După doi ani de șantier, corpul vechi al Maternității Brașov ar putea fi deschis luna aceasta. Pentru reasfaltarea curții spitalului se vor folosi 130.000 de lei, alocați inițial pentru Aeroportul Brașov

Începută  în vara anului 2015, modernizare a corpului vechi al Maternității  este aproape gata. De altfel, reprezentanții Consiliului Județean Brașov au anunțat că lucrările propriu-zise au fost terminate, în scurt timp vor ajunge și paturile pentru saloane, iar corpul vechi ar putea fi deschis la sfârșitul acestei luni. De asemenea, încă de luna trecută au fost finalizate și procedurile de achiziție a aparaturii medicale și a altor dotări necesare funcționării unității medicale.

Lucrările de modernizare au avut o valoare estimată de 16,82  milioane de lei, finanțarea fiind asigurată printr-un program al Băncii Mondiale. Inițial, proiectul trebuia terminat în luna februarie a anului trecut, după care au fost anunțate noi termene de finalizare, inclusiv luna august a anului 2017. Datele de finalizare nu au fost respectate pentru că, în primă fază, că muncitorii firmei  care au obținut contractul veneau din când în când pe șantier în prima etapă, apoi, când au început să lucreze efectiv au descoperit să structura de rezistență a clădirii necesită intervenții suplimentare.

Tot anul acesta se va reabilita și curtea spitalului, având în vedere că stratul de asfalt din incinta unității a fost deteriorat din cauza lucrărilor de construcții ce s-au efectuat la corpul vechi. Valoarea lucrărilor este estimată la 130.000 de lei, iar finanțarea este asigurată administrația județeană. Potrivit ultimei rectificări a bugetului județean, pentru finanțarea lucrărilor din curtea Maternității  a fost diminuată suma alocată inițial pentru elaborarea proiectului tehnic aferent suprafețelor de mișcare de la Aeroportul Internațional Brașov.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.