Medicii Spitalului Militar din Brașov, campanie umanitară cu consultații gratuite, într-o fostă localitatea minieră din Harghita

Caravana Medicală a Spitalului Militar „Regina Maria“ se află azi la Bălan, în județul Harghita, unde o echipă medicală va acorda consultații gratuite cetățenilor dn zonă și va încerca să identifice nevoile de îngrijiri de sănătate ale populației.

Consultațiile sunt acordate în locația fostului spital din localitate, unde începând cu orele 10.00, sunt așteptați locuitori de toate vârstele pentru a beneficia de consultații și recomandări în specialitățile: medicină internă, endocrinologie, nefrologie, psihologie, psihiatrie, chirurgie generală, urologie, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL, medicină dentară, imagistică medicală, chirurgie pediatrică, medicină de urgență de urgență și ATI.

Din echipa medicală a Spitalului Militar, prezentă la Bălan, fac parte medici specialiști și primari, rezidenți, asistenți medicali, personal nemedical al spitalului, militari și personal civil contractual.

Această Caravană medicală a Spitalului Militar din Brașov face parte dintr-un proiect la nivel național, denumit „Uniți sub Tricolor prin sănătate”. Proiectul este aprobat și susținut de către Direcția medicală a Ministerului Apărării Naționale, iar la Harghita se desfășoară în parteneriat cu Instituția Prefectului – județul Harghita și Primăria localității Bălan, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă“ Brașov și Creativa Advertising Brașov.

Localitatea Bălan din județul Harghita este o fostă zonă minieră, cunoscută pentru exploatarea de materiale neferoase și identificată ca zonă defavorizată în prezent, atât din punct de vedere socio-economic, cât și medical.

**

Spitalului Militar „Regina Maria“ din Brașov este la al doilea eveniment de acest gen. La sfârșitul lunii iulie, echipa medicală a spitalului a ajuns în județul Covasna, pentru consultații gratuite acordate localnicilor din satele Băcel și Lunca Mărcușului, grav afectate de inundațiile din această vară. (DETALII AICI)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.