Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Județul Brașov, rupt în două după închiderea oficială a podului dintre Comăna și Crihalma

Publicat

in

După inundațiile din 14 – 15 martie, podul de lemn de peste Olt, dintre Comăna de Jos și Crihalma a fost, oficial, închis. Măsura a fost anunțată de Poliția Națională, dar și de Consiliul Județean Brașov, care are în administrare drumu. Totuși, interdicția este respectată numai de șoferii temători, de firmele de transport persoane sau de ce cei care conduc mașini de peste 3,5 tone.

Închiderea oficială a podului de la Comăna aproape că a izolat o mare parte a Tării Făgărașului, pentru că ruta ocolitoare are în jur de 30 de kilometri, iar drumul este îngrozitor. De altfel, localnicii din Crihalma (Comuna Comăna) spun că firmele de transport persoane sau companiile care asigură transportul salariaților vin cu autobuzele până la ieșirea din Comăna și își așteaptă pasagerii la pod. „Din satele de dincoace de pod, oamenii sunt aduși cu alte microbuze”, ne-a spus unul dintre oamenii din Crihalma.

„Salvarea vine de la Rupea, că suntem arondați la spitalul de acolo, dar drumul este destul de rău”, spun localnicii din Crihalma. Cât despre Pompieri, există o mașină la Comăna de Jos, unde este reședința comunei Comăna, dar aceasta nu poate trece pe pod.

Cei care nu se încumetă să treacă podul, trebuie să meargă pe ruta ocolitore: Comăna de jos – Rupea, unde se trece Oltul, după care, din oraș merg pe un drum județean plin de gropi până la Ungra. Din Ungra începe aventura, pentru că trebuie mers pe DC 21, un drum de pământ. Drumul e groaznic, chiar dacă primăriile comunelor Ungra și Comăna (de care aparține Crihalma) l-au reparat după inundații: a fost nivelat cu lama.  Practic, oamenii au de ales între două rele: să facă un ocol pe drumul de pământ sau să treacă podul. Mulți aleg a doua variantă. „Dă-i că nu se rupe”, a spus un căruțaș care a trecut podul, iar o femeie de lângă el și-a făcut câteva cruci. Practic, pe pod trec autoturisme, căruțe și chiar microbuze, chiar dacă unul dintre piloni este într-o stare jalnică și riscă să cadă.

Dar… oamenii din Crihalma au aflat că li se va face un pod nou, de beton. Promisiunea a fost făcută și de reprezentanții Guvernului, dar și de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. De altfel, reprezentantul administrației județene a spus că încă de anul trecut au fost prevăzuți bani în bugetul Județului Brașov pentru acest obiectiv de investiții. Dar proiectul nu a avansat deloc, pentru că Adrian Veștea a afirmat că va fi nevoie de întocmirea documentațiilor tehnice, după care se va încerca atribuirea directă a contractului de lucrări. În aceste condiții, în cel mai fericit caz, lucrările ar putea începe undeva în toamnă… în cel mai fericit caz. (Detalii AICI ).  
Valoarea investiției este posibil să treacă de un milion de euro. De altfel, pentru realizarea unui pod nou de beton la Hălmeag, tot peste râul Olt administrația județeană a obținut prin PNDL 2 suma de 6.363.000 lei.

Până atunci, județul Brașov va rămâne „rupt în două”, iar satele de peste Olt, din nord, vor fi, în continuare „cenușărese”.  Efectele „dezghețului” din ultima perioadă când și oamenii de peste Olt își găseau joburi la multinaționale, ar putea dispărea. 

Dacă Crihalma pare acum un sat locuit de oameni oarecum înstăriți, Ticușu nou are aspect mai mult decât dezolant, unii copii cîutând jucării printre gunoaiele aruncate pe malul pârâului. 

Text de: 
Mihaela Parghel & Sebastian Aldea

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending