Ramai la curent!

Cotidian

Mara Mareș depune legea pentru reducerea birocrației în echivalarea diplomelor de studii

Publicat

in

Deputatul liberal Mara Mareș a anunțat că va depune un proiect de lege prin care taxa de echivalare a diplomelor obținute în străinătate să fie eliminată, iar următorul pas va fi digitalizarea procesului de recunoaștere și echivalare.

“Birocrația din sistemul de învățământ este un impediment pentru beneficiari și  este absolut esențial ca aceasta să fie redusă. În timpul campaniei electorale, am promis că voi veni cu un pachet legislativ pentru a facilita echivalarea și recunoașterea diplomelor obținute în afară și, de aceea, ca un prim pas, voi depune o inițiativă legislativă prin care să fie eliminată taxa de echivalare a diplomelor obținute în străinătate. Taxa este complet inutilă, are o valoare doar de 50 de lei și, după cum puteți intui, nu aduce încasări semnificative la bugetul de stat. Din propria mea experiență, dar și din discuțiile pe care le-am avut cu studenții români plecați la studii în afară, acesta este un prim pas și un gest simbolic necesar pentru acestia. Întregul mecanism birocratic reprezintă o pierdere de vreme și este complet inutil. Este necesar ca birocrația din sistemul de învățământ să fie redusă, iar cel de-al doilea pas este digitalizarea procesului de recunoaștere și echivalare”, a declarat Mara Mareș.

“Așa cum punctam, având în vedere că taxa în cauză are o  valoare de doar 50 de lei, eliminarea ei are o semnificatie mai degrabă simbolică, dar reprezintă un pas important în a demonstra că, într-adevăr, suntem interesați de reducerea birocrației. De aceea, sper ca Guvernul și majoritatea din Parlament să nu respingă această măsură, argumentând că avem nevoie de bani pentru buget. Ar fi un semnal de deschidere atât pentru  studenții români care doresc să revină în țară, dar și pentru cetățeni ai altor state care vor să vină în România. Eliminarea taxei reprezintă, înainte de toate, o expresie a deschiderii și diversității. În scurt timp, intenționez să propun un  întreg pachet legislativ prin care birocrația din sistemul educațional să fie simplificată; aceasta este o problemă care mi-a fost semnalată deseori de beneficiarii sistemului de învățământ din România”, a mai spus deputatul.

Mara Mareș este, la 24 de ani, cel mai tânăr parlamentar al României. Ea a plecat la studii în Marea Britanie încă de la 16 ani, după ce a făcut doi ani de liceu la Colegiul „Doamna Stanca” din Făgăraș . Făgărăşanca a absolvit Liceul St. Clare’s Oxford, Facultatea de Studii Europene şi Internaţionale din cadrul King’s College – University of London, urmând apoi studii de master la Facultatea de Politici Publice Europene – University College London. 

 

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending