Ramai la curent!

Cotidian

Consiliul Judeţean Brașov se pregăteşte să meargă în instanţă pentru terminalul Aeroportului de la Ghimbav

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov achiziţionează servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentanre juridică în instanţă a judeţului Braşov, în vederea încheierii contractului de lucrări pentru construirea terminalului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Ieri, plenul CJ a aprobat încheierea unui contract cu casa de avocatură Nemeş-Voicu-Bilan, care să reprezinte interesele judeţului, în cazul în care se va găsi o firmă care să meargă în instanţă cu contestarea licitaţiei. Deocamdată, licitaţia pentru construirea terminalului aeroportului a fost contestată de BOG’ART, după ce CJ a atribuit contractul către SC Construcții SA Sibiu, plângerea fiind la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în așteptarea unei soluții. 



„După cum ştiţi, procedura de contestaţie a fost contestată, iar acum aşteptăm răspunsul CNSC. Întreaga procedură de achiziţie a trecut de mai multe etape, a fost supervizată de Agenţiona Naţională de Achiziţii Publice, fiecare raport a trecut pe la ei. Chiar şi aşa, am ajuns în această situaţie. De aceea, din pun ctul meu de vedeere, dacă vom avea o contestaţie care merge mai departe în instanţă, vreau să fim acoperiţi din timp şi de altcineva decât juriştii instituţiei noastre“, a explicat Adrian Veştea.
 

50 de ore de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică deja achiziţionate

Conform Hotărârii de Consiliu Judeţean aprobate ieri, în cazul în care contestarea procedurii de achiziţie a lucrării de construire a terminalului aeroportului va ajunge în instanţă, interesele judeţului Braşov vor fi reprezentate de Societatea de Avocatură Nemeş – Voicu – Bilan, care a făcut o ofertă de 440 de lei pe oră fără TVA (523 de lei/oră cu TVA inclus). Estimarea făcută de părţi este că în acest caz ar putea fi nevoie de 50 de ore de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, dacă care se ajunge în instanţă, ceea ce înseamnă, per total, 22.000 de lei fără TVA.



SC Construcţii SA Sibiu, care a câştigat contractul pentru terminal, a fost contestată

Reamintim că licitaţia pentru proiectarea şi execuţia terminalului de pasageri de la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav a fost lansată în toamna anului trecut după mai multe luni în care CJ Braşov a fost nevoit să modifice caietul de sarcini, pentru a primi ok-ul ANAP. În luna mai, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, anunța câştigătorul contractului – SC Construcţii SA Sibiu, care a venit cu o ofertă de 145,275 milioane lei, faţă de valoarea estimată a investiţiei, de 184,671 milioane lei. Pentru proiectarea şi execuţia terminalului au fost înscrise încă trei oferte, respectiv de la SC PORR Construct SRL Bucuresti (care a executat şi căile de rulare ale aeroportului), Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, SC Constructii SA Sibiu şi KESZ
Construcţii România SRL Cluj. În analiza în detaliu a fiecarei oferte tehnice, comisia de licitaţie a beneficiat de suportul tehnic al experţilor de la IPTANA SA, câştigătoare fiind desemnată oferta constructorului din Sibiu.
 

Contestaţie depusă pe ultima sută de metri la licitația pentru terminal

În ultimele zile în care putea contesta rezultatul, Asocierea BOG’ART SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA, clasata pe locul doi a depus o contestaţie la CNSC invocând printre altele, că deşi SC Construcţii SA Sibiu a avut mari probleme cu alte proiecte cu autorităţi publice a obţinut totuşi 100 de puncte, în timp ce asocierea condusă de BOG’ART SRL a obţinut un punctaj de 99,84 puncte. Astfel, juriştii de la BOG’ART SRL au invocat Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, în care se arată că „autoritatea contractanta exclude din procedura de atribuire” orice operator economic care „şi-a încalcat grav sau repetat obligatiile principale ce-i reveneau în cadrul uni contract de achizitii publice”.



Exemplul pus pe masa este cel al contractului pentru Stadionul muncipal din Sibiu, unde Construcţii SA are mari întârzieri. Totodată contestatarul susţine că ofertantul câştigator nu poate instala un anumit tip de sistem de detectie a explozibililor lichizi, produse de o anumita companie, având în vedere ca furnizarea acestor echipamente pe piaţa din România se poate face numai de către UTI Grup, asociat în acest caz, al BOG’ ART.
 

Terminalul ar trebui să fie gata în 12 luni de la începerea lucrărilor

Preşedintele Consiliului Judeţean speră să poată soluţiona cât mai repede această contestaţie şi să poată porni şantierul şi pentru terminalul aeroportului. De la momentul emiterii ordinului de începere al lucrărilor, terminalul ar trebui să fie gata în 12 luni lucrătoare. Construcţia va fi realizată în baza unei teme de proiectare realizate de arhitectul braşovean Dorin Ştefan. Proiectarea are în vedere construirea unui terminal care să confere unicitate şi reprezentativitate Braşovului. Terminalul de pasageri va avea o suprafaţă desfaşurată de 11.780 metri pătraţi (subsol, parter, etaj), la care se adaugă o suprafaţă de 510 de metri pătraţi reprezentând terase construite, deschise
şi acoperite, în afara perimetrului construit. Teminalul va fi dotat atât cu echipamentele necesare asigurarii fluxului de transport şi bagaje (ascensoare, scări rulante, benzi transportoare), cât şi cu echipamente moderne de securitate, la standardele solicitate de către institutţile statului care le vor opera, respectiv SRI, Poliţia de Frontieră, Vama.

Cotidian

Mobilizare la Spitalul Victoria: camera de gardă, evacuată în cadrul unei simulări de incendiu

Spitalul Orășenesc Victoria a organizat un exercițiu de simulare a unui incendiu izbucnit la camera de gardă. Acțiunea a testat capacitatea de reacție și colaborarea dintre personalul medical și structurile de intervenție.

Publicat

in

Un incendiu în zona camerei de gardă a Spitalului Orășenesc Victoria. Compartimentul a fost evacuat, iar echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea incidentului. Totul face parte din scenariul unui exercițiu desfășurat de ISU la unitatea medicală din Victoria, pentru a vedea dacă pompierii și cadrele medicale sunt suficient de pregătite pentru a acționa în astfel de situații.

Exercițiul a avut rolul de a testa capacitatea de reacție a personalului medical și a structurilor de intervenție în cazul producerii unui eveniment real, dar și de a verifica eficiența comunicării și coordonării între instituțiile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență, spun reprezentanții ISU Brașov.

În cadrul exercițiului au colaborat personalul spitalului, echipajele de intervenție și instituțiile cu atribuții în managementul situațiilor de urgență. Scopul principal al simulării a fost asigurarea unei reacții rapide și coordonate, în condițiile în care, într-o situație reală, fiecare secundă poate face diferența.

„Pregătirea continuă înseamnă mai mult decât respectarea unor proceduri. Înseamnă dezvoltarea reflexelor necesare pentru luarea deciziilor corecte sub presiune, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite și consolidarea încrederii reciproce între partenerii implicați în intervenție. Exercițiile desfășurate periodic contribuie la creșterea nivelului de siguranță al comunității și ne ajută să fim mai bine pregătiți pentru a răspunde prompt și eficient atunci când fiecare secundă contează”, spun reprezentanții ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, la aniversarea de 3 ani: aproape 900.000 de pasageri, 10 destinații permanente și peste 60% din buget subvenționat

La trei ani de la inaugurarea oficială, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav marchează un nou moment simbolic în istoria sa. Aproape 870.000 de pasageri au trecut prin terminal, iar peste 9.300 de aeronave au decolat și au aterizat pe pista de la Ghimbav.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav aniversează azi trei ani de când a devenit operațional. Pe 15 iunie 2023 era inaugurat oficial primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, deschizând pentru prima dată județului o poartă aeriană proprie către țară și către lume.

Momentul inaugural de acum trei ani a rămas unul simbolic pentru comunitatea brașoveană:

„În dimineaţa zilei de 15 iunie 2023, o aeronavă TAROM pilotată de fiul marelui cosmonaut Dumitru Prunariu ateriza pe pista de la Ghimbav, marcând momentul inaugurării oficiale a Aeroportului Internaţional Braşov”, a amintit Consiliul Județean Brașov.

La trei ani de la operaționalizare, bilanțul confirmă importanța proiectului. Potrivit datelor prezentate cu ocazia aniversării, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a depășit pragul de 870.000 de pasageri transportați și a înregistrat peste 9.300 de decolări și aterizări.

Urmează proiectul de extindere a platformei de îmbarcare-debarcare

Cifrele reflectă evoluția unei investiții care, înainte de a deveni realitate, a fost timp de două decenii unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Brașovului. Astfel, acum Consiliul Județean pregătește extinderea lui, printr-o investiție de 84 de milioane de lei, într-o nouă platformă de îmbarcare-debarcare la Aeropoertul Brașov-Ghimbav, ce va permite și mai mult creșterea capacității de operare a aeroportului, în următorii ani. Noua platformă va include cinci poziții suplimentare pentru îmbarcare, debarcare și staționare aeronave, ceea ce va permite deservirea unui trafic mai diversificat și posibilitatea ca unele companii aeriene să-și bazeze aeronavele la Brașov

Investiția este una cu atât mai importantă cu cât AIBG a obținut luna trecută și certificarea pentru a primi aeronave de mari dimensiuni de tip Boeing 747, ceea ce îi premite și orientarea dezvoltarea transportului cargo în centrul României.

10 destinații operate de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav

În prezent, de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav se poate zbura spre zece destinații, respectiv Roma, Napoli și Milano (Italia), Dortmund, Memmingen și Nürnberg (germania), Londra-Luton (Marea Britanie), Katowicze și Varșovia (Polonia) și Budapesta (Ungaria).

De asemenea, în sezonul vacanțelor, de pe Aeroportul din Brașov se poate zbura spre destinații turistice precum Antalya sau Egipt.

Bugetul aeroportului, susținut prin subvenții de la Consiliul Județean Brașov

În 2026, Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, entitate care administrează obiectivul, estimează că numărul de pasageri va fi până la finalul anului, de 540.000.

Astfel, veniturile proprii din producție, estimate de regie și aprobate de administrația județeană, au fost estimate la 14.473.490 lei.

Totuși, pentru a funcționa fără pierderi, Regia are nevoie un buget de 37.897.380 lei. În aceste condiții, restul de bani vor fi completați din subvenția alocată de Consiliul Județean, de la bugetul județului, în valoare de 23.318.600 și din veniturile din exploatare, estimate pentru acest an la 90.209 lei.

La momentul operaționalizării Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, în 2023, autoritățile județene estimau că în termen de cinci ani, AIBG ar trebui să ajungă în punctul în care să se susțină din propriile venituri.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovenii care nu distrug ambrozia până la 30 iunie riscă amenzi de până la 20.000 de lei

Direcția Județeană de Mediu Brașov le reamintește proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a combate ambrozia până la 30 iunie. Cei care ignoră avertismentele autorităților riscă amenzi de până la 20.000 de lei, în timp ce răspândirea plantei afectează anual tot mai multe persoane alergice.

Publicat

in

Direcția Județeană de Mediu Brașov a transmis un nou apel către proprietarii și administratorii de terenuri, reamintindu-le că au obligația legală de a elimina ambrozia înainte de perioada de înflorire. Termenul-limită pentru efectuarea lucrărilor este 30 iunie, iar obligația îi vizează atât pe proprietarii de terenuri private, cât și pe administratorii drumurilor, căilor ferate, cursurilor de apă, sistemelor de irigații sau bazinelor piscicole.

O problemă de sănătate publică, nu doar de întreținere a terenurilor

Specialiștii atrag atenția că ambrozia nu este doar o buruiană dificil de controlat, ci și o amenințare pentru sănătatea publică.

Buruiana ambrozia se înmulțește foarte repede, produce mari cantități de polen începând de la mijlocul lunii iulie, în funcție de condițiile pedoclimatice și se încheie spre finalul lunii septembrie. De aceea, este necesar ca terenurile să fie curățate de această plantă invazivă, pentru a preveni răspândirea polenului, care provoacă alergii, cât și reducerea rezervei de semințe pentru anii următori”, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

Medicii estimează că numărul persoanelor afectate de alergia la ambrozie este în creștere de la an la an, iar simptomele pot varia de la iritații și conjunctivite până la forme severe de rinită alergică și crize de astm.

Cine trebuie să intervină

Conform legislației în vigoare, proprietarii sau deținătorii de terenuri trebuie să efectueze lucrări de combatere a ambroziei prin cosire repetată, smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În anumite situații, proprietarii pot solicita sprijinul autorităților locale pentru executarea lucrărilor, însă costurile vor fi suportate de solicitant. Dacă primăriile nu dispun de resursele necesare, obligația de a curăța terenul rămâne în sarcina proprietarului.

Cum se aplică sancțiunile și ce riscă proprietarii

Mecanismul prevăzut de lege presupune mai întâi identificarea terenurilor infestate și emiterea unui avertisment. În perioada 1-15 iulie, autoritățile locale verifică dacă proprietarii au luat măsurile necesare. Cei care ignoră avertismentele pot primi amenzi consistente.

Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 750 și 5.000 de lei, iar pentru persoanele juridice între 5.000 și 20.000 de lei.

Controalele pot fi efectuate de personalul desemnat de primari, de polițiștii locali sau de comisarii Gărzii Naționale de Mediu.

Citește mai departe

Trending