Ramai la curent!

Cotidian

Centrul de colectare a probelor pentru teste COVID, de la Noua, se deschide luni. Cine se poate testa aici

Publicat

in

Centrul de colectare de probe pentru testele COVID-19, anunțat de Primăria Brașov la Noua, se va deschide de luni, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.  Această nouă locație de recoltare va fi la Centrul pentru Persoane Vârstnice, de pe strada Gladiolelor.

„Deocamdată, ceea ce am putut să facem a fost să creăm un alt centru de recoltare pentru testele COVID, astfel încât populația să nu mai stea în stradă în fața spitalului de infecțioase așteptând să se testeze, iar timpul de la momentul la care reclamă simptomele până la momentul testării să se reducă. Urmează să creștem, dacă e nevoie, atât numărul de centre de recoltare, cât și programul de lucru. Problema este, deocamdată, că numărul de medici – pentru că la fiecare centru de recoltare trebuie să fie și medic – este redus și încercăm să ne descurcăm cu cei pe care îi avem. La acest centru va lucra personalul medical din școli, care, deocamdată, pentru că școlile sunt închise, nu are activitate”, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Aici vor lucra, într-o singură tură, un medic și trei asistente, toți provenți din sistemul de medicină școlară coordonat de DAS. Potrivit directorului Direcției de Asistență Socială, Mariana Topoliceanu, acest centru va fi la parterul imobilului de pe strada Gladiolelor, separat de zona în care sunt cazați vârstnicii și cea unde se află accesul personalului.

În judeţul Braşov există, în acest moment şapte centre de colectare a probelor pentru testele COVID-19, spune dr. Andrea Neculau. Dintre acestea două sunt în municipiul Braşov.

La noul centrul de la Noua vor avea acces în primul rând braşovenii din cartierele Astra şi  Noua, după o procedură stabilită împreună cu Direcţia de Sănătate Publică. Beneficiarii direcţi vor fi cetăţenii care manifestă simptome ale infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Aceştia se vor prezenta pentru o evaluare la medicul de familie, care va transmite apoi către DSP o solicitare. Pacientul se prezintă apoi la centrul de recoltare de pe str. Gladiolelor, DSP se va ocupa de transmiterea probelor la laborator, de primirea rezultatului şi de comunicarea lui către pacient, prin SMS sau email. 

„În spitale trebuie să ajungă cazurile grave sau severe, de aceea insist pe rolul medicului de familie în tot acest proces de evaluare, pentru că el cunoaşte cel mai bine pacientul, istoricul său medical şi poate să discearnă asupra fiecărui caz”, a spus dr. Andrea Neculau, directorul DSP Braşov.

 

Cotidian

ANALIZA BVM. Minus 145 de posturi din organigrama Primăriei Brașov și a unor servicii din subordinea Consiliului Local

Publicat

in

Primăria Brașov și instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului local vor avea organigramele mult diminuate, din schemele de personal urmând să fie tăiate 145 de posturi.

Numărul maxim de posturi maxim de posturi la nivelul municipiului,a fost transmis de Prefectura Brașov, iar Consiliul Local Brașov va trebui să aprobe hotărâre aferentă în ședința de plen din 31 martie.

Conform calculului Prefecturii, anaizat de Brașov Metropoluitan, în organigramele Primăriei Brașov (aparatul de specialitate al primarului), Direcției Fiscale Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Grădinii Zoologice și Clubului Sportiv Municipal Brașov (doar activitatea administrativă, fără secțiile sportive) trebuie să includă un număr total de 523 de posturi. În prezent, în organigramele acestor instuții sunt 668 de podturi, însă nu toate sunt ocupate.

Posturi vor fi tăiate din fiecare instituție:

  1. 1. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brașov: 65 de posturi – de la 336 la 271;
  2. 2. Direcția Fiscală Brașov: 33 de posturi – de la 151 la 118;
  3. 3. Serviciul Public Administrare Piețe Brașov: 13 posturi – de la 52 la 39;
    4. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: 12 posturi – de la 51 la 39;
  4. 5. Grădina Zoologică Brașov: minus 20 de posturi– de la 63 la 43;
  5. 6. Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov: minus 2 posturi– de la 15 la 13 posturi.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov vrea să rezolve problema apei cu turbiditate. La Uzina de Apă Tărlung va fi adăgată o nouă treaptă de tratate

Publicat

in

Apa tulbure nu va mai curge la robinetele brașovenilor. Astfel, printr-un proiect cu finanțare europeană, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania Apa Brașov va realiza la Uzina de Apă Tărlung un decantor lamelar, care va permite tratarea apei foarte tulburi (cu o turbiditate mai mare de 80 NTU). În aceste condiții, uzina de la acumularea Tărlung va putea furniza apă și în perioadele în care sunt viitori, iar apa din lac devine extrem de tulbure.

Pentru montarea și punerea în funcțiune a decantorului, operatorul regional de apă a lansat o licitație cu o valoare estimată de 20.752.117 lei, fără TVA.

Decantorul va procesa 510 litri de apă pe secundă

Noul echimament va avea o capacitate de procesare de 510 l/s și va completa actualul sistem de tratare a apei de la uzina de apă.

În prezent, în cazul în care apa din lac devine foarte tulbure și nu mai poate fi tratată, Compania Apa Brașov apelează la sursele subterane, însă costurile sunt mai mari.
Din lacul de acomulare de pe pârâul Tărlung este alimentat municipiul Brașov și localitățile din Zona Metropolitană deservite de operatorul regional de apă.

Citește mai departe

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Trending