Ramai la curent!

Cotidian

Mașina primarului din Săcele, ținta vandalilor. Cineva i-a pus gând rău edilului?

Publicat

in

Mașina de serviciu a primarului municipiului Săcele Virgil Popa a fost vandalizată. Edilul spune că se afla într-o întâlnire  întîlnire oficial cu oaspeți din Franța, când și-a găsit vehiculul cu frânele tăiate la una dintre roți. Acesta nu este primul incident de acest fel, Virgil Popa povestind că a mai avut de aface cu o astfel de atac, dar a preferat să nu îi dea atenție. 

Pe de altă parte, primarul municipiului Săcele spune că mașina sa de serviciu este verificată la fiecare trei luni, așa că șansele să se fi stricat singură sunt extrem de mici.

„În data de 8 iunie a anului în curs am găsit mașina de serviciu a primăriei, cu care mă deplasez, cu prezoanele desfăcute la roata din stânga față. Am considerat că nu e cazul să anunț  organele de poliție, crezând că este un incident întâmplător. Astăzi recunosc cu nu a fost cea mai inspirată decizie pe care am luat-o în acel moment. Aceasta deoarece ieri, 2 iulie, în timp ce mă aflam cu o delegație din orașul francez Vire, oraș înfrățit cu municipiul nostru, am remarcat  în momentul în care mă întoarceam spre primărie că sistemul de frânare nu mai funcționează.  S-a constatat apoi că sistemul de frânare de la roata din dreapta spate a fost desfăcut. De data aceasta am anunțat  Inspectoratul de Poliție, iar la ora actuală mașina se află sub sigiliu, după ce s-a realizat o primă constatare de către Poliția Municipală Săcele și de către serviciul criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov.

Dacă prima dată am crezut că a fost o întâmplare nefericită, a doua oară am toate motivele să cred că acțiunea a fost una premeditată și că numai o persoană fără scrupule poate pune în pericol viața cuiva. Problema este de aici înainte în atenția Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov și am toată încrederea în profesionalismul acestora în rezolvarea acestui caz“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Popa susține că a fost, în ultima vreme, ținta mai multor atacuri din partea unor opozanți politici, însă spune că este în continuare deschis colaborării. Pe de altă parte, primarul spune că refuză să creadă că atacul are un substrat politic. 

„Cu toate că suntem departe de campania electorală am observat în ultima perioadă mai multe atacuri  virulente din partea unor așa ziși opozanți politici, atât în social-media, cât și prin materiale distribuite în cutiile poștale ale săcelenilor. Aș vrea să cred că între aceste atacuri politice și incidentele de care am pomenit anterior nu este nicio legătură. Consider că am creat un climat de colaborare cu majoritatea consilierilor locali, cu o singură excepție – cea a unui consilier PNL care nici măcar nu mai locuiește în Municipiul Săcele. Aceste întâmplări mai puțin plăcute nu fac decât să mă convingă că sunt pe drumul cel bun în privința administrării orașului. Îi asigur pe săceleni că voi continua să fiu același primar implicat în rezolvarea tuturor problemelor Municipiului, iar pe opozanții politici sau nepolitici că nu mă voi lăsa deloc intimidat de astfel de gesturi cinice. Nu mor caii, când vor câinii”

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Cotidian

Lucian Patrașcu, reales în funcția de președinte al Organizației Municipale Brașov a PSD. În noul mandat el vrea să întărească dialogul cu brașovenii

Publicat

in

Organizația Municipală PSD Brașov și-a ales noua conducere în cadrul Conferinței municipale de alegeri, desfășurată sâmbătă, 13 iunie, în prezența a peste 500 de membri social-democrați din municipiul Brașov.

În urma votului exprimat de delegații prezenți, Lucian Patrașcu, viceprimarul municipiului Brașov, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Brașov.

Lucian Patrașcu a anunțat că noul mandat va avea ca priorități consolidarea organizației municipale, atragerea de noi membri, întărirea dialogului cu brașovenii și susținerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului.

„PSD Brașov Municipiu trebuie să fie o organizație deschisă, activă și conectată la viața orașului. Avem nevoie de dialog cu oamenii, de prezență în cartiere, de soluții pentru mobilitate, educație, servicii publice, spații verzi, investiții și calitatea vieții. Politica locală trebuie făcută cu seriozitate, cu respect pentru cetățeni și cu rezultate. Aceasta este direcția în care vom merge mai departe”, a mai transmis Lucian Patrașcu.

Caracterizarea lui Patrașcu: „Un om implicat, cu experiență administrativă și cu o legătură directă cu oamenii

La conferință a participat și senatorul Marius Dunca, președintele Organizației Județene PSD Brașov și vicepreședinte PSD la nivel național, care a transmis un mesaj de susținere pentru noua echipă de conducere a Organizației Municipale PSD Brașov.

„Lucian Patrașcu este un om implicat, cu experiență administrativă și cu o legătură directă cu oamenii. Reconfirmarea sa arată încrederea colegilor și dorința organizației de a continua pe un drum serios, cu implicare și responsabilitate”, a declarat senatorul Marius Dunca.

Noua conducere a Biroului Organizației Municipale Brașov a PSD:

Președinte: Patrașcu Lucian;

Prim-vicepreședinte: Șeitan Cătălin Eugen.

Vicepreședinți: Bogdan Mircea, Bunghiuz Marius, Aron Adorian Dumitru, Niță Emil, Baciu Vasile, Oprică Florentin Adrian, Bâscă Sorin, Ilie Laurențiu, Marchiș Flavius, Crivineanu Alexandra, Achim Silviu, Vasile Alexandra, Mada Ciprian, Bratosin Laura, Demeter Ramona, Constantin Doru. Crăciun Răzvan și Florin Ionescu-Galați.

Secretar executiv: Onescu Cornel.

Membri ai Biroului Organizației Municipale Brașov a PSD: Antohe George, Stancu Raluca, Suciu Mircea, Găitan Larisa Gabriela, Onescu Rareș, Dan Raluca Cristina, Zama Tudor, Pleșcan Elena Loredana, Paul Radu, Preda Emanuel, Mânzu Claudiu, Popa Vasile, Sturz Marius, Mladin Tiberiu, Ștefan Alecu și Ovidiu Călbureanu.

Biroul Organizației Municipale Brașov a PSD este completat cu Ioana – Adriana Henegar, Președinte OFSD Municipiul Brașov, Șerban Marilena, Președinte al OSSD Municipiul Brașov și Vlad Popa, Președinte TSD Municipiul Brașov.

Citește mai departe

Trending