Ramai la curent!

Cotidian

Șeful Times New Roman a dat-o în judecată pe Viorica Dăncilă pentru că îi ”tăvălește imaginea și demnitatea de român”

Publicat

in

Redactorul-șef al publicației Times New Roman, Călin Petrar, a anunțat că a dat-o în judecată pe Viorica Dăncilă, în replică la acțiunea premierului care cere daune morale de 100.000 de euro pentru un articol în care este făcută „tâmpită”. Petrar susține că solicitarea premierului este „absurdă”  în condițiile în care ea îi „tăvălește imaginea și demnitatea de român” din 2009, de când a devenit europarlamentar, și până acum. Jurnalistul îi cheamă pe toți cei care se simt lezați de prestația lui Dăncilă să devină parte în proces. 
 
„După episodul Priștina – Podgorica, la presiunea bunului simț și la sfaturile avocatului meu, Radu Sora, am decis să o dau și eu în judecată pe Viorica Dăncilă. Asta se întâmplă în același dosar în care Viorica Dăncilă ne cere mie și colegilor mei de la Times New Roman 100.000 de euro pentru că am spus despre ea într-un articol că este tâmpită. Țin să precizez că nu mi-am dorit să fiu într-un asemenea conflict, ci este doar un răspuns la cererea absurdă făcută de Viorica Dăncilă. Este nu doar revoltător, ci de-a dreptul kafkian ca Viorica Dăncilă să îmi ceară 100.000 de euro pentru un articol care a stat online două zile, în timp ce ea îmi tăvălește imaginea și demnitatea de român încă din 21 ianuarie 2009, în calitate de europarlamentar, și din 29 ianuarie 2018 în calitate de prim-ministru al României”, a scris jurnalistul, citat de Hotnews.ro. 
 Petrar mai spune că libertatea de exprimare a fost atacată „halucinant”, fiind dat în judecată de premier pentru „o banală constatare”.
„Pentru că, repet, astfel de vremuri trăim: sunt dat în judecată de Viorica Dăncilă, care vrea 100.000 de euro prejudicii de imagine pentru c-am făcut-o tâmpită. 100.000 de euro pentru o constatare banală. O constatare pe care a făcut-o orice om cu un minim de discernământ. Așa că îi cer și eu prejudicii de imagine: nu mult, 1 RON, pentru că eu sau colegii mei luptăm pentru păstrarea libertății de exprimare, nu pentru bani”, comentează șeful Times New Roman. 
 
În opinia sa, cei care suferă prejudicii de imagine sau atingeri ale dreptului la demnitate sunt românii, având în vedere prestația lui Dăncilă în fruntea guvernului și numeroasele gafe pe care aceasta le face.  Astfel, mai scrie Călin Petrar, orice cetățean român poate face cereri de intervenție în interes propriu, în dosarul 10816/3/2018 – Tribunalul București, în care să solicite același să se constate încălcarea dreptului său la demnitate și imagine în calitate de cetățean al României.
 
Sursa: Hotnews

Cotidian

Tradiția care „se poartă”: brand din Țara Făgărașului, exemplu european pentru valorificarea patrimoniului imaterial

Publicat

in

În Țara Făgărașului, o afacere locală care a readus în actualitate motivele cusute de altădată, a devenit exemplu european de bune practici pentru modul în care tradiția poate fi transformată în produs contemporan. Brandul Mândra Chic, creat de antreprenoarea făgărășeană Alina Zară, a fost inclus ca studiu de caz în cadrul proiectului InThrace, dedicat patrimoniului cultural imaterial, ca instrument de promovare a comunităților mici.

Mândra Chic, exemplu de valorificare sustenabilă a poveștilor locului

Prezentarea brandului Mândra Chic a avut loc în cadrul conferinței finale a proiectului, organizată la Universitatea Transilvania din Brașov, pe data de 29 mai, unde cercetători, specialiști și practicieni din mai multe țări europene au analizat felul în care tradițiile locale pot fi integrate în modele economice sustenabile.

Coordonatoarea proiectului Inthrace, conf. dr. Arabela Briciu, spune că Mândra Chic ilustrează tocmai felul în care patrimoniul imaterial poate fi reinterpretat fără a-și pierde esența, ci dimpotrivă, fiind readus în circuitul contemporan prin produse vestimentare și elemente de design inspirate din portul tradițional, din „cusăturile bunicii”.

„Sunt cusături pe care le făceau bunicile noastre și care, altfel, s-ar pierde dacă nu ar fi integrate în produse actuale, în vestimentații moderne”, a explicat aceasta, subliniind caracterul dinamic al patrimoniului cultural imaterial.

„Cusăturile bunicii”, sub brandul Mândra Chic

Azi, prin afacerea dezvoltată de Alina Zară, „cusăturile bunicii” sunt prezente pe diverse materiale, de la tricouri, hanorace sau eșarfe, la semne de carte sau alte obiecte de decor din material textil.

De asemenea, ele sunt prezentate publicului larg prin Muzeul de Pânze și Povești, inițiat de Alina Zară și Ioana Zară și organizat ca un mic centru cultural dedicat comunității și memoriei satului Mândra dinȚara Făgărașului. Parte din proiectul Mândra Chic, spațiul reunește colecții de pânze tradiționale, povești locale în formate diverse (cărți poștale, volume, expoziții), ateliere creative de „zestre contemporană”, activități gratuite pentru copii, campanii civice și de mediu, tururi ghidate, proiectul internațional „Suveica Mamei Ruța” și o grădină model inspirată din gospodăria tradițională a satului.

Patrimoniul imaterial, ca valoare economică și culturală pentru comunitățile mici

Patrimoniul imaterial sau intangibil include meșteșuguri, obiceiuri și cunoștințe transmise între generații, multe dintre ele aflate în risc de dispariție dacă nu sunt adaptate contextului actual. În acest sens, Mândra Chic a fost analizată ca studiu de caz în cadrul proiectului INTHRACE și prezentat ca exemplu de afacere care reușește să păstreze identitatea culturală a Țării Făgărașului, fiind, astfel un element de valoare economică și culturală pentru zonă.

Proiectul InThrace este derulat pe o perioadă de doi ani și jumătate de Universitatea Transilvania din Brașov, în calitate de coordonator, și este finanțat prin programul Erasmus+. Parteneriatul include universități și organizații din România, Polonia, Grecia, Croația, Portugalia și Bulgaria.

Citește mai departe

Cotidian

MAI avertizează: informații false despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu sunt folosite pentru a atrage utilizatorii pe site-uri periculoase, ce le pot fura datele personale

Ministerul Afacerilor Interne avertizează că pe rețelele sociale circulă informații false despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu, însoțite de link-uri care pot compromite datele personale ale utilizatorilor. Autoritățile recomandă verificarea informațiilor exclusiv din surse oficiale.

Publicat

in

Ministerul Afacerilor Interne avertizează asupra unei noi campanii de dezinformare care circulă pe rețelele sociale și îi vizează pe premierul interimar Ilie Bolojan și pe ministrul interimar de Interne Cătălin Predoiu.

Potrivit reprezentanților ministerului, mai multe conturi distribuie informații false despre cei doi oficiali, de la presupuse procese și anchete până la pretinse probleme grave de sănătate. Mesajele sunt construite astfel încât să stârnească reacții rapide și sunt însoțite de link-uri care promit accesul la informații suplimentare.

În realitate, avertizează autoritățile, accesarea acestor link-uri poate expune utilizatorii unor tentative de furt al datelor personale sau altor forme de fraudă online.

„Nu distribuiți aceste postări și nu accesați link-urile inserate în text. Verificați informațiile doar din surse oficiale și de încredere”, este recomandarea transmisă de Ministerul Afacerilor Interne.

Fenomenul nu este nou, însă autoritățile atrag atenția că astfel de campanii folosesc tot mai des numele unor persoane publice pentru a crește credibilitatea mesajelor și pentru a determina utilizatorii să acceseze pagini suspecte.

Specialiștii în securitate cibernetică recomandă verificarea atentă a sursei informațiilor, evitarea accesării link-urilor distribuite de conturi necunoscute și consultarea canalelor oficiale atunci când apar știri spectaculoase despre personalități publice.

Citește mai departe

Cotidian

Ghimbav își transformă tradiția aeronautică în atracție urbană: un elicopter IAR 316 „Alouette” recondiționat integral, piesa centrală a viitorului street-mall din oraș

Publicat

in

Orașul Ghimbav își conturează un brand de loc puternic în jurul tradiției aeronautice care a definit dezvoltarea zonei timp de decenii. În parteneriat cu Transylvania Wings, administrația locală pregătește amenajarea unei zone tematice dedicate aviației. Aceasta se va afla în apropiere de Lidl, la intrarea în oraș, acolo unde este proiectată, în viitorul apropiat, construirea unei zone de divertisment, în jurul unui street-mall.

Elicopterul Alouette este recondiționat la IAR Ghimbav

Autoritățile își propun ca viitoarea zonă să combine componenta comercială și de relaxare cu elemente care să promoveze istoria industrială și aeronautică a orașului. Astfel, elementul central al proiectului va fi un elicopter IAR 316B Alouette, cunoscut ca fiind un elicopter de antrenament, produs la începutul anilor 70 la Ghimbav, sub licență franceză. În prezent, elicopterul se află la IAR, unde trece printr-un proces de recondiționare completă pentru a fi transformat într-o veritabilă piesă de muzeu în aer liber. Aparatul de zbor va fi restaurat integral și pregătit pentru amplasarea pe un suport special, realizat de Primăria Ghimbav.

Un avion de dimensiuni mici, în sensul giratoriu

Pe lângă acest elicopter, un alt aparat de zbor va fi amplasat în sensul giratoriu de la intrarea în Ghimbav, la intersecția dintre DN1 și DN73B, spre Cristian. Este vorba despre un avion de mici dimensiuni, tot din portofoliul IAR, care va fi amplasat pe un suport de 3 metri pătrați.

Ionel Fliundra: „Este o formă de respect pentru tradiția aeronautică a Ghombavului”

Proiectul de amenajare a unei zone de street-mall unde să fie amplasate și aparate de zbor produse în trecut la IAR Ghimbav reprezintă o formă de respect pentru tradiția aeronautică a orașului și un mod de conturare a brandului localității, spune primarul Ionel Fliundra:

„Ghimbavul are o identitate strâns legată de aviație și considerăm că această moștenire trebuie pusă în valoare într-un mod modern și atractiv. De aceea îi mulțumesc Transylvania Wings și domnului Costin Bîrgu pentru că a înțeles viziunea noastră și ne-a oferit tot sprijinul în aducerea elicopterului Alouette, care va deveni un punct de atracție important pentru viitoarea zonă de street-mall. De asemenea, îi mulțumesc directorului IAR Ghimbav, domnul Marian Rasaliu, pentru deschiderea și sprijinul acordat în reabilitarea aparatului de zbor. Ne dorim ca această zonă să devină un simbol al orașului și un spațiu atractiv pentru comunitate și vizitatori”, a declarat edilul.

Citește mai departe

Trending