Connect with us

Cotidian

FOTO. Conceptul „5 to go” se extinde la Brașov. La cea mai nouă cafenea de pe str. Paul Richter se pot gusta și prăjiturile „made in Șchei”

Published

on

Conceptul cafenelei de tip „5 to go” de extinde la Brașov, în oraș fiind deschise deja două astfel de locații, pe strada Iuliu Maniu și, mai nou, pe strada Paul Richter, în Centrul Istoric. Alte cinci locații „5 to go“ sunt în plan în Brașov, pentru următorii doi ani, anunță co-fondatorul lanțului de cafenele, Radu Savopol. 



Cele două cafenele din Brașov – una lângă Tribunal, iar cealaltă în Centrul istoric, pe strada Paul Richter nr. 1, au fost deschise de Bianca Ioana Sperchez, o fostă „corporatistă”, care după o perioadă într-o companie privată, a decis să facă „ceva pe cont propriu”. 

„În urmă cu mai mulți ani, când am intrat într-o cafenea, m-am gândit: «Cum ar fi dacă mi-aș deschide și eu una?». Mi-a trecut repede, pentru că m-am angajat într-o multinațională, dar mi-am dat seama la un moment-dat, că nu pot lucra toată viața într-un birou. Îmi doream să fac ceva pe cont propriu. Am auzit de acest concept «5 to go», m-am documentat și am vorbit cu părinții mei, care m-au încurajat. Am aplicat pentru franciză. Nu eram foarte sigură că voi reuși, pentru că la Brașov erau deja multe cereri și cine găsea primul un spațiu corespunzător, primea franciza”, povestește Bianca. 

Cu prima cafenea, cea de lângă Tribunalul Brașov, a fost puțin mai complicat, spune Bianca. Și asta pentru că oamenii nu erau familiarizați cu «prețul fix». „Era puțină confuzie cu acest concept, dar a trecut repede. M-am implicat foarte mult acolo, am încercat ca prin acea cafenea să ofer clienților experiența unei pauze în care să se încarce cu energie. În cazul cafenelei din Centrul Istoric, a fost puțin mai ușor, a existat deja experiența”, a povestit Bianca.  De asemenea, la cafeneaua de pe str. Paul Richer nr. 1, și costurile au fost ceva mai mici față de prima locație, de pe Iuliu Maniu, unde a pune pe picioare întreaga afacere a însemnat o investiție de aproximativ 15.000 de euro. 

La cafeneaua de pe strada Paul Richter, deschisă în urmă cu două săptămâni, pe lângă turiști sau brașoveni care sunt „în trecere”, vin și foarte mulți elevi și în scurt timp sunt așteptați și studenții. Aici, pe lângă o cafea sau un capuccino de 5 sau 10 lei, sau orice alte produse care costă „multiplu de cinci“, după cum este conceptul, clienții pot cumpăra și dulciuri „de casă“, produse într-un mic atelier din cartierul Șchei. De altfel, susținerea producătorilor locali este  un element definitoriu al francizei „5 to go”. 

Cel care se ocupă de dulciuri este Alex, un brașovean care spune că în atelierul de familie din Șchei produce dulciuri după o rețetă a bunicii. Pentru „5 to go“ aduce salam de biscuiți, ciocolată de casă sau covrigei. 



Cum s-a ajuns de la o cafenea, la un concept replicat în toată țara 

Proprietarul francizei „5 to go“, Radu Savopol, a spune că această afacere a pornit de la o simplă idee. „Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge la 130 de locații în toată România. Totul a crescut progresiv“, povestește el.

„La început ne-am gândit să amenajăm două sau trei astfel de localuri, apoi să transformăm conceptul într-o franciză, iar acum 90% dintre locații sunt în acest sistem. A pornit de la un concept de «preț fix», în care, cine avea 5 lei în buzunar știa că își poate cumpăra orice din magazin. Timp de doi sau trei ani a fost pe acest concept. Apoi, am ieșit din zona de preț fix și ne-am extins pe multiplu de 5, pentru că unii clienți doreau o cafea mai mare sau produse pe care nu aveai cum să le vinzi la 5 lei”,  a mai afirmat Radu Savopol. 

Primul oraș în care s-a deschis un astfel de magazin a fost Iași, după care a urmat Ploiești, Craiova, Constanța, Câmpina Brașov, Oradea, Sinaia, iar extinderea va continua.  

În Brașov, următoarea cafenea de acest tip va fi deschisă în luna noiembrie, la Brico Depot, în baza unui parteneriat la nivel național.  Vor mai fi deschise altele, target-ul lui Radu fiind să ajungă la 7 cafenele „5 to go” în Brașov. 

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Johann

    24/05/2020 at 10:48

    Din păcate aceasta locație 5 to go din centru istoric, prin angajații locației, produc în permanență un focar de infecții, prin depozitarea rezidurilor generate de locație,vom renevi și cu alte rewiuri, dacă aceștia nu-și corectează atitudinea fata de comunitatea locatarilor de pe aceasta stradă, speram sa nu fie nevoie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending