Prima sesiune de finanțare a proiectelor clturale independete din Brașov, prin Ghidul cultural al Primăriei a fost lansată vineri și va rămâne deschisă, pentru înregistrarea propunerilor, până la data de 16 martie.
În acest an, pentru proiectele culturale independente este disponibilp suma de 2 milioane lei, la fel ca și anul trecut. Suma este dublă față de 2016.
Faţă de anul anterior, în Ghidul de finanţare s-au introdus şi câteva modificări. De exemplu,a depunerea bugetului vor trebui depuse şi ofertele care au stat la baza construirii acestuia. În plus, remunerarea echipei de implementare a proiectului va trebui să fie plătită 100% din banii solicitantului.
„Pentru că este anul Centenarului Unirii, proiectele care au o relevanță pentru marcarea acestui eveniment vor primi punctaje în plus. Tot ca o noutate, acțiunile de promovare la nivel local şi naţional ale evenimentului cultural vor fi obligatorii“, a precizat viceprimarul Costel Mihai.
În 2017, prin Ghidul Cultural au fost finanțate 28 de proiecte, care au primit împreună suma de 1,76 milioane lei.
Fii primul care comentează