Polițiștii locali de la Biroul 1 Centru au găsit o femeie dată dispărută încă din luna mai a acestui an.
Este vorba despre o bătrână în vârsta de 66 de ani, instituționalizată la un cămin pentru persoane vârstnice din județ, care la jumătatea lui mai a plecat la plimbare prin oraș și nu a mai revenit în unitate.
Fiind anunțată de DGASPC în urmă cu o săptămână, Poliţia Locală Brașov a demarat procedurile de căutare. Femeia a fost depistată și identificată în curtea unei biserici din oraș, unde se adapostise de frig. Ea le-a povestit cu lacrimi în ochi polițiștilor locali că intentionase să plece la copii în Italia, însă pentru că nu deținea fondurile necesare nu s-a putut urca în nici un mijloc de transport pentru a ajunge la destinatia dorită. Sunt informații conform cărora, E. D. a fost inițial în Sfântul Gheorghe, însă nu a stat mult acolo, revenind în scurt timp în Brașov. Aici, ea a stat pe unde a putut, dar cel mai mult în stradă. Tot ea, le-a mai spus polițiștilor locali că de șase ani a rămas fără un acoperiș deasupra capului, având o situație familială și financiară dificilă. Femeia a fost predată pe bază de proces verbal celor de la DGASPC, a precizat directorul Poliției Locale, Nicolae Aldea.
Fii primul care comentează