Ramai la curent!

Cotidian

Mașina primarului din Săcele, ținta vandalilor. Cineva i-a pus gând rău edilului?

Publicat

in

Mașina de serviciu a primarului municipiului Săcele Virgil Popa a fost vandalizată. Edilul spune că se afla într-o întâlnire  întîlnire oficial cu oaspeți din Franța, când și-a găsit vehiculul cu frânele tăiate la una dintre roți. Acesta nu este primul incident de acest fel, Virgil Popa povestind că a mai avut de aface cu o astfel de atac, dar a preferat să nu îi dea atenție. 

Pe de altă parte, primarul municipiului Săcele spune că mașina sa de serviciu este verificată la fiecare trei luni, așa că șansele să se fi stricat singură sunt extrem de mici.

„În data de 8 iunie a anului în curs am găsit mașina de serviciu a primăriei, cu care mă deplasez, cu prezoanele desfăcute la roata din stânga față. Am considerat că nu e cazul să anunț  organele de poliție, crezând că este un incident întâmplător. Astăzi recunosc cu nu a fost cea mai inspirată decizie pe care am luat-o în acel moment. Aceasta deoarece ieri, 2 iulie, în timp ce mă aflam cu o delegație din orașul francez Vire, oraș înfrățit cu municipiul nostru, am remarcat  în momentul în care mă întoarceam spre primărie că sistemul de frânare nu mai funcționează.  S-a constatat apoi că sistemul de frânare de la roata din dreapta spate a fost desfăcut. De data aceasta am anunțat  Inspectoratul de Poliție, iar la ora actuală mașina se află sub sigiliu, după ce s-a realizat o primă constatare de către Poliția Municipală Săcele și de către serviciul criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov.

Dacă prima dată am crezut că a fost o întâmplare nefericită, a doua oară am toate motivele să cred că acțiunea a fost una premeditată și că numai o persoană fără scrupule poate pune în pericol viața cuiva. Problema este de aici înainte în atenția Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov și am toată încrederea în profesionalismul acestora în rezolvarea acestui caz“, a declarat primarul municipiului Săcele, Virgil Popa.

Popa susține că a fost, în ultima vreme, ținta mai multor atacuri din partea unor opozanți politici, însă spune că este în continuare deschis colaborării. Pe de altă parte, primarul spune că refuză să creadă că atacul are un substrat politic. 

„Cu toate că suntem departe de campania electorală am observat în ultima perioadă mai multe atacuri  virulente din partea unor așa ziși opozanți politici, atât în social-media, cât și prin materiale distribuite în cutiile poștale ale săcelenilor. Aș vrea să cred că între aceste atacuri politice și incidentele de care am pomenit anterior nu este nicio legătură. Consider că am creat un climat de colaborare cu majoritatea consilierilor locali, cu o singură excepție – cea a unui consilier PNL care nici măcar nu mai locuiește în Municipiul Săcele. Aceste întâmplări mai puțin plăcute nu fac decât să mă convingă că sunt pe drumul cel bun în privința administrării orașului. Îi asigur pe săceleni că voi continua să fiu același primar implicat în rezolvarea tuturor problemelor Municipiului, iar pe opozanții politici sau nepolitici că nu mă voi lăsa deloc intimidat de astfel de gesturi cinice. Nu mor caii, când vor câinii”

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending