Connect with us

Investitii

FOTO. Vechiul pasaj Fartec, consolidat după o „rețetă” în premieră pentru România

Published

on

După aproape doi ani, muncitorii au reapărut la vechiul pasaj Fartec. Deocamdată se ocupă de demolarea suprastructurii de beton, dar reprezentanții municipalității au anunțat că în scurt timp vor începe și lucrările de consolidare, după ce constructorul va obține autorizația de construire, document care ar trebui eliberat luna aceasta.   


 
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că Asocierea SC Recon SA – SC Prinfo SRL, care se ocupă de repararea pasajului, a depus deja Documentaţia Tehnice pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire (DTAC). 
 

„Pasajul, odată finalizat, va  respecta aceleaşi norme ca unul nou construit”

 Lucrările la vechiul pasaj de la Fartec nu sunt deloc simple, având în vedere că acesta este într-un stadiu avansat de degradare. De altfel, pentru a readuce pasajul la parametrii optimi, specialiștii au avut nevoie de mult timp pentru a găsi soluția tehnică optimă.
Acum, a precizat Sorin Toarcea „specialiştii în domeniu susţin că soluţiile şi modul în care este tratată din punct de vedere tehnic această consolidare reprezintă o premieră pentru România. Pasajul, odată finalizat, va  respecta aceleaşi norme ca unul nou construit”. 
Pe de altă parte, reprezentantul municipalității brașovene a precizat că „repararea pasajului presupune costuri cu 50% mai mici decât cele aferente construirii unuia nou pe acest amplasament, având în vedere că era nevoie de demolarea celui existent. De asemenea, în cazul în care s-ar fi optat pentru reconstruirea pasajului, în timpul demolării celui vechi ar fi fost nevoie de întreruperea traficului feroviar pe magistrala de cale ferată Braşov-Făgăraş-Sibiu”.  


 
Contractul pentru finalizarea reparațiilor capitale la pasajul vechi de la Fartec, cu o valoare de 10,929 lei cu tot cu TVA, a fost semnat în 25 septembrie 2018 cu Asocierea SC Recon SA – SC Prinfo SRL, ambele firme din Braşov.  În momentul semnării contractului, cele două firme și-au asumat finalizarea proiectului în 14 luni (2 luni pentru serviciile de proiectare și alte 12 pentru execuția lucrărilor propriu-zile).
 
Lucrările pe vechiul pasaj de la Fartec au început inițial din 2015 și ar fi trebuit să fie gata în 1 septembrie 2017, constructor fiind Asocierea SC Sopmet SA București – SC Consal SRL Brașov. În anul 2016 circulaţia a fost închisă şi redirecţionată pe noul pod. Conform contractului inițial, valoarea lucrărilor a fost de 8,2 milioane lei, fără TVA (aproximativ 9,7 milioane de lei, cu tot cu TVA), iar până la închiderea șantierului s-au făcut plăți în valoare de 2,2 milioane lei, iar la momentul respectiv, conform calculelor, mai era nevoie de aproximativ 7,5 milioane de lei.
Tot în anul 2017,  Primăria a reziliat contractul de lucrări, astfel că a fost nevoie de organizarea unei noi licitaţii. 
 
 

 

 

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Published

on

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Continue Reading

Investitii

La doi pași de Brașov, dar fără canalizare: realitatea din Sânpetrul vechi

Published

on

Deși este una dintre cele mai dinamice comune din zona Brașov, cu dezvoltări imobiliare accelerate în ultimii ani, Sânpetru continuă să se confrunte cu probleme de infrastructură de bază, mai ales în zona veche a localității.

În unele gospodării din „vatra satului”, metodele tradiționale de gestionare a apelor uzate nu au dispărut: încă se folosesc bazine vidanjabile sau chiar latrine uscate, o realitate care contrastează puternic cu imaginea de suburbie modernă a comunei.

Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare pe 4 străzi din Sânpetru

Pentru a corecta aceste decalaje, administrația locală a început demersurile pentru extinderea rețelei de canalizare și apă. Proiectul, aflat în prezent în faza de obținere a acordului de mediu de la Direcția Județeană de Mediu Brașov, vizează mai multe străzi din zona veche.

Concret, lucrările propuse includ extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de aproximativ 1,3 kilometri, pe străzile Șt. O. Iosif, Rahovei, Cetinii și Magnoliei. În urma investiției, 132 de gospodării ar urma să fie racordate la sistemul centralizat.

În paralel, este prevăzută și extinderea rețelei de alimentare cu apă pe strada Magnoliei din Sânpetru, pe o distanță de aproximativ 320 de metri.

Proiectul vine într-un moment în care presiunea pe infrastructura existentă crește constant, pe fondul extinderii rezidențiale din zona metropolitană a Brașovului, iar diferențele dintre noile cartiere și zonele istorice devin tot mai vizibile.

Continue Reading

Investitii

Două luni cu restricții de circulație pe strada 13 Decembrie din Brașov

Published

on

În această perioadă se lucrează la rețelele de apă

Compania Apa Brașov a anunțat că începând cu data de 18 martie, timp de aproximativ două luni, pe strada 13 Decembrie din Brașov se circulă cu restricții pe sectorul cuprins între giratoriile de la Onix și Făget. Restricțiile sunt instituite ca urmare a faptului că pe o porțiune de 725 de metri, cuprinsă între cele 2 sensuri giratorii se lucrează la mpdernizarea rețelei de apă.

„Lucrările se vor desfășura pe partea dreaptă a carosabilului, pe sensul de mers către Sânpetru și vor cuprinde următoarele elemente: 5 hidranți, 6 cămine de vane, 26 de branșamente noi și 11 cămine din bolțari. Intervențiile vor fi realizate pe tronsoane de maximum 50 de metri, iar după finalizarea lucrărilor zilnice, partea carosabilă va fi nivelată cu piatră spartă, astfel încât banda de circulație să poată fi utilizată de către conducătorii auto”, au anunțat reprezentanții operatorului de apă.

Zonele de lucru sunt semnalizate, iar termenul estimat de execuție este de 2 luni. Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar 08.30 – 16.00, iar Poliția Locală Brașov va dirija și fluidiza traficul rutier.

Continue Reading

Trending