Strada Traian Moșoiu din Brașov intră anul acesta în reparații, după doi ani de la prăbușirea unei porțiuni din zidul de sprijin

După aproape doi ani de la alunecarea de teren de pe strada Traian Moșoiu din cartierul Șchei, municipalitatea brașoveană a anunțat că în acest are în plan consolidarea zidului de sprijin afectat la momentul respectiv.

Pentru a vedea care este starea drumului și a zidului de sprijin cu o lungime de aproximativ 150 m și ce lucrări sunt necesare, Primăria Brașov a comandat o expertiză tehnică, iar lucrările au fost incluse în bugetul local pe anul în curs. „În perioada următoare vom lansa licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor. Sperăm ca în cursul acestui an să înceapă intervențiile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Reamintim că în 24 septembrie 2017 o porțiune de aproximativ 10 m din zidul de sprijin de pe strada Traian Moșoiu  s-a prăbușit afectând câteva construcții. După acest incident s-au realizat intervenții de punere în siguranță a drumului și au fost instituite restricții de circulație.

Zidul de sprijin care a cedat acum doi ani are o vechime de peste 100 de ani și nu are un sistem eficient de drenaj.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.