Circulație restricționată în weekend, pe strada Iuliu Maniu din Brașov

În acest sfârșit de săptămână, respectiv 10-11 august 2019, circulația rutieră va fi restricționată pe Iuliu Maniu între orele 06.00-15.00, pentru lucrări la rețelele de apă, care se vor desfășura la intersecția străzilor Iuliu Maniu cu A.I. Cuza. 



În plus, strada Agrișelor va fi închisă circulației auto duminică, 11 august 2019, între orele 06.00-15.00, la ieșirea în Iuliu Maniu, pentru desfășurarea în condiții optime a lucrărilor de montaj (traversare) a conductelor de fontă. 

Accesul rutier pe strada Agrișelor va fi permis doar riveranilor, iar zona va fi semnalizată corespunzător.

Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, care a început în luna august a anului trecut și care se va derula până în februarie 2020.

Valoarea întregului contract derulat, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.