Spitalul Militar Braşov – caravană medicală cu consultaţii gratuite în zonele afectate de inundaţii

Spitalul Militar de Urgenţă din Braşov se alătură în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, proiectului la nivel naţional, aprobat şi susţinut de către Direcţia Medicală a Ministerului Apărării Naţionale, „Uniţi sub Tricolor prin sănătate“. În acest sens, Spitalul Militar „Regina Maria“ va organiza o Caravană medicală, o primă activitate urmând să aibă loc sâmbătă, rmând să aibă loc sâmbătă, 28 iulie, în localităţile Băcel şi Lunca Mărcuşului din judeţul Covasna, grav afectate de inundaţiile din 30 iunie. 

O echipă formată din medici specialişti, rezidenţi, asistenţi medicali şi personal nemedical al spitalului, se va deplasa la Şcoala primară din Lunca Mărcuşului pentru a identifica nevoile de îngrijiri de sănătate ale populaţiei. Sâmbătă, începând cu ora 9,00, sunt aşteptate persoanele rezidente în Lunca Mărcuşului, iar de la ora 12.00, locuitorii din satul Băcel. Medicii de la Spitalul Militar din Braşov vor asigurate consultaţii în specialităţile medicină internă, cardiologie, endocrinologie, nefrologie, diabet zaharat şi boli de nutriţie, psihologie, psihiatrie, chirurgie generală, medicină dentară, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL, medicină de urgenţă şi ATI, a precizat conducerea unităţii medicale.

„Prin această campanie umanitară, echipa noastră urmăreşte să vină în sprijinul locuitorilor prin oferirea ideii de prevenţie, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare şi scrisoare medicală”, menţionează sursa citată.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.