Ramai la curent!

Sport

Sportivii Coronei au câștigat 38 de medalii la Campionatul Național de patinaj viteză

Publicat

in

Sportivii de la secția de patinaj viteză a clubului Corona Brașov au dominat Campionatul Național, desfășurat la finalul săptămânii trecute la Inzell, în Germania. Patinatorii antrenați de Bogdan Stănescu și Katalin Kristo au câștigat nu mai puțin de 38 de medalii, între care 27 de aur, 5 de argint și 6 de bronz.

La proba de sprint open, Mihaela Hogaș a terminat pe primul loc la general, după ce a câștigat cursele de 2x500m și 2x1000m, aceeași performanță reușind-o la masculin Cosmin Nedelea, unde Cristian Popa s-a clasat al treilea, atât în cele două probe amintite cât și la general.

De asemenea, la probe și poliatlon Cristian Popa s-a clasat pe primul loc în competiția seniorilor, după ce a câștigat cursele de 500, 1000, 1500 si 3000 de metri, performanțe similare trecându-și în palmares și Mihaela Hogaș și Cosmin Nedelea, dar în întrecerile Juniorilor A.

Nu în ultimul rând, Roxana Manolache s-a clasat pe locul 2 în întrecerilor juniorilor B (Locul la 1 500m, Locul 1 la 1000m, Locul 2 la 1500m, Locul 2 la 3000 m), Ionuț Moroșanu a terminat pe primul loc la Juniori E (Locul 1 la 300m, Locul 1 la 500m), ierarhie în care George Medan s-a clasat al treilea (Locul 3 la 300m, Locul 3 la 500m), iar Diana Stanciu a câștigat întrecerile Juniorilor F (Locul 1 100m, Locul 1 la 300m).

„A fost cel mai bun concurs al nostru din acest sezon, cu recorduri personale pentru majoritatea sportivilor. Cosmin Nedelea a obținut baremul de participare la Campionatul Mondial de juniori pentru sezonul viitor, iar Mihaela Hogaș se află într-o formă fizică foarte bună, ceea ce ne dă mari speranțe în rezultate foarte bune în Campionatul Mondial. Mai mult, sportivii noștri mai mici au arătat o evoluție foarte bună. Am acoperit aproape toate categoriile de copii, clasându-se pe podium sau chiar câștigând întrecerile”, a afirmat antrenorul Bogdan Stănescu.

Acesta va avea parte, alături de sportiva Mihaela Hogaș, de cea mai mare provocare a sezonului, finala Cupei Mondiale și Campionatul Mondial, ambele evenimente urmând a avea loc la Salt Lake City (Statele Unite ale Americii), pe 3-4 martie, respectiv 9-11 martie.

 

Rezultatele complete ale sportivilor Coronei

Sprint Open
Seniori:  
Hogas Mihaela – Loc 1 la 2x500m, Loc 1 la 2x 1000m, Loc 1 la general
Nedelea Cosmin – Loc 1 2x500m, Loc 1 la 2x1000m, Loc 1 la general
Popa Cristian – Loc 3 la 2x500m, Loc 3 la 2x1000m, Loc 3 la general

Probe si polialton
Seniori:
Popa Cristian – Loc 1 la 500m, Locul 2 la 1000m, Locul 2 la 1500m, Locul 1 la 3000 m, Locul 1 la general

Juniori A:
Hogas Mihaela – Locul 1 la 500m, Locul 1 la 1000m, Locul 1 la 1500m, Locul 2 la 3000 m, Locul 1 la General
Nedelea Cosmin – Locul la 1 500m, Locul 1 la 1000m, Locul 1 la 1500m, Locul 1 la 3000 m, Locul 1 la general

Juniori B:
Manolache Roxana – Locul la 1 500m, Locul 1 la 1000m, Locul 2 la 1500m, Locul 2 la 3000 m, Locul 1 la general
Ionel Ramona – Locul 4 la 500m, Locul 3 la 1000m, Locul 3 la 1500m, Locul 4 la 3000 m, Locul 4 la general

Juniori D:
Morosanu Maria – Locul 7 la 500m, Locul 3 la 1000m, Locul 5 la general
Francu Citre Antonia – Locul 4 la 500m, Locul 4 la 1000m, Locul 4 la general

Juniori E:
Morosanu Ionut – Locul 1 la 300m, Locul 1 la 500m, Locul 1 la general
Francu Citre Cristian – Locul 6 la 300m, Locul 6 la 500m, Locul 6 la general
Medan George – Locul 3 la 300m, Locul 3 la 500m, Locul 3 la general

Juniori F:
Stanciu Diana – Locul 1 100m, Locul 1 la 300m, Locul 1 la general

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Cotidian

        Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

        Publicat

        in

        Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

        Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

        Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

        Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

        Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

        Citește mai departe

        Sport

        Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

        Publicat

        in

        Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

        La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

        Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

        Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

        120 de voluntari la Semimaraton Brașov

        La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

        Citește mai departe

        Trending