Clubul Corona a preluat echipele de handbal junioare 1 şi 2 de la Transilvania Braşov, în urma unui protocol de colaborare

Cluburile Corona Braşov şi Transilvania Braşov au semnat un protocol de colaborare prin care clubul Corona Braşov preia grupele de junioare 1 şi 2 de la Transilvania Braşov, jucătoarele urmând a fi legitimate pe clubul Corona, unde se vor pregăti, la junioare 1 sub comanda Simonei Gogîrlă şi a lui Vasile Curiţeanu, iar la junioare 2 sub comanda Mihaelei Seifer Ciobotaru. Noile echipe se vor numi Corona – Transilvania Braşov. Sezonul trecut, clubul Corona a câştigat titlul naţional la junioare 3, şi medalie de bronz la junioare 2, în vreme ce Transilvania a ieşit campioană la junioare 2.

Preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir a declarat, luni, că a fost deschis propunerii venite din partea clubului Transilvania, tocmai pentru ca jucătoarele crescute la Braşov să rămână în continuare ale Braşovului. „Am fost deschişi propunerii făcute de Marius Fetti pentru ca jucătoarele crescute la Braşov, care au adus rezultate foarte bune până acum, să rămână în continuare ale Braşovului, pe termen lung. Cele două clubuluri au fuzionat şi din patru echipe, două de junioare 1 şi două de junioare 2, vom forma câte una pe fiecare categorie. Suntem mândri că am reuşit să facem un astfel de parteneriat mai ales că prin această asociere a luat naştere o forţă în handbalul juvenil şi mai mult decât atât, ne putem bucura că jucătoarele crescute la Braşov se vor antrena la un singur club, pregătind astfel pasul către echipa mare a Coronei”, a spus Liviu Dragomir.

Conducătorul clubului Corona a mai adăugat că este conştient că la început vor exista ceva probleme de adaptare, peste care speră să se treacă într-un timp cât mai scurt.

„Ca orice asociere va crea şi anumite probleme de adaptare peste care sper să trecem cât mai repede şi să ne pregătim să tragem la obiectivele pe care ni le-am propus şi care vor fi cu siguranţă câştigarea unei medalii la ambele categorii. Normal că ar fi minunat să câştigăm titlul, însă, pe termen lung, principalul nostru scop este să creştem vârfuri. Sunt importante şi medaliile dar trebuie să ne intereseze să creştem şi jucătoare de perspectivă pentru senioare, pentru că asta ne dorim, ca în trei ani să avem la echipa de senioare un procent destul de mare de jucătoare crescute la Braşov de către noi”, a declarat Liviu Dragomir.

Directorul clubului Transilvania Braşov, Marius Fetti, a spus la rândul lui că este mulţumit de asocierea dintre cele două cluburi pentru echipele de junioare 1 şi 2, pentru că nu este uşor să susţii din punct de vedere financiar două echipe: „Mă bucur să anunţ această asociere şi vreau să demonstrăm că suntem o echipă de neînvins în handbal şi că Braşovul va deveni un pol important în handbalul juvenil. Am mare încredere în conducerea clubului şi a secţiei de handbal de la Corona că va avea grijă ca acest protocol să funcţioneze în cele mai bune condiţii, pentru că este un lucru benefic pentru handbalul braşovean. Împreună cu Corona, sub noul protocol, vom înscrie la anul o echipă în campionatul diviziei A”, a spus Marius Fetti

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.