Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov (DRDP) a anunțat azi că lucrările din zona de drum naționașl DN13, de la Pădurea Bogății au fost finalizate integral, atât la nivelul asfaltului, cât și al marcajelor.
„S-au terminat lucrările de așternere a covorului asfaltic pe DN13 în județul Brașov, în zona Pădurea Bogății, pe o lungime totală de 14 km. Au fost refăcute inclusiv marcajele rutiere și o parte din parapetele de siguranță pentru condiții cât mai bune de trafic“, a anunțat DRDP.
Lucrările, care au costat 7,279 milioane lei, cu TVA, au durat o lună și jumătate, spune directorul DRDP Brașov, Horia Stancu, și au fost executate în caza acordului cadru semnat cu o asociere condusă de firma Viarom.
„Este vorba despre o porțiune de 14 kilometri de drum, de la km 36, la km 50+224, care a fost reparat complet, inclusiv cu marcaje. Ne bucurăm că am reușit într-un timp relativ scurt să punem în ordine această porțiune de drum, care este unul dintre punctele negre ale județului, fiind una dintre zonele cele mai periculoase pentru șoferi“, a spus Horia Stancu, directorul DRDP.
Fii primul care comentează