Connect with us

Sport

FOTO. Poloiştii Coronei, pe podium la Cupa României!

Published

on

Echipa de polo Corona Brașov a câştigat la diferenţă de scor, finala mică din Cupa României la polo seniori, şi a terminat competiţia pe locul trei. Echipa antrenată de Edward Andrei şi Florin Turcu a învins cu 7-2 (4-1, 1-0, 1-1, 1-0) pe Dinamo Bucureşti, la finalul unui meci foarte bun al braşovenilor.

Pentru Corona au marcat: Teohari Daniel – 2 goluri, Buică Radu – 1 gol, Călin Cristian – 1 gol, Buda Andrei – 1 gol, Alexandrescu Antonio – 1 gol, Fornea Stanislav – 1 gol.

În primul joc din Cupa României, poloiştii Coronei au trecut cu 14-10 (4-2, 3-2, 3-5, 4-1) de Sportul Studenţesc. Marcatori: Teohari Daniel – 5 goluri, Ianc Petru – 3 goluri, Buică Radu – 2 goluri, Călin Cristian – 2 goluri, Giuclea Bogdan – 1 gol, Rujan Dan – 1 gol. Într-una dintre semifinale, braşovenii au întâlnit puternica echipă a Stelei, în faţa căreia au pierdut cu scorul de 18-6.

La finalul competiţiei, antrenorul principal al echipei Corona Braşov, Edward Andrei, a declarat că este fericit că echipa a terminat pe podium Cupa României, semn că proiectul de la Braşov este unul frumos care dă roade.

„Sunt foarte fericit de această victorie din finala mică, deoarece proiectul nostru de a creşte campioni la Brașov cu echipa proprie, începe ușor ușor să dea roade prin această primă medalie de bronz cucerită la Cupa României, chiar in fața contracandidatei noastre, Dinamo București. Cu o singură înfrângere în fața echipei Steaua Bucureşti – campioana en titre si câștigătoarea ultimei ediții a Cupei României, din trei meciuri disputate, echipa noastră a reușit clasarea pe locul trei. Sper ca aceasta medalie de bronz cucerită la Cupa României sa fie un nou început pentru meciurile din Campionatul Național ce vor urma si sa repetăm aceeasi figură frumoasă si la sfârșitul sezonului competițional. Acest loc pe podium şi această medalie de bronz se datorează în special echipei care a înțeles că numai prin foarte multă muncă, sacrificii, disciplină si multă dăruire se pot obţine lauri. Au muncit, s au pregătit iar acum au fost răsplătiți! Suntem fericiţi şi sper să avem multe astfel de momente la Braşov”, a spus Edward Andrei.

La competiţia de la Bucureşti, antrenorul principal al echipei de seniori a Coronei, Edward Andrei, a primit un premiu din partea Federaţiei Române de Polo, el fiind răsplătit pentru întreaga carieră în care a adunat 401 selecții în echipa națională, pentru care a marcat 312 goluri.

Florin Turcu, coordonator al secţiei de polo de la Corona, a spus la rândul său, că este bucuros că prima victoria în faţa celor de la Dinamo din acest sezon, a coincis cu medalia de bronz din Cupa României.

„Sunt bucuros ca prima victorie din 2020 împotriva celor de la Dinamo București a coincis cu câștigarea medaliilor de bronz in Cupa României . Echipa noastră a făcut un joc tactic excelent in faza de apărare și diferența de pe tabela de marcaj ar fi putut fi mai mare dacă tinerii noștri jucatori erau mai concentrați la finalizare. Suntem foarte fericiţi că această echipă tânără, cu o medie de vârsta de 21 ani, începe să joace de la meci la meci, din ce in ce mai bine, rezultatul obținut fiind consecința firească a pregătirii bune din ultimele luni. Un prim obiectiv al sezonului a fost atins. De luni reluăm pregătirea pentru campionatul naţional – Superligă, cu ambiţie și hotărâre, mult mai motivați pentru că ne dorim să facem o figura frumoasa la sfârșitul sezonului competițional. Luna martie este dedicată in întregime Campionatelor Naționale de Juniori 1, 2 și 3, unde Corona are echipe participante la toate categoriile de vârstă. Ne preocupă foarte mult consolidarea și dezvoltarea echipelor de juniori, pentru că ei sunt viitorii componenți ai echipei de seniori. Suntem intr-un proces continuu de selectie, in această perioadă cei vizați fiind copiii născuți între 2009-2012. Aşadar, îi aşteptăm la bazin pe cei interesaţi să practice acest sport”.

Prima Pagina

Turturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor

Published

on

Handbaliștii de la Clubul Sportiv Orășenesc Teutonii Ghimbav au debutat cu o victorie în play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor. Primul meci a fost pe teren propriu, cu Dynamic Zalău, iar partida a fost câștigată de handbaliștii ghimbășeni la șase goluri diferență.

Partida a fost una în care cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Confruntarea a început în forță, cu multe reușite din partea ambelor echipe. Teutonii s-au distanțat destul de repede, apoi a urmat o perioadă în care oaspeții au recuperat din teren, însă Teutonii s-au regrupat repede și au dominat finalul primei reprize. La fel s-a desfășurat și cea de-a doua repriză, când oaspeții au pierdut orice șansă să schimbe soarta partidei cu mai bine de 3 minute înainte de finalul partidei.

Piesa de rezistență a Teutonilor a fost portarul Radu Turturică, intervențiile lui fiind decisive în momentele mai dificile pentru handbaliștii ghimbășeni. Prin paradele lui, el a ridicat tribunele în picioare, iar numele lui a fost scandat de mai multe de ghimbășenii care au umplut sala de sport de la Ghimbav. În ceea ce privește atacul, cel mai bun marcator al Teutonilor a fost Mihaly Balasz, cu 10 reușite. Scorul final a fost 36-30 (la pauză 19-15).

Teutonii vor avea următorul meci acasă cu CSA Steaua București, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18.00.

Continue Reading

Prima Pagina

Două sportive de la ACS Transilvania Brașov, convocate la lotul național de cadete pentru Jocurile Mediteraneene

Published

on

Brașovul este din nou pe harta handbalului juvenil românesc, iar meritul aparține muncii consecvente depuse la nivel de club. Două sportive legitimate la ACS Transilvania Brașov, Ana Chirițoiu și Denisa Filip, au fost convocate la lotul național de cadete, fiind singurele jucătoare din județul Brașov selecționate pentru această acțiune a Federației Române de Handbal.

În perioada 02 – 08.02.2026 lotul național de cadete se va afla în pregătire centralizată la Plopeni, iar în perioada 08 – 15.02.2026 vor participa la Jocurile Mediteraneene, la Pristina, în Kosovo.

Această convocare reprezintă o confirmare clară a calității procesului de formare desfășurat la ACS Transilvania Brașov, un club care investește constant în inițiere, educație sportivă și dezvoltarea pe termen lung a tinerelor handbaliste.

Cele două sportive sunt crescute, inițiate și formate în cadrul ACS Transilvania Brașov, parcurgând toate etapele de pregătire încă de la primele contacte cu handbalul. Rezultatul de astăzi nu este întâmplător, ci vine ca urmare a unui proiect coerent, axat pe muncă, disciplină și performanță.

„Pentru noi, această convocare este mai mult decât o reușită individuală. Este dovada că la ACS Transilvania Brașov se construiește performanță, pas cu pas, cu răbdare și profesionalism. Ne dorim să formăm sportivi, dar mai ales caractere, iar rezultatele se văd, an de an, la cel mai înalt nivel. Felicitări fetelor și mult succes!”, a spus Fetti Marius,presedinte ACS Transilvania.

De asemenea, pivotul Alessia Olaru a fost convocată la echipa națională de junioare, pentru un stagiu de pregătire ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în perioada 6-8 februare.

(Ana Olaru – pivot)

Faptul că Brașovul este reprezentat la nivel național exclusiv prin sportive formate la ACS Transilvania subliniază rolul important pe care clubul îl are în dezvoltarea handbalului juvenil din regiune și valoarea școlii de handbal ACS Transilvania.

Denisa Filip

Continue Reading

Prima Pagina

Județul Brașov are două echipe în Play-off-ul Diviziei A la handbal

Published

on

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională. Județul Brașov este reprezentat de două echipe în primele 8 ale Diviziei A.

CSO Teutonii Ghimbav a câștigat sezonul regulat

Sezonul regulat al Diviziei A de handbal masculin s-a încheiat în acest weekend, stabilind formațiile care vor continua competiția în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională.

La finalul meciurilor din faza regulată, opt echipe au obținut calificarea în play-off. Conform regulamentului, au mers mai departe primele două clasate din fiecare serie, alături de cele mai bune două echipe clasate pe locul al treilea, departajarea fiind realizată în funcție de rezultatele obținute în confruntările directe cu formațiile din partea superioară a clasamentului.

Din cauza prezenței unor echipe fără drept de promovare, clasamentele seriilor A și C au fost refăcute, pentru stabilirea corectă a formațiilor eligibile pentru play-off. Astfel, la final, județul Brașov a ajuns să fie reprezentat în Play-off de două echipe: CSO Teutonii Ghimbav, care a a a avut un parcurs excepțional în Seria A, reușind un sezon perfect, cu 12 victorii din 12 posibile și CSM Făgăraș, calificată de pe locul 3.

Echipele calificate în play-off-ul de promovare

În urma recalculării clasamentelor, în play-off-ul pentru promovarea în Liga Națională s-au calificat următoarele echipe:

  • Teutonii Ghimbav
  • CSM Odorheiu Secuiesc
  • Steaua București
  • CS Medgidia
  • CSM Făgăraș
  • CSM Oradea
  • CSU Pitești
  • Dinamyc Zalău

Miza: promovarea în Liga Națională

Meciurile din play-off vor stabili echipele care vor promova în Liga Națională de handbal masculin, competiția urmând să se desfășoare într-un sistem ce va fi comunicat de Federația Română de Handbal.

Continue Reading

Trending