Începând din acest an școlar, Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“ își va muta sediul, de pe Calea București, în clădirea de pe strada Cocorului, eliberată de clasele gimnaziale ale Liceului Sportiv.
Potrivit viceprimarului Costel Mihai, în cădirea de pe strada Cocorului se va muta sediul administrativ al unității de învățământ, dar și clasele din corpul A (cel vechi), aflat de câteva luni în șantier.
„Colegiul de Informatică «Grigore Moisil» se află de câteva luni într-un proiect de eficientizare energetică, în care se vor face o serie de lucrări și la interiorul clădirii. Acesta este motivul pentru care clasele din corpul aflat acum în șantier trebuie mutate. Pe strada Cocorului, în Astra, se va muta inclusiv sediul administrativ al colegiului, cancelaria și secretariatul“, a explicat Costel Mihai.
Viceprimarul a precizat că acest corp al Colegiului de Informatică „Grigore Moisil“ va sta în clădirea de pe strada Cocorului cel puțin un an școlar (2018 – 2019), „de aceea Municipalitatea s-a asigurat că există și toate condițiile necesare desfășurării activității didactice“. „S-a făcut o igienizare completă, sălile au fost zugrăvite și amenajate pentru a oferi condiții normale de lucru pentru liceeni și profesori“, a spus viceprimarul Costel Mihai.
Colegiul de Informatică „Grigore Moisil“ este inclus într-un proiect de reabilitare energetică, alături de Școala gimnazială nr. 4. Ambele proiecte sunt finanțate Programul de Cooperate Româno – Elveţian. Pentru Colegiul de Informatică, investiția se ridică la 8,82 milioane de lei, contribuţia municipiului Braşov fiind de 3,82 milioane de lei.
Fii primul care comentează