Ramai la curent!

Investitii

Peste 2 kilometri de asfalt pe autostrada Râșnov – Cristian. În ce stadiu erau lucrările la data de 1 decembrie

Publicat

in

După ce în vară a lucrat în două schimburi, constructorul care realizează capătul de autostradă Râșnov – Cristian a intrat, din a doua parte a lunii noiembrie, la lucrul în regim de iarnă, muncitorii ieșind pe șantier doar ziua. De altfel, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, constructorul are în plan să lucreze la decopertări și în perioada următoare, dacă vremea va fi favorabilă. 



Construcția autostrăzii a început în data de 20 mai și, potrivit directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Horia Stancu, până la data de 1 decembrie, lucrările erau finalizate în proporție de 14%. 
 
„Pe un segment de 2,2 kilometri, pe ambele sensuri, a fost turnat primul strat de asfalt, cel de bază . Constructorul a făcut această lucrare pentru ca apa să nu se infiltreze în fundaţia drumului. De asemenea, au fost montate grinzile la trei pasaje care trec peste autostradă”, a explicat Stancu.
 
Cele mai mari probleme sunt cu pasajul care trece peste DN 73A, în localitatea Râșnov, pentru că, în dreapta drumului (pe sensul de mers spre Zărnești) nu se poate lucra la pasaj. În zonă se mai lucrează la relocarea unei magistrale de gaz, iar până în momentul în care aceasta noua conductă nu va fi funcțională nu poate începe realizarea pasajului. 
 

CNAIR așteaptă autorizația de construire pentru etapa a doua de lucrări

Pe de altă parte, reprezentantul DRDP Brașov a anunțat că în 26 noiembrie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus la Ministerul Transporturilor dosarul pentru obținerea autorizației de construire pentru faza a doua a lucrărilor. Aceste demersuri nu au putut fi făcute mai devreme pentru că a fost nevoie de exproprierea a 642 de parcele de teren sau imobile de pe teritoriul localităților Râșnov și Cristan. Hotărârea de Guvern în acest sens a fost emisă la începutul lunii octombrie a acestui an,  valoarea totală a despăgubirilor fiind de 5.654.613,31 lei.  



Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, constructor fiind Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL. Sectorul Râşnov – Cristian (segment al autostrăzii Comarnic-Brașov). Valoarea contractului este de 118.019.701, 80 lei, fără TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este luna noiembrie a anului 2020. 

Investitii

Locuitorii din Podu Oltului scapă de ocolul de 30 de km. Oltul va fi traversat pe un pod provizoriu

Publicat

in

După o licitație anulată și tratative interminabile cu localnicii, Consiliul Județean Brașov a anunțat că găsit soluția pentru traversarea râului Olt, în satul Podu Oltului din comuna Hărman, după ce podul existent va fi demolat pentru ca, în locul lui, să fie construit unul nou.

Astfel, înainte ca vechiul pod să fie demolat, va fi construit unul provizoriu, în amonte de cel existent. Administrașia județeană a luat aceastră decizie după ce locuitorii din comuna Hărman nu au fost de acord ca în perioada lucrărilor la noul pod să facă un ocol de aproximativ 30 de kilometri, pe rute ocolitoare. De asemenea, ei nu au fost nici de acord ca în perioada șantierului să treacă râul pe o pasarelă pietonală și să ia mașinile dintr-o parcare amenajată pe malul dinspre satul Hărman. De asemenea, înainte de a lua decizia construirii podului provizoriu, adminstrația județeană a analizat posibilitatea amenajării unui pod de pontoane, însă ideea nu a mai fost pusă în practică.

Acum, odată rezolvată problema traversării Oltului în perioada lucrărilor la noul pod, Consiliul Județean Brașov a lansat și licitația pentru realizarea investiției. Aceasta este doua procedură, după licitația anterioară a fost anulată.

„La momentul declanșării procedurii de achiziție, în caietul de sarcini a fost prevăzută realizarea unei pasarele metalice pietonale. Soluția a fost iniţial acceptată de către Primăria Hărman, însă a fost contestată de către cetățenii din Podu Oltului și apoi chiar de către autoritatea locală care a reclamat faptul că aceasta nu asigura traficul auto pentru cetățeni, precum și pentru autobuzele RAT, autoutilitarele serviciilor de intervenție și cele de salubritate”, a explicat președintele Consiliului Județean.


Investiția este estimată la 18,5 milioane de lei

Reprezentantul Consiliului Județean Brașov a precizat că valoarea contractului de lucrări pentru realizarea noului pod este estimată la 18.533.209,79 lei fără TVA.

Conform contractului, în etapa organizării de șantier, constructorul va realiza un pod provizoriu metalic cu o lungime minimă de 40 metri și lățime totală de 5 metri, care să asigure o parte carosabilă de 3,50 metri și un trotuar pietonal de un metru. Lungimea totală estimată a variantei provizorii de circulaţie va fi de 216 metri.

După ce construcția provizorie va fi gata, constructorul îl va demola pe cel vechi, respectând condițiile impuse de Direcția Județană de Cultură Brașov, care a solicitat realizarea unei scanări digitale a obiectivului în vederea păstrării în arhivele instituţiei a unei copii a acestuia şi de asemenea a recomandat păstrarea unui fragment din suprastructura podului istoric într-un spaţiu protejat (muzeu sau expoziție).

În ultima etapă se va construi noul pod. Acesta va avea trei deschideri cu lungimea totală de 112,15 metri. Lățimea podului va fi de 13,50 metri. Partea carosabilă va avea cu două benzi de circulație cu lățimea totală de 8,60 metri, prevăzută cu două trotuare de 2,20 metri şi două grinzi parapet de 0,25 metri. Infrastructura va fi alcătuită din două culee și două pile din beton armat turnat monolit, fundate indirect prin intermediul piloților forați.

Termenul de finalizare a proiectului este de 20 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Citește mai departe

Investitii

Casa de cultură din Râșnov intră în reabilitare. Finanțarea este asigurată de la bugetul de stat

Publicat

in

După mulți ani în care a bătut pasul pe loc, proiectul de modernizare a Casei de Cultură de la Râșnov a primit o „gură de oxigen” de la Ministerul Dezvoltării. Mai exact, printr-un comunicat de presă, ministerul a anunțat că a alocat suma de 26.500.000 de lei, prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru restaurarea, consolidarea și refuncționalizarea imobilului.

Având la dispoziție resursa financiară, primăria Râșnov a anunțat că va trece la etapa următoare de implementare a proiectului, lansarea licitației de lucrări.

La Casa de Cultură din Râșnov urmează să se realizeze lucrări de consolidare a clădirii, de refacere a fațadelor de reparare a acoperișului. De asemenea, vor fi reabilitate spațiile interioare, pictura murală din sala de spectacole va fi restaurată, iar instalațiile vor fi refăcute. Proiectul mai prevede acoperirea unei porțiuni din curtea interioară, acest spațiu urmând a fi utilizat pentru evenimente culturale.

În prezent, imobilul este într-o stare tehnică precară și, pentru a preveni accidentarea trecăturilor de bucăți de tencuială sau de țigle, clădirea este „îmbrăcată” cu o prelată.

Citește mai departe

Investitii

Terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor intră în modernizare. CSM Corona Brașov ia în calcul să înființeze o secție de tenis pentru copii

Publicat

in

Amenajate în urmă cu mulți ani, terenurile de tenis de lângă Sala Sporturilor din Brașov vor fi demolate. Anunțul a fost făcut de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ultima ședință de plen a Consiliului Local, care a precizat că în locul acestor terenuri se va amenaja o bază modernă de tenis.

„Urmează ca pentru lucrări să fie prevăzuți bani în bugetul local. Noua bază va fi amenajată astfel încât să poată fi omilogată pentru competiții de tenis destinate copiilor. Am discutat toate aceste aspecte cu președintele Federației Române de Tenis”, a declarat primarul.

De asemenea, edilul a propus ca la CSM Corona să fie înființată o secție de tenis pentru copii.

Citește mai departe

Trending