Din 8 ianuarie se vor putea plăti impozitele locale la Direcția Fiscală Brașov

Impozitele locale se vor putea plăti abia începând de mâine la Direcția Fiscală a municipiului Brașov. Chiar dacă mini-vacanța de săbători s-a finalizat pe 5 ianuarie, iar din 6 ianuarie ghișeele instituțiilor publice și-au reluat activitatea în regim normal, plata impozitelor locale-  pe casă, terenuri sau mașii, se va putea face abia din 8 ianuarie, după cum a anunșat Direcția Fiscală. În primele două zile lucrătoarea ale acestei săptămâni, cetățenii au putut achita la ghișeele Direcției Fiscale doar amenzile sau diferite taxe.



În acest an, taxele și impozitele locale sunt cam la același nivel ca în 2019, fiind indexate cu indicele inflației, față de 2018. Una dintre noutățile pe care le aduce hotărârea de consiliu local ce instituie nivelul taxelor și impozitelor pe 2020 este prevederea conform căreia va fi majorat cu până la 500% impozitul pentru clădirile şi terenurile neîngrijite, situate în intravilanul municipiului Braşov.  De asemenea, vor fi scutite de la plata impozitului, clădirile organizaţiilor nonguvernamentale, care furnizează servicii sociale şi clădirile întreprinderilor sociale, ca furnizori de servicii sociale, cu excepţia celor folosite pentru actitivăţi economice

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.