Scrisoare deschisă de la PNL Brașov către primarul Coliban: “Maturitatea nu înseamnă manipulare, nici scandaluri fără fond doar pentru interese electorale”

PNL a trasmis la sfârşitul săptămânii trecute o scrisoare deschisă primarului municipiului, Allen Coliban, arătând deschiderea pentru colaborarea cu USR PLUS, astfel încât ” Brașovul să aibă cea mai bună guvernare”.  Liberalii subliniază în scrisoarea lor deschisă faptul că “lumea vrea maturitate” şi că “maturitatea nu înseamnă manipulare, nici scandaluri fără fond doar pentru interese electorale“. De asemenea, liberalii amintesc şi de faptul că ei nu au plecat urechea la “mici inconveniente”  şi nici nu au intrat în “hora discuțiilor despre diplome și alte mici inconveniente care s-au tot vehiculat”. 

Scrisoarea deschisă a PNL vine în contextul în care vineri, imediat după şedinţa de Consiliu Local în care o majoritatea formată din PNL şi PSD a respins suspendarea proiectului Goriţa, USR PLUS a început o critică puternică la adresa celor două partide. 
 

Scrisoare deschisă

Stimate domnule primar,

Nu este prima oară când PNL întinde mâna alianței USR-PLUS pentru a-i chema pe toți cei care s-au opus guvernării dezastruoase PSD să vină și să pună mâna pentru a reconstrui România. 

Dar întotdeauna ne-am lovit de calcule politice: că nu ar fi bine ca USR-PLUS să facă asta, că e greu la guvernare, că ar fi bine să nu ne așezăm la masă că e mai convenabil din punct de vedere electoral ca USR-PLUS să facă scandal. 

Stimate domnule Allen Coliban, dacă nu ați remarcat, în ultimele săptămâni ne-am preocupat să găsim soluții, să dezbatem programe de guvernare și idei de dezvoltare. Românii, brașovenii, au nevoie de soluții. Suntem după aproape un an de vremuri grele și de pandemie, de turbulențe în economie. Lumea e îngrijorată, lumea e preocupată, lumea vrea maturitate.

Maturitatea nu înseamnă manipulare, nici scandaluri fără fond doar pentru interese electorale. Maturitatea însemnă să înțelegi că binele celui care te votează e tot ce contează. Că pentru binele omului din fața noastră, trebuie să avem înțelepciunea și priceperea să ne așezăm la aceeași masă, să fim parte din soluție, nu din probleme. 

Nu ne-am cramponat de șicane electorale, n-am intrat în hora discuțiilor despre diplome și alte mici inconveniente care s-au tot vehiculat, că nu ne face cinste să plecăm urechea la tot felul de lucruri prea puțin semnificative. Important pentru noi este să le oferim oamenilor certitudini, să le arătăm brașovenilor că știm exact ce avem de făcut, astfel încât ziua de mâine să fie puțin mai bună și viitorul să fie mai sigur. 

Cu siguranță, dincolo de orice apariție cu iz electoral, și dumneavoastră sunteți la fel de preocupat de cei care v-au votat. Cu siguranță, dincolo de orice tentativă de inducere în eroare, și pe dumneavoastră vă interesează ca Brașovul să aibă cea mai bună guvernare. 

Această guvernare are nevoie de corectitudine, de adevăr, de soluții și de dialog real.

Vă rog să primiți cu această scrisoare o ramură simbolică pentru buna colaborare de care oamenii depind pentru dezvoltare. La primăvară sunteți invitat de onoare la acțiunea noastră de plantare a 100.000 de arbori, acțiune care are șansa să crească odată cu încrederea noastră într-un parteneriat de bună credință, în care ambii parteneri trag pentru același obiectiv – bine celor care și-au pus speranțele în noi. Știm că veți găsi puterea de a răspunde așteptărilor celor care, cu toată încrederea, v-au votat. Știm că iubiți Brașovul și mai știm cu siguranță că nu sunteți singurul. 

Cu stimă și speranță la o bună colaborare,

                                  Echipa PNL Brașov

 

Proiectul „Gorița”, readus în discuție în prag de alegeri. Colaborarea USR PLUS – PNL la primul „rateu”: nu a mai funcționat în cazul proiectului de hotărâre referitori la această investiție

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.