Spadasina Coronei Ștefania Lopătaru, bronz la Campionatul Național de spadă

Spadasina Ștefania Lopătaru a câștigat prima medalie de bronz a Coronei la Campionatul Naţional de spadă, competiţie care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti.

Sportiva antrenată de Liviu Angelescu şi Mircea Manciuc a concurat în competiţia de U13 iar antrenorii spun că s-a întrecut pe sine în concurs. „A fost un concurs foarte bun pentru Ştefania care s-a întrecut pe ea în această competiţie. Până acum nu a reuşit niciodată să intre în primii opt, iar acum a câştigat o medalie, după un parcurs excelent. Avem încredere că această medalie îi va da un moral foarte şi că pe viitor va avea rezultate cel puţin la fel de bune”, a spus Liviu Angelescu, antrenor de spadă la clubul Corona.

Tot la Campionatele Naţionale de spadă, Ruxandra Forsea a terminat competiţia pe locul 12 din 56 de sportive. În competiţia pe echipe a băieţilor, Corona s-a clasat pe locul 5 din 12 echipe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.