Connect with us

Cotidian

Un ONG amenajează 3 trasee de mountainbike de-a lungul pârtiilor din Poiană. Primăria Braşov va amenaja încă trei, mai complexe şi de diferite dificultăţi, în Postăvarul

Published

on

Primele trei trasee de mountainbike din Postăvarul au intrat în lucru, după ce a fost emisă autorizaţia de construire pentru acestea. Traseele vor fi amenajate în parteneriatul dintre Asociația Club Sportiv NH Bike și Primăria Brașov. 

Aceste 3 trasee la care au început lucrările vor fi amenajate în apropierea pârtiilor de schi și a instalațiilor de transport pe cablu. 



,,La începutul acestei săptămâni am început lucrările de amenajare ale celor 3 trasee de biciclete pe care asociația noastră (NH Bike) le realizează împreună cu Primăria. Am făcut pichetarea traseului, iar în zilele acestea vom începe lucrările de amenajare. Am ales niște trasee care să ne permită o avizare cât mai rapidă și care vor completa un alt proiect al Municipalității. Două dintre trasee vor fi de nivel mediu, iar una va fi pentru practicanții cu experiență a acestui sport. Traseele care merg de-a lungul pârtiei vor fi amenajate la liziera păduri, în spatele instalațiilor de zăpadă artificială,” a declarat Bogdan Micu, reprezentantul NH Bike, care este și consilier al primarului pe probleme de mediu. 

Cele 3 trasee vor fi amenajate în Masivul Postăvarul, în zona pârtiilor de schi, în afara fondului forestier. Traseele sunt extrem de asemănătoare unei poteci turistice de drumeție, cum sunt cele existente în Masivul Postăvarul, cu singura diferență, că este permis doar accesul cicliștilor, spun reprezentanţii NH Bike. 

Rutele pentru biciclete presupun lucrări de curăţare a stratului vegetal, în general de maxim 20 de cm, pe o lățime cuprinsă între 1 – 3 metri. În locurile umede și în cele în care stă apa, se vor efectua lucrări de drenaj, lucrările de maenajare afectând doar stratul superficial vegetal bătătorirea pâmântului existent, pe zonele curățate.  Traseele care merg de-a lungul pârtiilor vor fi amenajate la liziera pădurii, în spatele instalațiilor de producere a zăpezii artificiale.



Încă 3 trasee vor amenajate de Primăria Braşov.  Acestea vor avea un traseu mult mai sinuos, care presupune o serie de amenjări și lucrări mai complexe.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute a fost depus și studiul de fezabilitate pentru cele 3 trasee pe care le va amenaja Primăria Brașov, în cadrul programului de investiții, iar primarul George Scripcaru spune că va veni la următoarea şedinţă de Consiliu Local, în faţa Deliberativului, cu propunerea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru acestea.

Cele 3 trasee pe care le va amenaja Primăria sunt următoarele: 

1. Traseul de mountainbike nr. 1 – dificil. Are lungimea de 3141.60m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure. 
Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 250 m, a căror lungime cumulată de 1940.41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Din punct de vedere al vizibilităţii, putem spune că elementele geometrice ale traseului, condiţiile topografice şi vegetaţia permit asigurarea unei distanţe medii de vizibilitate de 15 m. Pentru menţinerea vizibilitătii în lungul traseului, se vor inspecta periodic traseele de biciclete şi se va îndepărta vegetaţia şi crengile ce intră în gabaritul de liberă trecere a pistei.

Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii specifice ciclismului montan:
– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171m, care se deprind şi revin in traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.
– două tabletop-uri, destinate săriturilor;
– un step up destinat săriturilor în urcare;
– două drop off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;
– o pasarelă din lemn;



2. Traseul 2 – ușor. Are lungimea totală de 4070.60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final, staţia inferioară a telegondolei. Acesta porneşte la 6m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia şi continuă pe drumul de acces la pârtia Lupului. După intersecţia cu axul telescaunului 6CLD, traseul îşi schimbă orientarea şi continuă printr-o succesiune de serpentine orientate pe direcţie nord-vestică, în afara şi interiorul pădurii până în jurul km 3+670, unde intră pe traseul drumului Albastru şi continuă până la staţia inferioară a telegondolei .
Din punct de vedere al amenajării în plan, traseul pistei de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 199 de curbe circulare, cu raze cuprinse 3 m şi 200 m, a căror lungime cumulată de 2315.39 m, reprezintă 57% din lungimea totală a pistei.

Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:
– două step up-uri;
– un drop off.



3. Traseul 3 – mediu. Are lungimea totala de 3936.16 m, este cel mai indepartat traseu din cele trei trasee.
Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, dupa care se desprinde spre stanga si continua in interiorul padurii, după care traverseza drumul existent si reintra in padure continuand cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395.35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.

Traseul pistei de biciclete se prezintă mai putin sinuos decat celelalte doua trasee, fiind alcătuit din 150 curbe circulare cu raze cuprinse 4 m şi 332 m, a căror lungime cumulată de 2004.51 m reprezintă 51% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Traseul de mountain bike nu prezinta elemente constructive speciale pentru crestere gradului de dificultate.

„Iubitorii acestui sport vor avea la dispoziție 6 trasee de mountainbike, cu diferite nivele de dificultate, ce însumează aproximativ 20 de kilometri lungime. În acest fel, dacă iarna Poiana este cea mai bună stațiune de schi din România, vara, sperăm, să devină cea mai bună destinație pentru cei care iubesc coborârile cu bicicleta, în natură. După ce am introdus transportul bicicletelor cu autobuzele RAT în Poiana Brașov, de anul viitor trebuie să ne gândim la transportul acestora până în Postăvarul, astfel că trebuie să prevedem soluții pentru ca sistemele de transport pe cablu, pe parcursul verii, să fie prevăzute cu suporturi pentru biciclete”, a spus George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending