Ramai la curent!

Cotidian

FOTO&VIDEO. Planetariul de la Brașov va purta numele primului român ajuns în cosmos

Publicat

in

Planetariul de la Grădina Zoologică din Brașov va purta numele lui Dumitru Prunariu, primul și deocamdată singurul român care a ajuns în cosmos. Anunțul a fost făcut azi de primarul Brașovului, George Scripcaru, după premiera, la Planetariu, a documentarului „CAPCOM GO! The Apollo Story“, film creat special pentru ecrane de tip dom.



Premiera a avut loc în prezența ambasadorului Statelor Unite în România, Hans Klem, și a cosmonautului Dumitru Prunariu, și a fost un eveniment menit să marcheze 50 de ani de la aselenizare.

„Pentru noi, acesta este un loc foarte important, ne-au trebui două luni să facem acest planetariu funcțional și mă bucur să fim azi aici, împreună cu primul român ajuns în cosmos, Dumitru Prunariu, dar și alături de reprezentantul statului care a susținut programul de aselenizare Apollo, Excelența Sa, domnul Hans Klemm. Propunerea mea este ca acest planetariu să poarte numele lui Dumitru Prunariu, cu atât mai mult cu cât este și brașovean. Consider că merită o astfel de onoare“, a spus primarul George Scripcaru.

Înainte de premiera documentatului despre misiunea Apollo, și Excelența Sa, Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite la București, s-a arătat impresionat de planetariul de la Noua și a a mulțumit organizatorilor pentru faptul că au ales acest film pentru a-l proiecta în următoarea lună, cu atât mai mult cu cât acesta este dedicat celor 50 de ani de la prima aselenizare, realizată  de un echipaj american.



Pe de altă parte însă, Excelența sa a ținut să precizeze că aselenizare este o reușită a întregii omeniri, nu a unui stat anume.

„Se împlinesc 50 de ani de la momentul când primul om a pus piciorul pe lună și este cumva normal ca evenimentul să fie marcat peste tot în lume, mai ales că aceasta este o reușită în întregii omeniri. De altfel, eram copil când s-a produs acest eveniment, dar țin minte că cei trei membri ai echipajului care a ajuns pe Lună au vizitat multe țări după acel moment, și oriunde au ajuns, fie că a fost Africa, Asia, Europa sau America Latină, oamenii îi felicitau, spunându-le «Am reușit!». Adică noi, omenirea, nu un stat anume“, a spus Excelența, Hans Klemm, Ambasadorul SUA la București.

Cotidian

Avertismentul Consiliului Județean Brașov către consilierii locali din Părău. Dacă aprobă asocierea pentru Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, comuna va trebui să se descurce pe cont propriu

Comuna Părău este singura localitate din județul Brașov care nu a aprobat asocierea necesară pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Consiliul Județean avertizează că localitatea riscă să rămână în afara proiectului european de 185 de milioane de euro.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov încearcă de mai multe luni să-i convingă pe consilierii locali din Părău să voteze acordul de asociere pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din Judeţul Braşov. De altfel, Părăul este singura localitate din județ care nu a aprobat prin hotărâre de Consiliu Local acordul de asociere, iar administrația județeană le cere acum consilierilor locali din comună să nu îi „condamne” pe locuitori.

Dacă aleșii locali nu vor aproba asocierea, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avertizat că Părăul va trebui ca, după finalizarea investițiilor incluse în SMID, să gestioneze de una singură deșeurile, cu niște costuri mari, ce vor fi suportate de populație.


„Proiectul de 185 de milioane de euro pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în județul Brașov merge înainte, cu sau fără dezinformările propagate în spațiul public de persoane ale căror acțiuni sunt contrare interesului public. Nu ne mai permitem să pierdem timp și finanțări europene din cauza jocurilor politice sau a minciunilor sfruntate. Părău este, din păcate, singura localitate din cele 58 ale județului care, chiar și acum, pe ultima sută de metri, încearcă să blocheze un proiect vital pentru viitorul comunităților noastre. Manipularea vehiculată în zonă, potrivit căreia la Părău va fi o «groapă de gunoi», sfidează rațiunea. Oricine a avut disponibilitatea de a consulta proiectul poate înțelege că documentația prevede doar realizarea unei infrastructuri moderne de prelucrare a deșeurilor – cu tot ce înseamnă transfer, sortare și tratare, la standarde ecologice riguroase”, a declarat Adrian Veștea.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Brașov a avertizat că cine refuză asocierea își condamnă propriii cetățeni la costuri insuportabile. Și asta pentru că fără integrarea în SMID, tarifele la serviciul de salubritate din Părău riscă să crească de până la 3 ori în următorii ani. În plus, deșeurile din comună vor trebui transportate individual pe distanțe mari, direct pe cheltuiala localnicilor.


„Vreau să transmit un mesaj cât se poate de clar opozanților proiectului: dacă rațiunea nu va învinge la nivelul decidenților locali din Părău, SMID Brașov se va realiza excluzând această comună din proiect. Îi invit să conștientizeze faptul că responsabilitatea pentru modul în care locuitorii comunei Părău își vor rezolva problemele de mediu le aparține întru totul. Nu vom permite sub nicio formă ca manipulările unor grupuri de interese să pună în pericol o finanțare europeană de 185 milioane de euro destinată întregului județ. Brașovul merită un mediu curat, o gestionare civilizată a deșeurilor și prețuri corecte pentru oameni”, a mai spus Veștea.


Pentru proiectul Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), Consiliul Județean Brașov va solicita o finanțare europeană prin Programul Dezvoltare Durabilă. Una dintre condițiile impuse prin Ghidul de finanțare este încheierea unui acord de asociere în vederea implementării SMID de către primăriile din județ.

Citește mai departe

Cotidian

Proiect pilot la Râșnov, pentru gestionarea construcțiilor ilegale.  O zonă de aproximativ 1.200 de hectare, survolată cu drona pentru o „harta aeriană”

Primăria Râșnov a lansat un proiect pilot în zona Glăjerie, una dintre cele mai dinamice arii de dezvoltare ale orașului. Cu ajutorul unui ortofotoplan realizat pe o suprafață de 1.200 de hectare, autoritățile vor verifica legalitatea construcțiilor și posibilitatea intrării acestora în legalitate.

Publicat

in

Primăria Râșnov a început un proiect pilot ce include zona Glăjerie, unde una aflată în expansiune. Astfel, autoritățile locoale au pregătit un ortofotoplan ce include o suprafață de 1.200 de hectare, iar datele obținute vor fi surapuse cu cele incluse în sistemul GIS al Consiliului Județean Brașov.

„Prin suprapunerea ortofotoplanului cu sistemul GIS, care include datele referitoare la planuri urbanistice zonale vom vedea care construcții au fost edificate legal și care nu. Apoi, în baza acestor date, vom vedea care construcții vor putea intra în legalitate și care nu vor trebui să intre în legalitate”, a declarat primarul orașului Râșnov, Horia Motrescu.

Acesta a precizat că demersul este absolut necesar, pentru că, în caz contrar, numărul construcțiilor ilegale ar putea scăpa de sub control.

Potrivit edilului, în zona studiată, până la strada Plopilor, sunt construite, în principal, locuințe individuale. Dincolo de această stradă mai sunt edificate și case de vacanță (unele folosite ca locuințe rezidențiale) sau unități turistice.

Pentru realizarea ortofotoplanului, zona a fost survolată cu drona înainte ca arborii să intre în vegetație.

Citește mai departe

Cotidian

Tribunalul Brașov își deschide porțile pentru public. Elevii, studenții și cetățenii sunt invitați să descopere activitatea magistraților

Tribunalul Brașov organizează, pe 2 iulie 2026, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor celor interesați să înțeleagă mai bine activitatea magistraților și funcționarea sistemului judiciar.

Publicat

in

Brașovenii interesați să afle cum funcționează sistemul de justiție vor avea ocazia să pășească în culisele unei instituții-cheie a statului. Tribunalul Brașov organizează pe 2 iulie 2026, de la ora 11:00, o zi a porților deschise dedicată elevilor, studenților și tuturor cetățenilor care doresc să înțeleagă mai bine activitatea magistraților.

Evenimentul își propune să apropie publicul de actul de justiție și să ofere participanților o perspectivă directă asupra modului în care funcționează instanțele de judecată. Vizitatorii vor putea descoperi rolul judecătorilor și al personalului auxiliar, precum și etapele procesului judiciar.

Participarea este condiționată de o confirmare prealabilă, necesară pentru buna organizare a activităților. Persoanele interesate sunt invitate să își anunțe prezența la adresa de e-mail tr-brasov-info@just.ro.

Citește mai departe

Trending