Ramai la curent!

Politica

Roxana Mînzatu, „omul de legătură” pentru proiectul Spitalului Regional Brașov. Primăria așteaptă ok-ul Ministerului Sănătății pentru unitatea de implementare

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat zilele trecute, după ce a participat la evenimentul „Dezvoltare zonală prin fonduri europene”, organizat de Ministerul Fondurilor Europene că Roxana Mînzatu ar putea fi „omul de legătură” în proiectul Spitalului Regional Brașov. 



 „Am mai discutat cu doamna ministru situația spitalului regional, pentru că dumneaei are un rol foarte important, fiind principalul om de legătură între administrația locală și Ministerul Sănătății”, a spus George Scripcaru.

Edilul a precizat că în această perioadă așteaptă o adresă oficială de confirmare din partea Ministerului Sănătății, pe care s-a declarat convins că o va primi.

După primirea acestui document, primarul a anunțat că „vom constitui o unitate de implementare formată din reprezentanți ai municipalității, BERD și Ministerului Sănătății pentru derularea și elaborarea studiului de fezabilitate, pe care îl vor realiza consultanții BERD, pe care deja BERD i-a selectat”. 

Reamintim că în cazul Spitalului Clinic Regional de Urgență Brașov ce se va construi în Bartolomeu a fost elaborat un studiu de prefezabilitate, iar în această perioadă BERD așteaptă de la Ministerul Sănătății un document oficial privind zona deservită de viitoarea unitate medicală. 



În ceea ce privește finanțarea proiectului, propunerea BERD, agreată și de Guvernul României este ca unitatea să se construiască prin parteneriat public-privat (PPP). Recent, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, anunțat că în cazul acestei scheme de finanțare are în plan obținerea banilor europeni pentru asigurarea cofinanțării ce revine partenerilor publici. Practic, pentru spitalele regionale construite prin PPP, Ministerul Fondurilor Europene are în plan să preia modelul polonez. 

Politica

Parlamentarii de Brașov, aproape absenți în amendarea Legii bugetului de stat. Au fost puține solicitări de bani pentru județul nostru

Publicat

in

An de an, Legea bugetului de stat stârnește pasiuni și discuții, care uneori, depășesc solemnitatea ce ar trebui să caracterizeze discursul parlamentar. Fiecare ales încearcă să iasă în evidență, fie criticând, fie propunând alocarea unor sume pentru diferite măsuri sau investiții. De asemenea, dezbaterea bugetului este și pretextul pentru centralizarea investițiilor dorite de comunitățile locale, dar pentru care nu au fost găsite surse de finanțare.

Anul acesta, însă, cel puțin în ceea-i privește pe parlamentarii de Brașov, implicarea a fost destul de redusă. Aleșii din partidele aflate în arcul guvernamental nu au depus amendamente prin care să propună alocarea unor bani pentru comunități, cel mai probabil, pentru a nu afecta „calculele fragile” făcute de Guvern.

Singurii care și-au „încercat norocul” au fost parlamentarii din grupurile AUR din cele două camere ale Parlamentului. Ei au cerut, printre altele, 500.000 mii lei pentru proiectarea Autostrăzii A3 Ploiești- Braşov, 800.000 mii lei pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, 7.000.000 mii lei pentru finalizarea obiectivelor aflate în prezent în execuție (pe lista lor fiind și Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj — Oradea; Autostrada Sibiu — Făgăraş), 800.000 de lei pentru documentațiile aferente Autostrăzii Făgăraș – Brașov.

De asemenea, parlamentarii aceluiași partid au cerut câte 500.000 de lei pentru Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul de Artă Brașov (pentru conservarea patrimoniului și lucrări la spațiile muzeale), dar și 500.000 de lei pentru achiziționarea unor ambulanțe.

Toate aceste solicitări au fost respinse. Însă, așa cum au făcut și în trecut parlamentarii din PNL, PSD sau USR, cei de la AUR vor folosi aceste amendamente pentru a „bifa” măcar la capitolul imagine în fața alegătorilor.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu: Legea privind recunoașterea resorturilor turistice, adoptată cu largă majoritate în Camera Deputaților

Publicat

in

Deputatul Augustin-Florin Hagiu anunță adoptarea, cu o largă majoritate, a legii care
introduce oficial în legislația din România noțiunea de „resort turistic”. Proiectul inițiat de
Hagiu în 2025, la început de mandat, a fost votat în Camera Deputaților cu 285 de
voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă”, după ce a obținut toate avizele necesare, inclusiv
din partea Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României.

„Este un vot care arată foarte clar că turismul nu are culoare politică. Este un domeniu în care putem construi împreună, dincolo de diferențele politice, pentru a valorifica un potențial economic uriaș al României. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au susținut acest demers”, a declarat Augustin-Florin Hagiu.

Noua lege creează un cadru juridic clar pentru dezvoltarea resorturilor turistice – acele
structuri integrate care oferă servicii complete, de la cazare și restaurante, până la
agrement și wellness. Recunoașterea oficială a acestor structuri permite României să
intre competitiv pe piețele externe cu pachete turistice integrate, la standarde
internaționale, ceea ce poate crește semnificativ atractivitatea țării pentru turiștii străini.

„Până acum, România nu avea o definiție clară pentru resorturi turistice, deși aceste concepte există și funcționează în toată lumea. Prin această lege, facem un pas esențial pentru a putea vinde servicii turistice integrate pe piețele externe și pentru a
atrage turiști care cheltuiesc mai mult și rămân mai mult timp în România”, a subliniat inițiatorul.

Potrivit datelor oficiale ale Institutul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ 2,17
milioane de turiști străini au fost cazați în România, generând cheltuieli totale de circa
1,3 miliarde de euro. Cheltuiala medie este de aproximativ 600 de euro per turist, cele
mai mari sume fiind direcționate către cazare, alimentație, transport și activități turistice.

„Dacă România va reuși, prin dezvoltarea resorturilor turistice reglementate, să atragă anual cel puțin 300.000 de turiști străini în astfel de structuri, vorbim de un impact economic estimat la aproximativ 300 de milioane de euro. Este o oportunitate reală de a echilibra balanța comercială pe zona de servicii turistice și de a genera dezvoltare economică în comunitățile locale”, a precizat Augustin-Florin Hagiu.

Citește mai departe

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Publicat

in

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Citește mai departe

Trending