Amendă de 50.000 lei pentru poluatorul care a umplut de fum municipiul Codlea

Verificată în 22 octombrie, firma care a afumă municipiul Codlea a fost amendată zilele trecute de Garda de Mediu Brașov. Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Brașov, poluatorul a primit o amendă de 50.000 lei și i s-a impus ca măsură înlocuirea instalației de protecție a aerului până la data de 30 noiembrie și să o folosească. De altfel una dintre ipotezele codlenilor care au reclamat problema era că respectiva firmă nu folosește întotdeauna filtrele de aer. 



  

Adresa Gărzii de Mediu Brașov a fost postată pe rețelele de socializare de viceprimarul Erwn Albu. În documentul respectiv se arată că în urma verificării buletinelor de analiză realizate de un evaluator cu acreditare RENAR „s-a constatat că nu sunt depăşiri ale indicatorilor analizaţi.  La data verificării amplasamentului (22 octombrie 2019), echipa de inspecţie a verificat modul de funcţionare a instalaţiei de filtrare a aerului, aceasta prezentând deficienţe tehnice. De asemenea, societatea nu a notificat Comisariatul Judeţean  Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la incidentele apărute în perioada 17 octombrie – 22 octombrie referitoare la evacuarea în atmosferă a noxelor prin această instalaţie deficitară”. 



 

Garda de Mediu a mai sancționat firma respectivă și în luna februarie a acestui an. Amenda, în valoare de 60.000 lei a fost aplicată pentru nereguli de funcţionare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.