Reparațiile capitale la Corpul A al Colegiului Național „Unirea” din Brașov, mai scumpe cu 2,2 milioane de lei

După apariția ordonanței de urgență prin care a fost instituit salariul minim de 3.000 de lei, pentru muncitorii din construcții, specialiștii municipalității brașovene au început să „ia la mână” toate contractele de lucrări, pentru actualiza valoarea proiectelor.

Pe lista proiectelor a căror valoare a crescut se regăsește și cel de modernizare a Corpului A al Colegiului Național „Unirea”. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut vineri de consilierii locali brașoveni, pentru acest obiectiv de investiții, în conformitate cu devizul general actualizat de SC Granita Impex SRL Cluj Napoca – emitentul proiectului tehnic, valoarea totală a lucrărilor de reparații capitale la Colegiul Național Unirea, Corp A, se modifică de la 9.047.035 lei cu TVA, la valoarea de  11.298.343 lei cu TVA (cu 2.251.308 lei mai mult). 

Reparațiile capitale la acest corp al colegiului brașovean au început în 17 iulie 2018 și ar fi trebuit să fie gata în luna iulie a acestui an, constructor fiind Asocierea formată din Construcciones DECO S.A. şi Eisen Land S.R.L. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar luna trecută viceprimarul Brașovului Costel Mihai a anunțat că va rezilia contractul de lucrări. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.