Reguli pentru utilizarea drumurilor forestiere din Pădurile Braşovului. Drumurile pot fi folosite şi pentru ture ghidate, în anumite condiţii, iar câinii au acces, numai în lesă

Turiștii sau brașovenii care vor să se bucure de liniștea pădurii, să se relaxeze sau să facă sport o pot face și pe drumurile forestiere administrate de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov, însă vor trebui să respecte câteva reguli. În acest sens, Regia a pregătit Regulamentul privind accesul pe drumurile forestiere aflate în fondul forestier proprietate publică a Municipiului Brașov și în administrarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A., în scopul practicării de activități individuale de turism, sportive și de recreere. 

„Permiterea accesului pe drumurile forestiere vine în sprijinul iubitorilor de natură și drumeții, oferindu-le acestora să petreacă timp în aer liber, în mijlocul pădurii. Regia își propune să vină astfel în întâmpinarea locuitorilor Municipiului Brașov și a turiștilor care vin în zonă, prin permiterea accesului acestora pe drumurile forestiere pe care le administrează, în vederea desfășurării de activități individuale de turism, cu caracter sportiv  și de recreere.  În acest fel apreciem că se poate pune în valoare potențialul recreativ al pădurilor din jurul Brașovului, aceasta putând conduce la creșterea numărului de turiști precum și la un plus de imagine al Brașovului”, au argumentat reprezentanții Regiei.

Drumurile forestiere pot fi folosite şi pentru ture ghidate, în anumite condiţii

Prin acest regulament va fi permis accesul pe 30 de drumuri forestiere, cu o lungime totală de aproximativ 83 km. Conform proiectului Regulamentului, utilizarea drumurilor forestiere se face doar în scopul practicării de activități individuale de turism, sportive și de recreere precum și pentru a observa și conștientiza valorile naturii, a dezvoltării caracterului educativ și a respectului pentru natură. De asemenea, acestea pot fi folosite și în scop comercial – cum este cazul turelor ghidate contra-cost, dar în acest caz, organizatorul trebuie să obțină acordul Regiei. În plus, și pentru organizarea unor evenimente sportive este nevoie de acordul Regiei. 

Ce reguli trebuie să respecte cei care folosesc drumurile forestiere

Regulamentul prevede că accesul este permis pietonilor, dar cu biciclete, cărucioare pentru copii sau pentru persoane cu nevoi speciale. În schimb, este interzis accesul pe drumurile forestiere cu ATV-uri și alte autovehicule antrenate de motoare termice sau electrice, cu excepția vehiculelor/autovehiculelor autorizate și a căror acces este permis în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice, conform legii. Cei care folosesc un mijloc de locomoție, cum este cazul bicicletelor,  trebuie să reducă viteza de   la trecerea pe lângă persoanele care merg pe jos.  De asemenea, este interzisă aruncarea deșeurilor, a substanțelor nocive sau a detergenților în apă sau pe sol. Totodată, turiștii nu a voie să blocheze sau să deterioreze drumul, să tăie, să rupă  sau să scoată din    rădăcini  vegetația forestieră precum și nici să rupă ramurilor și  mugurii puieților din plantațiile de pe taluzurile drumurilor forestiere. Interzisă este și hrănirea animalelor sălbatice sau atragerea acestora. Nu în ultimul rând, cei care merg pe drumurile forestiere trebuie să ia în calcul faptul că  este interzisă poluarea fonică de orice fel, exceptând situațiile în care  trebuie să își semnaleze prezența în zonă pentru a atenționa animalele sălbatice. 

Câinii pot merge pe drumurile forestiere, dar numai ţinuţi în lesă 

Conform regulamentului, accesul cu câini pe drumurile forestiere este permis doar dacă aceștia sunt ținuți în lesă. În cazul exemplarelor de câini pentru care legea prevede obligația purtării acestora cu botniță, accesul acestora este permis doar în aceste condiții.

Pentru a vedea dacă regulile sunt respectate, administratorul fondului forestier poate amplasa pe drumurile forestiere camere video, în scopul monitorizării respectării prevederilor legale.

Regulamentul este în dezbatere publică în perioada 21.08.2020-04.09.2020, putând fi consultat pe site-ul Regiei (http://www.rplpkronstadt.ro/) și pe cel al Primăriei Brașov (https://www.brasovcity.ro), iar persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ, la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. prin intermediul  adresei de e-mail rplpkronstadt@yahoo.com. După finalizarea acestei etape, Regulamentul va fi supus aprobării Consiliului Local Brașov.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.