Ramai la curent!

Sport

Corona Transilvania Brașov, campioană națională la handbal, al doilea an la rând!

Publicat

in

Pentru al doilea an la rând, echipa de handbal junioare 2, antrenată de Mihaela Seifer Ciobotaru şi Eugen Ciulei a câştigat titlul de campioană naţională, întorcându-se de la Cisnădie, acolo unde a avut loc turneul final cu cea mai preţioasă  medalie la gât.



De asemenea, trei jucătoare ale Braşovului au câştigat patru premii speciale, după cum urmează: Rebecca Necula – MVP turneul şi cel mai bun coordonator de joc al turneului, Alicia Gogîrlă – cel mai bun inter drept al turneului iar Georgiana Olaru a fost desemnată cea mai bună apărătoare a competiţiei.  

La finalul competiţiei, antrenoarea Mihaela Seifer Ciobotaru a declarat că este extrem de mândră de echipă şi că îşi felicită fetele pentru felul în care au abordat acest turneu final.

Mihaela Seifer Ciobotariu: „Dincolo de a fi şi meritul nostru, al celor care le antrenăm, acest titlu de campioane este al echipei, al fetelor care au muncit un sezon întreg şi au înţeles că trebuie să funcţioneze ca o echipă. Sunt extrem de mândră de fete, mai ales că pe multe dintre ele le-am crescut de mici şi mă emoţionează maxim să văd ce echipă frumoasă pot fi împreună. A fost un turneu obositor pentru noi toţi, dar în clipa în care le-am văzut la final fericirea am avut încă o dată convingerea că putem ajunge aici doar prin multă muncă zi de zi, pe tot parcursul sezonului. Le mulţumesc din suflet pentru fiecare antrenament în care s-au implicat, pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut şi care astăzi, iată, sunt răsplătite din nou cu medalie de aur”.

 





Preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir, care a fost alături de echipă, la Cisnădie la finală, a spus că a fost tare bucuros să vadă ce joc frumos are echipa şi că are convingerea că multe dintre fetele care acum sunt în centrul de copii şi juniori al Coronei, se vor regăsi în viitorul apropiat în lotul echipei de senioare.

Liviu Dragomir: „După atâţia ani de muncă şi de încredere investită în centrul de copii şi juniori, iată că începem să vedem din ce în ce mai clar că avem şi roade frumoase de cules pentru handbalul braşovean. Avem un centru de copii şi juniori puternic, cu o valoare recunoscută în toată ţara, iar asta se regăseşte atât în valoarea ehipei dar şi în calităţile individuale ale fetelor, pe care în mod sigur le vom vedea în viitor în echipa de senioare. Nu ştiu ce satisfacţie mai mare poţi avea decât să ştii că nişte fetiţe care în urmă cu ani păşeau prima dată la club să înveţe handbalul, ajung să te reprezinte atât de frumos. Cred că aceasta este cea mai bună dovadă că la handbal şi nu numai, avem antrenori care ştiu foarte bine ce trebuie făcut pentru a creşte campioni şi oameni de calitate”.


Echipa de junioare 2 Corona Transilvania a avut un parcurs fără greşeală la turneul final, unde a trecut pe rând de Chimia Râmnicu Vâlcea, scor 35-19, de  CSM Târgu Mureş, scor 39-29, de LPS Brăila, scor 27-19. În semifinale braşovencele au învins cu 31-29 pe CSM Bucureşti iar duminică, în finala mare a turneului au trecut de CSM 1 Târgu Mureş cu scorul de 40 – 25.



Echipa campioană este următoarea: Nicoleta Petre (portar, 2003), Alexandra Maria Hlipcă (portar, 2003), Raluca Nicoleta Rădoi (portar, 2002), Erika Szakacs (extremă stânga/dreapta, 2002), Alexandra Maria Enescu (extremă stânga, 2003), Medena Păcurariu (extremă stânga, 2002), Cristina Iordachi (extremă stânga, 2002), Alina Postică (extremă stânga, 2002), Andreea Butura (extremă stânga, 2002), Nora Roşu (inter stânga, 2002), Denisa Nicoleta Iosim (inter stânga, 2003), Laura Constantin (inter stânga, 2003), Sorina Vieru (inter stânga, 2002), Miruna Andreea Nicolaua (inter stânga/centru, 2003), Natalia Raissa Marin (centru, 2003), Rebeca Necula (centru, 2003), Alexia Maria Manta (centru, 2003), Alice Gogîrlă (inter dreapta, 2003), Valentina Maria Soreanu (inter/extremă dreapta, 2002), Mădălina Cristina Colţ (extremă dreapta, 2003), Florina Buruiană (extremă dreapta, 2003), Georgiana Olaru (pivot, 2002), Diana Ștefania Golanu (pivot, 2003), Rita Roşu (pivot, 2003).

Antrenor: Mihaela Seifer Ciobotaru. Antrenor portari: Eugen Ciulei. Maseur: Csaba Szocs.

Director tehnic: Mariana Tîrcă.
Președinte secție handbal: Alina Teslăraşu.

Sport

FOTO „Teutonii” Ghimbav își continuă drumul spre Liga Zimbrilor, după victoria clară în derby-ul județean cu CSM Făgăraș

CSO Teutonii Ghimbav câștigă categoric derby-ul județean cu CSM Făgăraș, scor 37-27, și își consolidează parcursul spre promovarea în Liga Zimbrilor, după o repriză secundă dominată clar.

Publicat

in

Handbaliștii de la CSO Teutonii Ghimbav au obținut acasă o nouă victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Victoria „Teutonilor” a fost una clară: 37 – 27 (17-13 la finalul primei reprize), după ce în minutul 50 s-a ajuns la o diferență de 11 goluri (33-22).   Băieții antrenați de Cătălin Vasilache au avut ceva emoții doar în prima repriză, când scorul a fost unul strâns, dar în partea a doua a meciului handbaliștii ghimbășeni au controlat jocul.

Un meci special pentru Alexandru Dedu

De altfel, după meci antrenorul „Teutonilor” a remarcat faptul că handbaliștii ghimbășeni au intrat relaxați în teren, iar câteva ratări au făcut diferența. „Pe parcurs am făcut câteva schimbări, ne-am reglat puțin și am impus ritmul”, a declarat Vasilache.

Cel mai bun marcator al echipei noastre a fost Cătălin Fodorean – 12 goluri, cele mai multe marcate în prima repriză.

„A fost o victorie muncită, pentru care ne-am pregătit toată săptămâna. Pregătirea fizică, dar și traseele pregătite în timpul antrenamentelor ne-au ajutat să obținem această victorie. Un rol important l-au avut și suporterii, care ne susțin meci de meci”, a declarat Alexandru Dedu,  care a evoluat o perioadă și la CSM Făgăraș, acesta menționând că, pentru el, acesta a fost un meci special.

El a mai precizat echipa din Ghimbav este una omogenă, care îmbină experiența unor „veterani” cu talentul unor jucători de perspectivă și este optimist în ceea ce privește obținerea obiectivului: promovarea în prima ligă de handbal. 

Totuși, lupta pentru promovarea în Liga Zimbrilor rămâne strânsă, consideră antrenorul CSO Teutonii Ghimbav.

„Dacă ne uităm pe clasament, observăm că toate echipele sunt apropiate, cu excepția Stelei, care s-a distanțat. În aceste condiții, pentru noi, din acest moment, orice punct este crucial, dar am mare încredere în jucătorii mei”, a încheiat Cătălin Vasilache.

Citește mai departe

Prima Pagina

FOTO. „Kids Judo Cup” a adus clubului Kids Tâmpa 18 medalii!

Prima ediție „Kids Judo Cup”, organizată la Brașov, a reunit 740 de sportivi din România și Republica Moldova. Clubul Kids Tâmpa a obținut 18 medalii și a încheiat competiția pe locul 5 în clasamentul general.

Publicat

in

De

Prima ediție a competiției de judo „Kids Judo Cup”, organizată de clubul Kids Tâmpa Brașov, în weekend, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, a reunit pe tatami nu mai puțin de 740 de sportivi din țară și de la opt cluburi din Republica Moldova, fiind considerată un succes atât pentru clubul organizator, cât și pentru oraș.

După o zi de competiție plină, Kids Tâmpa a reușit să câștige 18 medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 6 de bronz. La final, antrenorul clubului Kids Tâmpa, Vasile Blendica, s-a declarat mulțumit:

„A fost un concurs foarte bun pentru noi, atât din punct de vedere al organizării, cât și din punct de vedere sportiv, pentru că am câștigat 18 medalii, iar toți sportivii au avut meciuri frumoase, din care au avut de învățat. Sperăm să aducem în continuare clubului multe medalii în competițiile la care participăm. Mulțumim tuturor celor care ne susțin, clubului și sponsorilor, care au făcut ca organizarea acestei prime ediții de la Brașov să fie excelentă.”

Și președintele Kids Tâmpa, Adrian Zahariea, a fost încântat de numărul mare de sportivi înscriși la prima ediție a „Kids Judo Cup” și de atmosfera din sală, considerând competiția un succes atât pentru judoul brașovean cât și pentru promovarea Brașovului.

„A fost o competiție frumoasă, în care ne-am putut bucura de prezența unui număr mare de sportivi. Cu siguranță, acest concurs va deveni o tradiție la Brașov, oraș care merită o bună promovare a acestui sport. Așa cum se știe, judo a adus de-a lungul vremii numeroase titluri naționale și internaționale, iar acest lucru ne obligă să continuăm să creștem campioni pentru Brașov și pentru România.”

Rezultate obținute de Kids Tâmpa la „Kids Judo Cup”

U10
Radu Emma – locul 1
Fliușcă Natalia – locul 1
Chisăliță Zian – locul 2
Chisăliță Zenaida – locul 3

U12 (2015–2016)
Radu Emma – locul 1
Șerban Rebeca – locul 1
Mărcuț Eduard – locul 2
Lupu Matei – locul 2

U13
Fliușcă Antonia – locul 3

U14 (2013–2014)
Păun Victor – locul 3
Zahariea Pavel – locul 3
Constantin Alexandra – locul 3

U16 (2011–2012)
Păun Bogdan – locul 1
Man Carla – locul 2
Echim Ianis – locul 2
Ghiran Alexandru – locul 3

U18
Leța Raysa – locul 1
Băilă Andrei – locul 2

Clubul Kids Tâmpa s-a clasat pe locul 5 în clasamentul pe medalii, din 46 de cluburi participante la competiție.

Citește mai departe

Sport

Județul Brașov, doi reprezentanți în forul de conducere al Federației Române de Handbal (FRH)

Publicat

in

În următorii patru ani, județul Brașov va avea doi reprezentanți în forul de conducere al Federației Române de Handbal. În urma alegerilor care au avut loc pe 24 aprilie, în Consiliul de Administrație al FRH au fost aleși Diana Carmen Ciulei, șefa Asociației Județene de Handbal Brașov și Viorel Irimie, președintele CSO Teutonii Ghimbav.

Ei fac parte din echipa de 15 membri ai Consiliului de Administrație.

Membrii Consiliului de Administrație al FRH în mandatul 2026 – 2030

În urma alegerilor de vineri, noul președinte al FRH a fost desemnat Bogdan Voina, care l-a depășit, ca număr de voturi, în turul al doilea, pe Sorin Dinu. Constantin Din, cel care a deținut mandatul de președinte în perioada 2022 – 2026 nu a adunat numărul de voturi necesare pentru a trece în turul secund.

Bogdan Voina va face echipă, al conducerea federației cu Adrian Cosman, ales vicepreședinte. Mariana Târcă, cea care a candidat și ea pentru funcția de vicepreședinte, în echipa lui Constantin Din, s-a clasat pe locul 3.

Citește mai departe

Trending