Primăria Brașov, obligată să modifice PUZ-ul Centrului Civic, pentru construirea unei catedrale

Asociaţia pentru Construirea Catedralei „Înălţarea Domnului“, care în 1992 a luat un teren în concesiune de la Primăria Brașov pentru construcția unei catedrale, cere Municipalității să modifice Planul de Urbanism Zonal al Centrului Civic, astfel încât să includă și această clădire. Terenul se află lângă biserica de lemn, din Centrul Civic.

Deși acesta este un proiect de la începutul anulor ’90, până acum nu a fost pus pe picioare.

Asociația a obținut o decizie favorabilă în instanță, prin care obligă Primăria să modifice PUZ-ul. De cealaltă parte însă, Municipalitatea contestă existența asociației, din punct de vedere legal.

„Prin demersul juridic pe care îl pregătim, vrem să arătăm că Asociaţia nu mai există din punct de vedere legal, astfel că nu se justifică cererea lor de a modifica PUZ-ul Centrului Civic, în interesul lor“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.



 

În Consiliul Local se va supune aprobării un proiect de hotărâre pentru achiziționarea de servicii juridice și de reprezentare în instanță în litigiul cu Asociația. Municipalitatea consideră că o asociaţie se dizolvă de drept prin imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director, pe o perioadă de cel puțin un an, conform statutului.

„Organele statutare ale asociaţiei nu s-au mai întrunit cel puţin începând cu anul 2012 când, în cadrul asociaţiei au operat modificări ale structurii organelor de conducere, fără însă ca aceste modificări să fie efectuate cu îndeplinirea formalităţilor cerute de dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, orice astfel de modificari fiind lovite de nulitate”, se arata în raportul de specialitate al hotarârii de Consiliu Local ce va fi supus aprobării în şedinţa de joi.

1 Comentariu

  1. Nu putem accepta un mall ce arata dezgustator si care atrage numai poluare, blocaje, masini cu miile. Catedrala trebuie facuta. Parcul nu se nai poate numi parc cand deja aerul e poluat, cand va dra drumul la mall, acolo va fi crunt de respirat. Vom merge cu masti de gaze la mall, iar altii su pretentii sa isi plimbe copii in parc.
    In locul mallului trebiua parc.

1 Trackback / Pingback

  1. Catedrala „Înălțării Domnului” și… apărarea împotriva valului islamic. Un consilier local brașovean nu vrea să fie un „distrugător de biserici” – Brașov Metropolitan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.