Repararea zidului  prăbușit de pe strada Dobrogeanu Gherea nu a trecut de faza studiilor

Prăbușit de o mașină care a intrat cu viteză în el, zidul de susținere de pe strada Dobrogeanu Gherea va fi refăcut abia după efectuarea unui studiu geo-tehnic, solicitat de firma contractată de proprietar să efectueze lucrările. Administratorul public al Brașovului, Miklos Gantz, a precizat că Inspectoratul de Stat în Construcții a analizat situația și a solicitat proprietarului să realizeze o expertiză tehnică, document pe care l-a făcut. De asemenea, acesta a și contractat un constructor care să efectueze lucrările, dar firma respectivă  solicitat și un studiu geo-tehnic, vizita în teren a specialistului fiind programată pentru ziua de luni.

„Proprietarul a depus la Primăria Braşov documentele pentru obținerea autorizației de construire în regim de urgență și odată ce va avea și studiul geo-tehnic va fi gata, vor fi începute lucrările”, a explicat Gantz.

Zidul de pe strada Dobrogeanu Gherea s-a prăbușit în 7 octombrie, pe o porțiune de aproximativ 2 metri. Vezi AICI detaliile legate de acest incident.   

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.