Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. „Academia de timp liber” continuă pentru copiii din Ghimbav și pe perioada anului școlar. Preotul Daniel-Puia Dumitrescu propune autorităților locale să transforme casa parohială în centru cultural

Publicat

in

Picturi pornite de la câteva tușe, fotografii artistice, patru basme deja tipărite, o piesă de teatru și multe obiecte meșteșugărești sunt câteva dintre rezultatele „Academiei de timp liber”, ce s–a desfășurat în vacanța de vară la Ghimbav. Cursanți au fost mai mulți copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani din localitate. „Academia de timp liber” a fost organizată de Parohia Ortodoxă Ghimbav I și școala gimnazială din oraș. Inițiativa acestui program îi aparține preotului Daniel Puia-Dumitrescu, un om cu vastă experiență de voluntariat și de activități cu copiii și tinerii.  

Atelierele „Academiei de vară” s-u desfășurat în biserica vechie „Sfânta Treime”, unde paroh este Daniel Puia-Dumitrescu. Multe dintre creațiile copiilor din Ghimbav, dat și imagini din timpul atelierelor  au fost expuse în acest weekend, în sala mare a Primăriei. Obiectele realizate de micuți vor fi vândute la Târgul de Crăciun, banii obținuți urmând a se folosi pentru noi proiecte dedicate tinerilor din Ghimbav. De altfel, preotul Daniel Puia-Dumitescu a anunțat că vrea ca atelierele să se desfășoare și în timpul anului școlar, în spațiile unității de învățământ din oraș. Pentru acest program, preotul a obținut acordul conducerii Școlii gimnaziale din Ghimbav, urmând ca atelierele să se desfășoare sâmbăta în spațiile puse la dispoziție de conducerea unității școlare.

Ce au învățat copii în vacanța de vară  

„Prin acest program am vrut să le oferim copiilor o alternativă culturală de petrecere a timpului liber. Au fost organizate, în total, 7 ateliere, iar activitățile s-au desfășurat de două ori pe săptămână. Coordonatorii atelierelor au fost voluntari, unii dintre ei fiind chiar ghimbășeni”, a explicat preotul.

Programul nu a fost chiar ieftin, bugetul total fiind de 10.000 lei, iar inițiatorul proiectului a declarat că banii necesari au fost obținuți exclusiv din donații și sponsorizări.

Atelierul de pictură pe sticlă a fost coordonat de educatoarea Teodora Tache, care spune că a pornit cu copiii de la câteva tușe și a ajuns în final la câteva icoane deosebite. Ioana Todor, pictor, absolventă a Academiei de Arte București, a coordonat atelierul de fotografie și imagine artistică, precum atelierul de meșterit. De altfel, pictorița a declarat că acest atelier a pornit „de la zero”. În ceea ce privește fotografia, ea a precizat că de această dată, un obiect devenit „dușman”, respectiv telefonul, a devenit acum un „aliat”.

Ramona Dragu, absolventă al Facultății de Limbi Moderne Aplicate, Germană – Engleză și a masteratului de limba germană, a coordonat atelierul de limba germană, iar Lidia Ciolănel și Ovidiu Modiga s-au ocupat de atelierele de muzică.  

Daniel Puia-Dumitrescu a fost și el coordonatorul unui atelier, cel de lectură, sub forma unui „Club de Basm și Fantasy“ dar și a atelierului de teatru, reușind să îi învețe pe copii și primii pași în scrierea creativă.

„Dincolo de citit și de teatru, o parte dintre ei au creat, peste vacanță, și propriile povești. Astfel, într-o mică broșură pe care am tipărit-o la finalul vacanței, cu informații despre proiectul nostru, am publicat și trei dintre basmele create la acest atelier. Cred că se poate spune, mai în glumă mai în serios, că trei dintre acești copii au fost deja publicați”, a spus preotul.

Propunerea lui preotului Daniel Puia-Dumitrescu: Casa parohială din Ghimbav să fie transformată în Centru cultural

Preotul  Daniel Puia-Dumitrescu spune că ar vrea ca un astfel de program pentru copiii din localitate să de extindă și de ce nu, să devină unul permanent. De aceea, orașul Ghimbav ar avea nevoie urgentă de un centru de cultură, de care acum duce lipsă.

În acest context, Daniel Puia-Dumitrescu a anunțat vineri, când au fost prezentate lucrările copiilor care au participat la „Academia de timp liber”, ca are un proiect în acest sens,  dorind să transforme o mare parte din casa parohială, în spațiu pentru astfel de activități cu copiii din comunitate. Preotul spune că a obținut acordul Mitropoliei Ardealului pentru transformarea casei parohiale într-un centru cultural. Proiectul pentru reamenajarea imobilului a fost realizat, dar mai este nevoie de banii pentru lucrările de amenajare, care nu sunt deloc ieftine.  Investiția este estimată de specialiști la 300.000 de euro, cu toate amenajările și dotările necesare, bani care Daniel Puia-Dumitrescu speră să fie alocați, măcar parțial, de la bugetul local al Ghimbavului.

„Am cerut acordul Bisericii pentru a păstra doar la etaj, un apartament, pentru casa parohială, iar în spațiile care rămân libere jos, inclusiv la subsol, să amenajăm spații pentru astfel de activități. Sperăm să sensibilizăm Primăria și Consiliul Local cu privire la necesitatea unui Centru Cultural. Este visul celor ce lucrăm cu tinerii și copiii de orice religie, confesiune sau apartenență etnică din comunitate,  să avem la dispoziție spațiile necesare pentru a derula aceste activități de petrecere a timpului liber, dar și să putem iniția un proiect de tip afterschool”, a spus Daniel Puia – Dumitrescu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending