Ramai la curent!

Cotidian

1 angajat român din 3, dispus să munească „la negru“ pentru mai mulți bani în mână

Publicat

in

În Româna, unu din trei angajați ar fi dispus să accepte ca patronul să-l plătească în parte legal, pe contractul de muncă, și în parte „la negru”, dacă lucrătorul ar obține astfel mai mulți bani „în mână”, chiar dacă venitul întreg, cu tot cu impozit și contribuții sociale, i-ar scădea. Asta rezultă dintr-o cercetare realizată recent de Institutul de sondaje IRES și Institutul de Politici Publice.

Principalele concluzii ale cercetării relevă că:

  • Viitorul pieței muncii va fi marcat de automatizare și de penetrarea inteligenței artificiale. Este de așteptat, rezultă din focus group-uri, ca multe din actualele slujbe să dispară ceea ce va genera o nevoie acută de recalificare și adaptare la piața muncii redefinită de noile tehnologii;
  • 1 din 10 angajați (12%) din România au astăzi mai mult de un job plătit;
  • 1 din 20 angajați lucrează fără contract de muncă;
  • 1 din 3 angajați ar accepta să fie plătit în parte legal și în parte la negru, dacă i-ar asigura un venit mai mare față de un  salariu integral legal care le aduce, în final, un venit mai mic;
  • 1 din 5 angajați crede în posibilitatea de a își pierde locul de muncă în următoarele 6 luni;
  • 1 din 4 din angajați consideră că, în ipoteza în care și-ar pierde locul de muncă, nu ar fi ușor să își găsească unul cu salariu similar;
  • 1 din 5 angajați lucrează cel puțin câteva zile pe săptămână și de la propriul domiciliu iar 7% lucrează în spații publice (gară, aeroport, cafenea, ș.a.m.d.). Mai mult, 1 din 10 nu lucrează niciodată la sediul angajatorului;
  • 1 din 4 angajați au lucrat în cel puțin una dintre noile forme de muncă practicate deja în țară, formele cele mai frecvente fiind telemunca sau munca mobilă bazată pe TIC (Tehnologii Informaționale și Comunicații) respectiv munca ocazională;
  • respondenții consideră că, pentru a avea un job bun, ar avea nevoie de abilități în comunicare (81%) și domeniul IT (71%);
  • 2 din 5 respondenți sunt de părere că legea actuală a muncii este restrictivă în sensul că descurajează, mai ales din punct de vedere fiscal, practicarea de noi forme de lucru (45% consideră că actuala lege fiscală este restrictivă, nu manifestă flexibilitate pentru a stimula munca, inclusiv munca suplimentară locului de muncă de bază).

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada august – septembrie 2018, pe un eșantion de 1.220 persoane peste 18 ani (care, în perioada premergătoare, au desfășurat un tip de activitate pentru care au obținut venituri).

 

Cotidian

Polițiștii brașoveni au anunțat ce au găsit în timpul acțiunii „Jupiter”. Anchetatorii au ridicat mai multe arme, camere cu termoviziune, lunete, dar și 60 de trofee de vânătoare

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat bilanțul perchezițiilor făcute în 10 iunie în mai multe localități din județul Brașov, în cadrul operațiunii „Jupiter”. Polițiștii au găsit arme, muniții, trofee de vânătoare și zeci de kilograme de carne de vânat.

Astfel, în cadrul operațiunii amintite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul mai multor subunități teritoriale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, emise de instanța competentă, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„În primul dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, de la două imobile din municipiul Brașov și comuna Budila, două arme neletale deținute ilegal, una de tip pistol și una de tip pușcă, patru replici airsoft de tip pistol, aproape 400 de elemente de muniție specifice, precum și cinci butelii cu gaz”, a anunțat Poliția Brașov.

Vânătoare cu arbaleta sau capcana

Conform sursei citate, în cel de-al doilea dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști în municipiul Codlea și în comuna Holbav, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe arme de vânătoare, dintre care una deținută în mod ilegal, muniție de diferite calibre, un dispozitiv cu termoviziune, o cameră de monitorizare a vânatului, o arbaletă, dar și o capcană metalică pentru animale.
Totodată, polițiștii au ridicat peste 50 de kilograme de carne congelată provenită din specii de interes cinegetic, 60 de trofee, mai multe perechi de coarne de cerb, piei provenite de la diverse specii de animale sălbatice, precum și alte bunuri relevante pentru probatoriul administrat în cauză.

Una dintre arme, căutată în Finlanda

În cadrul activităților de cercetare desfășurate la o proprietate din comuna Holbav au fost identificate mai multe exemplare vii din specia metis de mistreț, deținute în captivitate, aspect care face obiectul unor verificări suplimentare, aflate în curs.
Tot în cadrul perchezițiilor, polițiștii au constatat că una dintre armele de vânătoare identificate figura ca bun căutat la nivel internațional, armă semnalată de către autoritățile din Finlanda.
În cauză, dat fiind materialul probator constituit până în acest moment, față de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Holbav, județul Brașov, a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj și deținere fără drept de articole pirotehnice și s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de către procurorul de caz, cu propunerea corespunzătoare.


„Facem precizarea că cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat polițiștii brașoveni.

Citește mai departe

Cotidian

Peste 270.000 de lei pentru 11 spectacole în Piața Sfântul Ioan. Filarmonica Brașov închiriază o scenă cu sunet, lumini, dar și câteva instrumente muzicale

Publicat

in

Filarmonica Brașov Brașov va organiza și în această vară spectacole în aer liber, în Piața Sfântul Ioan. Pentru ca aceste concerte să se poată desfășura, instuția de cultură va avea nevoie de o scenă, cu sistem de sonorizate și lumini. Cum nu deține o astfel de scenă, Filarmonica o va închiria, iar în acest sens a lansat o licitație electronică, valoarea estimată a contractului fiind de 275.000 de lei, fără TVA.

Conform anunțului, pe lângă scena cu sistemul de sonorizare și lumini, furnizorul va trebui să pună la dispoziția instituției de cultură un pian electronic, dar și un set de tobe pentru concerte de jazz.

Anul acesta, Filarmonica are programate 11 concerte, în 26 iunie, 10 iulie, 11 iulie, 16 iulie, 19 iulie, 23 iulie, 30 iulie, 31 iulie, 12 august și 28 august. Spectacolele vor începe seara, în intervalul orar 19.00 – 21.00 și vor dura două ore.

Citește mai departe

Cotidian

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, dotat cu echipamente de ultimă generație pentru tratarea pacienților cu AVC. Proiectul este finanțat din fonduri europene

Publicat

in

Medicii Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov vor avea la dispoziție echipamente și aparatură medicală de ultimă generație pentru a-i trata pe pacienții cu AVC. Dotarea unității sanitare se va face printr-un proiect cu finanțare europeană derulat de Consiliul Județean Brașov, care a lansat licitația pentru achiziționarea echipamentelor, valoarea contractului fiind estimată la 13.970.978 lei fără TVA.

Prin această licitație, administrația județeană va cumpăra un sistem angiograf biplan, cu o valoare estimată de 9.290.000 lei; un echipament tomografie computerizată cu 128 slice, cu o valoare estimată de  4.101.378 lei și două ecografe ecografe portabile performante, a căror valoare este estimată la 579.600 lei.  

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a precizat că acest proiect este esențial pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în contextul în care accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă o urgență medicală majoră, în care fiecare minut contează pentru salvarea vieții pacientului și reducerea riscului de dizabilitate permanentă.

„Prin achiziția angiografului biplan de ultimă generație, medicii brașoveni vor putea efectua proceduri complexe de radiologie intervențională, eliminând necesitatea transferului pacienților către centre medicale din alte județe. De asemenea, noul computer tomograf și ecografele portabile vor asigura un diagnostic ultrarapid și precis pentru pacienții cu AVC aflați în stare critică”, a declarat Veștea.

Pentru proiectul „Calitate în diagnostic și tratament pentru pacienții critici cu AVC în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, Consiliul Județean Brașov a obținut finanțarea nerambursabilă prin Programul Sănătate 2021-2027 la începutul acestui an. Valoarea contractului de finanțare este de  18.088.225 lei, din care 98% reprezintă fonduri europene nerambursabile, cu o cofinanțare de 2% din bugetul propriu.  

Citește mai departe

Trending