În timp ce guvernanții încearcă să îi convingă pe oameni, fie prin ordonanțe militare, fie prin mesaje multe și dese, să păstreze „distanțarea socială“, pentru a evita răspândirea noului coronavirus, vama de la Otopeni este luată cu asalt de călătorii veniți din țări europene, unde infecțiile cu CoVID-19 sunt în plină extindere.
Brașoveanul Mihai Sturzu, care este și pilot al unei companii aeriene, a postat pe rețelele de socializare o imagine cu înghesuiala ce apare la controlul vamal, la curele aeriene care susesc în Otopeni. FOtografia postată de Sturzu este la aterizarea unui zbor din Marea Britanie.
„Distantare sociala la controlul vamal. Otopeni, sosiri. Acum! 30 martie 2020. 03:30. Suntem bine“, a spus ironic Sturzu. Acesta susține că îmbulzeala de la controlul vamal a fost surprinsă după sosirea unui zbor de la Londra și că prin aceeași zonă cu pasagerii a fost trecut și echipajul de zbor. Sturzu a precizat că pentru el, a fost prima dată când a trecut controlul vamal prin aceeași zonă cu pasagerii.
Prin decizii ale Guvernului, zborurile spre și dinspre Italia, Spania și Germania au fost suspendate temporar. Nu și cele spre și dinspre Marea Britanie.
Reamintim că, într-o declarație făcută în urmă cu două zil, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru spunea că se așteaptă ca în următoarea perioadă, în românia să sosească în jur de 200.000 de cetățeni care lucrează în străinătate. De asemenea, autoritățile apreciază că un „vârf al epidemiei“ va apărea undeva după jumătatea lunii aprilie.
Conform ultimelor declarații, făcute duminică seara, la ora 20.00 de către secretarul de stat Raed Arafat, în România numărul infecțiilor confirmate ajunsese la 1.815, iar autoritățile se pregătesc de Scenariul 4,atunci când numărul cazurilor va trece de 2.000.
Fii primul care comentează