Ramai la curent!

Investitii

FOTO&VIDEO. Cinema Modern va găzdui Centrul Minitehnicus, pentru copiii pasionaţi de tehnică. Cercurile de pregătire vor funcţiona în regim after-school

Publicat

in

Cinematograful Modern se redeschide cu o față nouă, fiind, pe lângă cinema cu două sălu, și un centru educațional pentru copii.

Clădirea Modern va găzdui din această toamnă Centrul Minitehnicus, propus şi susţinut de Clubul Economic German, în programul „Fit for Future“ pentru pregătirea copiilor şi tinerilor din Braşov, pentru abilităţi ce pot fi pune în practică atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la un viitor loc de muncă.

„Acesta este un proiect pe care l-am propus Primăriei, din partea Clubului Economic German, o altă etapă a proiectului nostru «Fit for Future». Vrem să ne ocupăm de copiii din Brașov începând cu clasa I, poate chiar și mai devreme puțin, până la doctorat. «Minitehnicus» se încadrează aici foarte bine. Țelul nostru principal este să motivăm și să pasionăm copiii pentru tehnică și să-i apropiem, prin joc, de meseriile moderne din domenii ca robotica, automatizarea, electronica, IT etc. Sunt meserii de vârf, în care Brașovul va avea nevoie, în viitor, de specialiști calificați. Va fi foarte greu acum pentru că suntem încă în stare de alertă, iar firmele sunt concentrate să-și rezolve problemele aduse de situația cu Coronavirusul, dar dorim să continuăm acest proiect, pentru că este unul foarte important pentru copiii noștri, pentru viitorul economic al Brașovului și implicit pentru firmele noastre. Suntem fericiți că primăria a acceptat colaborarea cu noi, și în funcție de restricțiile viitoare, de situațiile financiare ale firmelor, vrem să punem pe picioare cât mai repede acest frumos proiect. Vom începe cu cinci domenii diferite și vom crește pe parcurs, ca și în cazul Școlii Profesionale Germane Kronstadt“.

„Noi, împreună cu primăria și Ministerul Educației, avem deja școala Kronstadt, avem inclusiv liceu, programe de studenție și de masterat, ce lipsea erau copiii mici, de până în clasa a opta. Ce vrem noi să facem este practic fosta «Casă a Pionierilor». România are tradiție de zeci de ani în astfel de centre de pregătire, doar că în ultimii ani nu s-a mai făcut așa ceva în România. Așa cum cu Școala Kronstadt noi am fost pionierii, vom fi pionieri și cu aceasta. Ne dorim să facem acest lucru, ne dorim să o facem gratuit, nici nu se pune problema să le cerem bani copiilor, dar trebuie să vedem ce va urma după pandemia asta, iar faptul că nu începem acum este exclusiv din cauza pandemiei. Dar, odată ce am început, vă garantăm că va funcționa. Exemplul este SPGK, care a devenit un punct de reper în estul Europei, nu doar în România“, a completat Dorin Șaramet, reprezentant al Clubului Economic German.

Reabilitarea Cinematografului Modern a costat 4,6 milioane de lei

În cadrul proiectului s-au executat lucrări de reparaţii capitale a întregii clădiri, cu refuncţionalizarea acesteia în vederea păstrării a două săli de cinematograf, pentru proiecţii de film şi realizarea unor  spectacole pentru copii. 

  • Sala mare (fosta sală A, cu 350 locuri) a fost amenajată ca sală de spectacole şi proiecţie film cu o capacitate de maxim 186 locuri.
  • Sala care până la închiderea clădirii a avut destinaţia de club (fosta sala B) a fost amenajată ca sală de spectacole şi proiecţie film, cu o capacitate de maxim 110 locuri.
  • În fosta sală de 100 locuri (sala C) a fost amenajat un spaţiu cu destinaţia de vestiar pentru copii, iar în fosta zonă a ecranului va fi amenajat un spaţiu pentru amplasarea  centralei termice.

,,Centrul este format din două săli de cinema sau spectacole, cu o capacitate de 186 de locuri, respectiv 110, la care se adaugă două săli de proiecție, proiectoarele fiind de ultimă generație.  S-au construit vestiare pentru copiii care vor susține spectacole sau serbări în aceste două săli. Sunt grupuri sanitare noi, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și mai multe spații care pot fi folosite ca birouri sau pentru alte activități”, a declarat Constantin Chiriță, reprezentantul constructorului.

 

Lucrările au fost realizate de Asocierea SC Deanda Prim Invest SRL-D – lider asociere, SC Construcţii Industriale Civile SRL şi SC Damelectroterm VB SRL, în baza unui contract în valoare de 4,6 milioane lei fără TVA.

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Investitii

O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

Publicat

in

Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

– Construire Grădinița în cartier Astra

– Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

– Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

– Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

– Extindere și mansardare Grădinița nr.7

– Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

– Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

  •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

– Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

– Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

– Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

– Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

– Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

– Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

– Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

– Construire grădinița str.Tudor Arghezi

– Extindere Grădinița nr.26

– Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

– Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

– Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

– Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

  •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

4. Achiziție ecoinsule

STRĂZI: 26,10 milioane lei

 Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

-Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

-Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

– Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

-Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

-Achiziție autobuze

-Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

-Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

-Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

-Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

-Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

-Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

-Expertize străzi și poduri

-Stații de încărcare pentru autoturisme

– Modernizare str. Narciselor

– Resistematizare intersecții.

TURISM: 11,22 milioane lei

1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

3. Sanie de vara.

Citește mai departe

Trending