Șeful Secției de Drumuri Naționale Brașov a depus plângere penală împotriva vandalilor care au distrus coșurile de gunoi de pe DN 1

A devenit „tradiție” ca, periodic, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov să găsească pubelele din zonele de staționare de pe marginea drumului distruse. Cele mai mari probleme sunt pe DN 1, între Brașov și Predeal, însă, pe acest segment sunt sunt doi „suspecți de serviciu”: șoferul și ursul. În schimb, pe alte porțiuni, nu există nici un dubiu în ceea ce privește cauza distrugerii coșurilor de gunoi.

De exemplu, vineri dimineață, lucrătorii DRDP Brașov au găsit coșurile de gunoi vandalizate într-o zonă de staționare de pe marginea drumului, între localitățile pe DN 1, între Vlădeni și Perșani, În acest caz, șeful secției de Drumuri Naționale Brașov, Horia Stancu, a depus și o plângere penală la Poliție. De altfel, nu este prima pe care SDN o depune. 

„Anul acesta, am avut peste 50 de coșuri de gunoi distruse. Multe probleme au fost pe DN 1, în zona Predeal, dar acolo nu este exclus ca pagubele să fie produse și de urși. În schimb, în zona Vlădeni – Perșani nu se pune problema urșilor, astfel că am depus o plângere penală”, a explicat Horia Stancu.  

Potrivit directorului SDN Brașov, Horia Stancu, în cursul anului 2018 a mai fost depusă o plângere la Poliție după ce un spațiu de serviciu de pe marginea tronsonului 2 al Ocolitoarei Municipiului Brașov (la care nici măcar nu erau terminate lucrările) a fost vandalizat.  

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. FOTO. După vandali, au apărut și hoții în parcările de pe DN1 din județul Brașov! SDN depune o nouă plângere penală – Brașov Metropolitan
  2. FOTO. După vandali, au apărut și hoții în parcările de pe DN1 din județ! SDN Brașov depune o nouă plângere penală – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.