Connect with us

Cotidian

FOTO. În două săptămâni vom ști cât costă sala polivalentă de la Bartolomeu. Proiectul care a primit avizul Comisiei de Circulație va fi construit în zona unui parc imens

Published

on

În două săptămâni, Primăria Brașov va primi studiul de fezabilitate pentru viitarea Sală Polivalentă de la Bartolomeu, iar acest document, care va arăta și nivelul la care se ridică investiția, va ajunge spre aprobare, pe masa Consiliului Local, în luna noiembrie, a anunat primarul George Scripcaru.



 

Între timp, azi, Comisia de Circulație a avizat proiectul de construire prezentat de către biroul de arhitectură Dico&Țigănaș, în cadrul contractului pe care acest birou îl are cu Primăria Brașov, pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic al Complexului Multifuncţional – Sală Polivalentă Braşov, pe terenul fostului Stadion Municipal.

Valoarea acestui contract cu Biroul de arhitectură Dico&Țigănaș este de 3.250.000 lei fără TVA, bani alocați din bugetul local al municipiului Brașov.  

„Proiectanții de la Dico și Țigănaș (Casa de arhtectură Dico și Țigănaș, n.n.) au prezentat în comisia de circulație propunerea lor de sistematizare a circulației din zona sălii polivalente. A fost o discuție aplicată, plecând de la modul în care deschiderea sălii va influența traficul din zonă, soluții pentru evitarea blocajelor, precum și modul în care această investiție este corelată, din punct de vedere al circulației, cu dezvoltările preconizate în această zonă. Ei au venit cu o propunere care nu doar că asigură un impact redus al circulației, odată cu darea în funcțiune a sălii polivalente, ci chiar ar putea reduce valorile de trafic actuale, în perioadele de vârf. Astfel, conform propunerii lor, zona din jurul  terminalului RAT, care, în acest moment, are sens de circulație unic, va avea dublu sens, în zona de intersecție cu viitorul Park&Ride se va amenaja un sens giratoriu, în jurul zonei va exista o alee perimetrală, pentru asigurarea aceesului sportivilor și invitaților, iar parcarea pentru spectatori se va face în viitoarea parcare multietajată de lângă terminalul RAT. În felul acesta, pe lângă sala polivalentă, asigurăm și o zonă generoasă pentru pentru petrecerea timpului liber, inclusiv cu piste de biciclete, astfel încât acest spațiu să fie atractiv și atunci când nu sunt evenimente în sală. Până la jumătatea lunii noiembrie, sper să avem finalizat studiul de fezabilitate, pe care îl voi înainta Consiliului Local, după care va fi realizat proiectul tehnic, astfel încât în bugetul de anul viitor să avem prevăzute fondurile necesare demarării lucrărilor de construire a sălii”, a declarat primarul George Scripcaru.

Conceptul prezentat de Biroul de arhitectură Dico&Țigănaș propune reamenajarea unei suprafețe mult mai mari, cu zone verzi, zone de promenadă, zone de recreere și de odihnă, amfiteatru în aer liber, locuri de joacă pentru copii, piste de biciclete și role și facilități sportive puse la dispoziția publicului (terenuri de baschet, tenis, volei, fotbal în aer liber etc). Privită dinspre Șoseaua Cristianului, polivalenta se va afla în spatele unui imens parc de aproape 150.000 mp, iar arhitectura a fost gândită în așa fel încât să se înscrie în peisaj, urmărind curbele de nivel ale Dealului Șprenghi și armonizând peisajul natural cu cel construit, sala fiind ea însăși gândită ca o completare a reliefului natural.

În încălzirea și ventilarea sălii, precum și pentru asigurarea unei părți din energia electrică, proiectanții au luat în calcul instalații fotovoltaice și sisteme cu recuperare de căldură, precum și alte soluții prietenoase cu mediul, care au ca scop reducerea populării, dar și a costurilor de funcționare. Clădirea va integra un sistem automatizat de management (BMS), care va monitoriza și optimiza permanent funcționarea instalațiilor.

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending