Dr. Andreea Moldovan a explicat care poate fi „călcâiul lui Achile” în infectarea cu noul coronavirus

Directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, dr. Andreea Moldovan, a făcut un apel pe rețelele de socializare, rugând oamenii să respecte regulile de protecție anti-COVID până la cele mai mici detalii și în orice moment. 

„Mâncatul împreună, clar fără masca, în spatii închise și aproape, fumatul la colț cu poveștile de rigoare, statul în același birou închis, ne aerisit, cu ”încă doar 1-2 persoane” și fără mască, manipularea cu mâini murdare a măștii, sintagma „doar acum am dat jos masca” sau ”numai 5 minute ca să pot respira bine”, mersul în aceeași mașina fără masca pot fi acel călcâi al lui Achile pentru infectare”, a explicat dr. Moldovan. 

Conform medicului masca rămâne cel mai important accesoriu în vreme de pandemie.

Faptul că până acum, purtând riguros masca și respectând recomandările, am scăpat mulți dintre noi, dovedește că aceste măsuri funcționează. Jucăm la trecerea timpului, la evitarea colmatării profunde a sistemului medical (deja e foarte greu să găsești un loc de internare), la obținerea unor metode terapeutice mai bune”, mai spus Andreea Moldovan. 

Conform raportării DSP valabile sâmbătă, 17.10.2020, judeţul Braşov ajunsese la un număr de  7526 de persoane confirmate cu infecția cu coronavirus, de la începutul pandemiei, după ce ieri au fost confirmate încă 115 cazuri de COVID-19. 5732 de pacienți s-au vindecat până acum, însă 306 manifestă încă forme medii, grave sau severe, fiind în prezent internaţi în spitalele COVID sau suport COVID-19 din Braşov. 

În prezent, incidenţa infecţiilor, în judeţul Braşov este de 1,77 la 100o de locuitori.

Detalii pe fircare localitate în parte, AICI: 

Incidența infecțiilor COVID-19 în județul Brașov: 7 localități au depășit limita de 3 la 1000 de locuitori, iar alte 15, limita de 1,5

1 Trackback / Pingback

  1. Dr. Andreea Moldovan a explicat care poate fi „călcâiul lui Achile” în infectarea cu noul coronavirus - NewsTimes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.