Accidentele cu urși s-ar putea repeta pe Autostrada Sibiu – Orăștie. DRDP Brașov: urșii sar gardurile de pe marginea autostrăzii

Accidentele din ultimele zile de pe Autostrada 1, sectorul Sibiu – Orăștie,  când, în trei zile au fost uciși doi urși, reflectă superficialitatea cu care a fost tratată problema culoarelor pentru animale, susțin specialiștii în carnivorele mari. 

Mihai Pop, specialist în carnivore mari, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care susține că „unicul «ecoduct» de pe segmentul Sibiu-Orăștie nu funcționează. Doi urși morți în câteva zile și pare că ei sunt de vină pentru că au existat. Bine ca nu sunt și victime umane că nu e chiar o banalitate să iei un animal de 150-200 kg pe capotă (cu o viteză de 120 – 130 km/h). Acum începe lungul proces de a înțelege (atât autoritățile cât și publicul) că nu e(ra) vorba doar de animale ci de oameni și siguranța lor”. 

 De altfel, specialiștii susțin că este posibil ca astfel de accidente să se mai producă în perioada următoare, având în vedere că respectiva zonă este, cel mai probabil, o rută de deplasare a urșilor care, în această perioadă a anului, încep să coboare dinspre zonele de munte spre cele de deal, pentru hrănire. 

Pe de altă parte, după cele două accidente, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri  (DRDP) Brașov, au anunțat vor notifica Prefectura Sibiu, pentru ca această instituție să ceară, la rândul ei, măsuri din partea fondurilor de vânătoare. „Ei (administratorii – n.n) sunt singurii care pot și chiar au obligația legală să controleze populațiile de animale sălbatice”, spun reprezentanții DRDP Brașov.

De asemenea, aceștia susțin că „din păcate, urșii nu sunt opriți de garduri, pentru că sunt foarte buni cățărători. Problema este că deși noi nu putem să facem nimic pentru a-i ține departe de autostradă, noi suntem cei care plătim despăgubirile. Deja avem un proces pe rol tot cu un urs de anul trecut”. 

Totodată, DRDP Brașov (care se ocupă de întreținerea autostrăzii din județul Sibiu) a anunțat că vor fi montate indicatoare de atenționare cu privire la prezența animalelor sălbatice. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.