să candideze şi la primărie

Publicat

in

USR Braşov are doi membri noi, consilieri locali independenţi în comunele de unde provin. Este vorba despre Matei Paul-Vlad (stânga – capăt), consilier local în Hălchiu şi despre Jigărea Gheorghe Ioan (dreapta – capăt), din comuna Bran. Cei doi au fost aleşi în 2016 în consiliile locale ale celor două comune, din postura de independenţi, iar pentru 2020, ambii intenţionează să îşi depună candidatura pentru primărie.



Matei Paul-Vlad este la al doilea mandat în Consiliul Local Hălchiu. În primul său mandat, el a fost ales pe listele PNL, partid din care a demisionat în 2016, „după ce s-a produs unificarea PNL-PDL“. În urmă cu 2 ani a candidat ca independent şi a obţinut 126 de voturi, întrunind 8% din opţiuni, care l-au dus în CL. Matei a fost independent din 2016, iar acum s-a alăturat USR, întrucât „e foarte greu să te lupţi de unul singur cu o majoritate PSD“.  Matei Paul-Vlad a declarat că anul viitor, la alegerile locale intenţionează să se înscrie în cursa pentru Primărie, aceasta fiind a doua sa încercare, după cea din 2016.

Jigărea Ioan Gheorghe, consilier local la Bran, se află la primul său mandat. El a ajuns în CL Bran după ce a obţinut 12% din voturi la alegerile din 2016. Jigărea, şef de district la Sectorul Drumuri Naţionale al DRDP Braşov, administrând DN73, spune că şi el este interesat de o candidatură la Primăria Bran, în 2020, dacă va fi susţinut şi de filială.



Cei doi consilieri locali independenţi care s-au înscris în USR au primit şi responsabilitatea de a se ocupa de formarea unor filiale ale Uniunii, la nivelul comunelor lor. Potrivit vicepreşedintelui USR Braşov Marian Spiridon, până la sfârşitul acestei luni atât la Hălchiu, cât şi la Bran, ar putea fi înfiinţate organizaţii locale USR.

În prezent, în judeţul Braşov USR are filiale la Braşov, Făgăraş, Codlea, Săcele, Râşnov, Zărneşti, Ghimbav, Predeal, Sânpetru, Dumbrăviţa, Tărlungeni, Cristian şi Moieciu.  

Politica

Barometru vizibilității din Guvern: Bolojan, Rogobete, Miruță în topul aparițiilor media. Irineu Darău (USR Brașov) rămâne printre cei mai puțin mediatizați miniștri

Publicat

in

Luna aprilie a adus o vizibilitate intensă pentru membrii Guvernului, pe fondul crizei politice generate de retragerea miniștrilor PSD și al tensiunilor din jurul moțiunii de cenzură. În acest context, topul expunerii publice este dominat de premierul Ilie Bolojan, urmat de miniștri activi în domenii-cheie precum Sănătate, Apărare, Energie și Finanțe. Deși ministerul Economiei, pe care îl conduce brașoveanul Irineu Darău este și el un domeniu-cheie, ministrul susținut de USR se află la coada clasamentului vizibilității.

Potrivit unei analize realizate de News.ro și Agenția de monitorizare Klarmedia, în baza aparițiilor media, premierul demis Ilie Bolojan rămâne de departe cea mai vizibilă figură a Executivului, cu peste 44.000 de mențiuni în presa scrisă și online. Vizibilitatea sa a fost alimentată de conflictele politice cu PSD, retragerea sprijinului politic și depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

Pe locul al doilea se află ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, prezent frecvent în dezbaterea publică pe tema litigiului cu compania Pfizer și a tensiunilor politice din interiorul Guvernului. Locul al treilea este ocupat de ministrul Apărării, Radu Miruță, vizibil atât prin declarații privind securitatea națională și incidentele cu drone, cât și prin rolul său interimar la Transporturi.

În topul celor mai mediatizați miniștri se regăsesc și Bogdan Ivan, ministrul Energiei, activ pe tema prețurilor la carburanți și a crizei politice, precum și Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, prezent în spațiul public prin intervenții economice și participarea la evenimente internaționale.

Gheorghiu, Buzoianu, Pîslaru sau Predoiu, vizibilitate medie dar constantă

În zona mijlocie a clasamentului se află miniștri cu vizibilitate constantă, dar mai redusă, precum Oana Gheorghiu, Dragoș Pîslaru, Diana Buzoianu, Ciprian Șerban, Radu Marinescu, Cătălin Predoiu, Marian Neacșu și Oana Țoiu.

Irineu Darău (USR), la același nivel scăzut de mediatizare cu ministrul Culturii

În eşalonul miniştrilor care au între 1.000 şi 2.000 de menţiuni în presa scrisă şi online se află, în ordine descrescătoare a numărului de apariţii: ministrul Agriculturii Florin Barbu, ministrul Dezvoltării Cseke Attila, vicepremierul Tanczos Barna, ministrul Muncii Florin Manole şi ministrul Educaţiei Mihai Dimian.

La coada clasamentului apar doi membri ai Guvernului cu sub 1.000 de mențiuni în presă și online: ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, și ministrul Economiei, Irineu Darău (USR Brașov), unul dintre numele noi din Executiv, a cărui prezență publică a rămas încă discretă în raport cu restul colegilor de Cabinet.

Citește mai departe

Cotidian

Un fost prefect maghiar al Brașovului, „ultranaționalist român”? AUR a anunțat înscrierea lui în partid, dar a retras postarea prin care a comunicat acest lucru

Fostul prefect și subprefect al județului Brașov, Romer Sandor Mihaly, ar putea face pasul către AUR, după ce un lider local al partidului i-a transmis public un mesaj de bun venit pe Facebook. Postarea a fost ștearsă la scurt timp.

Publicat

in

După ce a plecat de la UDMR și a avut o încercare de relansare a carierei politice în ALDE, fostul prefect și subprefect al Brașovului, Romer Sandor Mihaly pare a avea o nouă încercare politică. Astfel, Dragoș Botorog, coordonator regional la AUR Brașov, a postat public pe Facebook un mesaj prin care i-a urat bun venit în partid fostului subprefect.

După câteva ore însă, reprezentantul AUR a șters postarea de pe Faceboook, care a devenit astfel inaccesibilă publicului larg.

Dacă se confirmă, transferul lui Romer Sandor este unul spectaculos, având în vedere că în AUR, catalogat ca fiind un partid „ultranaționalist” și „extremist”, a racolat în rândurile sale un nume important în trecut în UDMR Brașov.

Romer Sandor a fost prefect al județului Brașov din partea UDMR timp de câteva luni, în perioada 13 martie – 31 decembrie 2014, când a preluat funcția de la Mihai Mohaci (pe atunci la PSD). Anterior, el a fost subprefect al județului. tot funcția de subprefect a ocupat-o și în perioada ianuarie – septembrie 2015.

De asemenea, el a mai fost director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov.

Citește mai departe

Politica

Demisie în direct, în plenul Consiliului Local Făgăraș. Președintele PNL Făgăraș și-a depus mandatul, în semn de protest

Publicat

in

Ședința extraordinară a Consiliului Local de marți, în care a fost aprobat bugetul local al municipiului, a fost una destul de tensionată. Imediat după ce a fost făcută prezența, primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, a declarat că din cotele defalcate din impozitul pe venit și din sumele din TVA, Făgărașul a primit mai puțini bani.

„Anul trecut, din banii cuveniți, ni s-au luat aproape 2,5 milioane de euro. Anul acesta, mai mult decât cele 6 milioane discutate în comisii (nu a precizat dacă este vorba de lei sau de euro – n.red), ni s-au luat aproximativ două milioane de euro. Cum să echilibrezi un buget, față de anul 2024, când ai un minus de 4,5 milioane de euro, bani care ni se cuveneau? Acești bani sunt plătiți de fiecare dintre dumneavoastră către Trezoreria statului, iar o cotă de 63% din impozitul pe venit ar fi trebuit să vină la bugetul local”, a declarat Sucaciu, care a menționat că vinivat pentru această situație este premierul Ilie Bolojan.

Consilierul demisionar nu și-a asumat bugetul local pe anul 2026

După această intervenție a luat cuvântul consilierul local Cristian Urs, care este și președinte al PNL Făgăraș, a solicitat să ia cuvântul.

Alesul a menținat că bugetul propus de primar „rostogolește datorii” și nu există susținere financairă pentru cheltuielile propuse.   

„Am asistat la ședința comisiilor de specialitate și am avut câteva amendamente ce vizau lucrări neterminate, pentru care nu există finanțări. De asemena, am ridiat problema datoriilor acumulate în ultimii zece ani, pe care actuala administrație nu și le asumă. Responsabilitatea este a fiecăruia dintre consilierii locali și trebuie să votați fără niciun fel de întrebare. Eu nu îmi asum acest buget, părăsesc această sală și vă rog să luați act de demisia mea din Consiliul Local. Vă urez succes”, a declarat Urs.

Conform notificării de demisie ce a fost depusă la registratură, renunțarea la mandat și-a produs efectul începând cu data de 19 mai 2026, ora 15.20.  

Citește mai departe

Trending