Ramai la curent!

Cotidian

Un nou Drapel Național pe Tâmpa. Cel vechi aproape că nu se mai vedea

Publicat

in

Jandarmii montani au înlocuit, duminică, Drapelul Național amplasat pe catargul din vârful muntelui Tâmpa. Vechiul drapel era deteriorat de intemperii, după cum  purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Brașov, Ciprian Aldea.  Operațiunea a fost realizată în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov. De altfel, potrivit rangerului Agenției Metropolitane Brașov, Viorel Mihai, înlocuirea drapelului se face de 4-5 ori pe an, pentru că acesta nu rezistă foarte mult timp vânturilor destul de puternice care care bat pe vârf.

Noul drapel are dimensiunea de 7.5 m X 5 m, iar arborarea lui nu a fost o operațiune tocmai simplă.

„Vechiul steag a început să se rupă, dar era și înfășurat în jurul catargului, astfel că era nevoie de înlocuirea lui. De altfel, și în timpul operațiunii de duminică, jandarmilor nu le-a fost foarte simplu să își îndeplinească misiunea, și, pentru a evita orice riscu, jandarmii au fost asigurați”, a precizat Viorel Mihai.

„Jandarmii montani împreună cu reprezentantul Agenției Metropolitane Brașov, care este custodele muntelui, au înlocuit simbolul național pentru a putea fi vizibil de către brașoveni, dar și de către turiștii prezenți în zona Brașovului. Noul Drapel Național arborat are o lungime de 7,5 metri și o lățime de 5 metri, înlocuindu-l pe cel vechi, care a fost deteriorat de vreme și vântul puternic de pe munte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov, Ciprian Aldea.

Muntele Tâmpa face parte din Masivul Postăvarul, are o înălțime de 960 de metri față de nivelul mării, situându-se cu circa 400 de metri deasupra Brașovului. Tâmpa sau „muntele din mijlocul orașului” este o arie protejată care se întinde pe o suprafață de 190 de ha, adăpostind peste 400 de plante superioare, peste 900 de specii de fluturi, peste 100 specii de păsări, dar și carnivore mari, aflându-se în fondul forestier proprietate publică al municipiului Brașov. Situl Natura 2000 este gestionat de Agenția Metropolitană Brașov, în calitate de custode.

De pe platoul din vârful muntelui, privitorul are o panoramă extraordinară a orașului și o priveliște unică a Țării Bârsei în zilele senine. La câțiva sute de metri de restaurantul aflat pe vârful muntelui, la care se ajunge cu telecabina, s-au montat în anul 2004 litere imense, luminate noaptea, ce formează numele orașului Brașov.

 

Între restaurant și aceste litere este un catarg de peste 10 metri pe care flutură Drapelul Național. Acesta este schimbat ori de câte ori este deteriorat de intemperii.

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending