Comisia de Circulaţie din Primăria Braşov a avizat în ședința de marți solicitările privind amenajarea mai multor treceri de pietoni din municipiu. Astfel, pe Calea Feldioarei, la Oligopol, dincolo de unitatea militară se va amenaja o trecere de pietoni, scopul acesteia fiind asigurarea accesului spre stația de autobuz. Lucrările vor începe imediat ce vremea va permite, iar reprezentanții municipalității au anunțat că aceasta va fi iluminată corespunzător.
O altă trecere aprobată de Comisia de Circulație va fi realizată pe strada Octavian Goga, din cartierul Tractorul, în zona oficiului poștal din cartierul Tractorul.
Totodată, membrii Comisiei de Circulație au avizat și amenajarea mai multor treceri de pietoni în cartierul Bartolomeu, pe strada Bobului, rolul acestor „zebre” fiind asigurarea accesului la parcările rezidențiale din zonă.
Tot în Comisia de Circulație a fost avizată și propunerea privind mutarea trecerii de pietoni de la intersecția străzii Rozelor cu Strada Hărmanului. În prezent trecerea de pietoni este în dreptul intrării în benzinărie, astfel că se crează unele probleme, ir conform deciziei Comisiei de Circulație, trecerea va fi mutată mai sus, dar acest lucru se va întâmpla numai după ce se va amenaja un trotuar pe partea dinspre calea ferată a străzii Rozelor.
Fii primul care comentează