Ramai la curent!

Stiri Brasov

AMURAL 3. Cel mai spectaculos festival vizual din România începe la Brașov în această săptămână

Publicat

in

100 de artiști din toată țara și din străinătate sunt așteptați în zona după Ziduri și pe dealul Warthe pentru a demonstra că artele contemporane nu se consumă neapărat în muzeu sau galerie, ci pot fi o ocazie bună de întâlnire cu publicul în mijlocul naturii și al orașului.

A treia ediție a Festivalului Amural va avea loc la Brașov în perioada 31 august – 3 septembrie 2017.  Organizatorii promit că Amural 3 va fi cea mai spectaculoasă ediție de până acum a festivalului. Și de această dată, coloana vertebrală a festivalului o reprezintă video-mapping-ul, adică proiecții video pe clădiri și pe ecrane create special pentru festival. VÎn total vor fi 12 proiecții la scară mare și încă 10 la scară umană ce vor funcționa în timpul celor 4 nopți de festival. „Farmecul este de asemenea că artiștii video se vor roti în fiecare noapte, transformând de fiecare dată altă fațadă sau zid prin compozițiile lor”, spun organizatorii.

La Brașov sunt așteptați Pola Puk din Cehia, Juladi din Germania, Cote – unul dintre cei mai buni artiști video din România și alți peste 10 artiști sau colectivuri de video-mapping.

Locațiile dedicate proiecțiilor sunt – Zidul Cetății în 4 puncte diferite, Cinema Popular, Bastionul Graft, Turnul Negru, Turnul Alb, contrafortul peste pârâul Graft, centralele de După Ziduri și multe alte fortificații.

Turnul Alb și Turnul Negru se deschid în acets an pentru Amural pentru a găzdui expozițiile de fotografie. În program sunt o expoziție dedicată femeilor fotograf, cu Paula Markert din Germania ca invitat special și o expoziția de design realizată de Firestarter. 
Celor două turnuri se adăugă Cinematograful Popular, care de ani buni este închis și așteaptă renovarea Pentru prima dată în ultimii ani, Cinematograful va fi deschis și va putea fi privit în interor, unde va găzdui o instalație dedicată luminii de cinema. 

Tot la Festivalul Amural vor fi pictați și pereții podului format de drumul Poienii, de către artistul DOME din Germania. Tot aici va fi amenajată a doua locație nouă – Secret Stage – o scenă aproape indoor, care va găzdui artiști mai puțin cunoscuți și va continua muzica atunci când scena de la Turnul Negru este închisă.

Noutăți artistice la AMURAL 3

UNATC trimite centrul său de cercetare – CINETic să aducă realitatea virtuală și în cadrul festivalului. La aceste căști de VR se adaugă și căști de video 360 pe care le vei putea experimenta în zona Cinema Popular.

Pe scena de beton de la Cinema Popular va fi amenajată o scenă experimentală, cu muzicieni de stradă, artiști experimentali și Visual Poetry – îmbinarea poeziei cu alte arte.

Pe lângă toate proiecțiile video din festival, anul acesta este programat, pentru prima dată și un video-mapping interactiv – instalații cu care oamenii pot interacționa direct și se pot juca. Juladi are numeroase camere și va invita trecătorii să se implice, iar Aural Eye aduc Holoface – chipul uriaș de zeu digital care îți preia mimica prin face recognition. Și tot ca o schimbare pozitivă, cinematograful din cadrul AMURAL va fi organizat într-un amfiteatru natural, chiar lângă Turnul Alb, fiind susținut cu filme de Ambasada Suediei.

 

Concertele de la Turnul Negru

Concertele însoțite de proiecții video pe Turnul Negru care au făcut Brașovul faimos în toată țara revin pentru al treilea an. Anul acesta la Turnul Negru / Tower Stage vin artiști tot mai importanți ai muzicii electronice – Nathan Fake, Alex Smoke din Marea Britanie amândoi cu seturi audio-video și Marcus Henriksson din Suedia. Aceștia îmbină sunetele naturii cu sunetele ectronice și cu proiecții video de înaltă calitate, fiind o alegere excelentă pentru cadrul în care se țin concertele.

Lor li se adaugă Danaga (ce va cânta 3 seturi speciale la cele 3 scene cu ocazia celor 3 ani de Amural), YVAT cu proiecții video 3D pentru care am pregătit ochelari special, Ada Kaleh și mulți alții.

Și pentru a avea niște concerte în condiții excelente anul acesta scena principală va fi ea însăși o lucrare de artă, fiind realizată de cei de la Trip exclusvi din lemn și care, atât timp cât orașul o va primi, va deveni un frumos foișor.

Sistemul de sunet pregătit la Tower Stage și Secret Stage este cel mai bun din țară în acest moment, fiind un sistem concentrat pe calitatea muzicii, nu pe putere, permițând ascultarea și înțelegerea celor mai subtile note muzicale, fără a face volumul mai puternic decât de cazul.

 

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Prima Pagina

FOTO. CSM Corona Brașov câștigă Cupa României la Baschet în Scaun Rulant. Finala, dominată autoritar în fața echipei Phoenix Galați

CSM Corona Brașov a câștigat Cupa României la Baschet în Scaun Rulant, după trei zile de competiție la Sala Transilvania din Sibiu. Finala cu Phoenix Galați a fost controlată autoritar, 48-10, după un parcurs care a inclus și un meci dramatic cu gazda Sibiu, decis în ultima secundă.

Publicat

in

CSM Corona Brașov a câștigat Cupa României la Baschet în Scaun Rulant, după trei zile de meciuri la Sala Transilvania din Sibiu. Brașovenii au dominat finala în fața echipei Phoenix Galați, scor 48-10, și au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în fața a șase echipe din toată țara.

Drumul spre trofeu nu a fost lipsit de emoții. Cel mai tensionat moment al turneului pentru Corona a venit în faza grupelor, în duelul cu gazda ACS Comunitar Sibiu, într-un meci decis în ultima secundă de joc, printr-o aruncare care a schimbat și calculele de calificare în semifinale.

În semifinale, brașovenii au trecut de ACS Temerarii Arad, echipa care deschisese competiția cu cel mai categoric joc al primei zile. Finala mare cu Phoenix Galați a fost, prin contrast, controlată de la un capăt la altul, cu un avantaj menținut constant în jurul a 30 de puncte.

Antrenorul Răzvan Angheluță a fost direct în evaluarea turneului:

„Am făcut un meci foarte bun cu Aradul și un meci neașteptat de slab cu Sibiul, dar, până la urmă, soarta ne-a ales pe noi să jucăm finala. Le știu valoarea și știu că aici le este locul. Nu este un rezultat mincinos, este exact cum trebuia să fie. Gigi Pungă și Chiaburu au fost pilonii echipei, la înălțime”, a declarat Angheluță.

„Ne-am regăsit fiecare pe teren, am știut ce avem de făcut, iar rezultatele s-au văzut. Cred că cel mai greu meci a fost cel cu Aradul, pe care l-am și câștigat. Eu îi consider o echipă foarte unită, cu jucători care au experiență și joacă de mult timp împreună. Tocmai de aceea, victoria a fost cu atât mai importantă pentru noi”, a spus la rândul său, Gigi Puncă, căpitanul brașovenilor.

Turneul a reunit șase echipe: ACS Comunitar Sibiu, ACS Temerarii Arad, ACS Phoenix Galați, ACS Roțile Astrale Satu Mare, CSM Corona Brașov și AJ Ilfov Motivation, și a fost organizat de Comitetul Național Paralimpic.

Clasamentul final la Cupa României la Baschet în scaun rulant:

1. Corona Brașov

2. Phoenix Galați

3. ACS Comunitar Sibiu.

4. Roțile Astrale Satu Mare

5. ACS Temerarii Arad

6. ACS Ilfov Motivation

Carol-Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic, a transmis un mesaj care depășește cadrul strict al competiției:

„La Sibiu am văzut jucători care au luptat pentru fiecare minge și un public care a trăit fiecare moment și a făcut spectacol alături de ei. E o energie care contează enorm, pentru că le arată sportivilor că munca lor e văzută, e apreciată. Fiecare astfel de competiție, fiecare tribună plină e un pas important spre normalitate. Sportul paralimpic nu trebuie privit ca o excepție, ci ca sport de performanță în adevăratul sens al cuvântului. Ne dorim ca aceste competiții să aibă tot mai multă vizibilitate, tot mai mult public și tot mai mult sprijin, pentru că sportivii paralimpici merită să fie respectați și susținuți la același nivel cu orice altă competiție de performanță din România”.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Trending