Harta Greenpeace: Păduri potențial virgine pe Tâmpa, Postăvarul și Piatra Mare

Greenpeace România a lansat astăzi „Harta pădurilor virgine potențiale”, realizată împreună cu Universitatea Eberswalde, din Germania, și Universitatea Al. I. Cuza, din Iași. Alături de hartă, a fost lansat și studiul Situația pădurilor virgine din România scris de Iovu – Adrian Biriș.
Conform documentului, topul județelor unde s-au identificat păduri virgine potențiale este condus de Brașov, cu 49.601 hectare,  urmat de Caraș Severin – 39.513 hectare,  Argeș – 38.918 hectare. De asemenea, analiza arată că cea mai mare densitate de păduri virgine potențiale se află în situl Natura 2000 Făgăraș. 
În ceea ce privește zona din jurul Brașovului, pe hartă se regăsesc cu suprafețe de păduri virgine potențiale,  Muntele Tâmpa (două zone greu accesibile, una pe versantul dinspre Centrul Vechi, iar cealaltă pe versantul dinspre Strada Molidului). 
 
 
Păduri potențial virgine au fost identificate de Greenpeace și pe Masivul Postăvarul (între Timișul de Sus și Timișul de Jos), dar și pe Piatra Mare. 
 

„Realizarea Hărții pădurilor virgine potențiale a durat un an de zile și a însemnat evaluarea a aproape 6 000 000 hectare. Împreună cu partenerii noștri și specialiști din domeniu am dezvoltat o metodologie de analiză a datelor satelitare pe care am adaptat-o și calibrat-o ținând cont de experiența noastră de teren în identificarea pădurilor virgine. Rezultatele din această primă etapă au fost ulterior filtrate și prelucrate în corelație cu criteriile de identificare a pădurilor virgine recunoscute de legislația națională. La finalul procesului am identificat peste 295 000 de hectare de păduri virgine potențiale care pot deveni punctul de pornire pentru realizarea inventarului național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România”, se arată într-un comunicat al Greenpeace România.

 

 

1 Trackback / Pingback

  1. S-a lansat aplicația pentru mobil care îți permite să identifici tăierile ilegale de păduri – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.