Ramai la curent!

Stiri Brasov

Pensiunea din Șimon (Bran) care a intoxicat 7 turiști, amendată cu 2.400 de lei

Publicat

in

Pensiunea din Șimon care a îmbolnăvit șapte turiști în noaptea de joi spre vineri a primit o amendă de 2.400 de lei din partea Direcției Sanitare Veterinare și de Siguranța Alimentelor Brașov (DSVSA).

În noaptea 25-26 octombrie 2018, în jurul orei 1:30, prin Serviciul de Urgenţă 112, DSVSA Braşov a fost notificată de incidentul alimentar în localitatea Bran – Simon, care s-a lăsat cu șapte îmbolnăviţi, după ce cei 22 de turiști din unitatea de cazare au luat masa.  Seara, aceștia au mâncat la cină o gustare rece formată din telemea, brânză în coajă de brad, slănină, jumări,un preparat mixt-grill, papanaşi, precum şi băuturi alcoolice.

Potrivit directorului DSVSA, Dorin Enache, în jurul orelor 2:30 doi medici oficiali din cadrul DSVSA Braşov s-au prezentat la pensiune, alertați prin 112, şi au efectuat un făcut un control de fond în urma căruia s-au constatat următoarele: 

  • din totalul turiştilor, șapte au prezentat un tablou clinic caracterizat printr-un sindrom diareeic însoţit de vărsături. Șase din turiştii bolnavi au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov şi au fost externaţi la ora 5:00, cu diagnosticul de dispepsie acută şi s-au reîntors la pensiune.
  • au fost verificate documentele însoţitoare la materiile prime existente în unitate, acestea au fost coroborate cu realitatea faptică din spaţiile de depozitare.
  • s-a verificat trasabilitatea de la materie primă la produsul finit.
  • s-au verificat carnetele de sănătate ale personalului propriu al pensiunii.
  • s-au prelevat probe din produsele alimentare existente în pensiune.

În urma controlului s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 2.400 lei pentru nerespectarea trasabilităţii şi etichetării. De asemenea, s-a reținut o cantitate de 52 kg carne şi produse din carne, brânzeturi şi alimente procesate, s-a dispus închiderea blocului alimentar în vederea igienizării, inclusiv a tuturor spaţiilor de depozitare pentru materii prime şi produse finite, s-a solicitat recontrolul stării de sănătate a personalului unităţii, în regim de urgenţă și s-au prelevat probe de apă şi probe de sanitaţie, după terminarea operaţiunilor de igenizare (ora 13 vineri 26.10.2018).

Luni Laboratorul Sanitar Veterinar de Stat „Dr. Mihai Dumitru” Braşov va emite buletin de analiză pentru probele prelevate din pensiune. După evaluarea rezultatelor de laborator vom dispune măsuri complementare.

 

Cotidian

Polițiștii brașoveni au anunțat ce au găsit în timpul acțiunii „Jupiter”. Anchetatorii au ridicat mai multe arme, camere cu termoviziune, lunete, dar și 60 de trofee de vânătoare

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat bilanțul perchezițiilor făcute în 10 iunie în mai multe localități din județul Brașov, în cadrul operațiunii „Jupiter”. Polițiștii au găsit arme, muniții, trofee de vânătoare și zeci de kilograme de carne de vânat.

Astfel, în cadrul operațiunii amintite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul mai multor subunități teritoriale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, emise de instanța competentă, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„În primul dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, de la două imobile din municipiul Brașov și comuna Budila, două arme neletale deținute ilegal, una de tip pistol și una de tip pușcă, patru replici airsoft de tip pistol, aproape 400 de elemente de muniție specifice, precum și cinci butelii cu gaz”, a anunțat Poliția Brașov.

Vânătoare cu arbaleta sau capcana

Conform sursei citate, în cel de-al doilea dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști în municipiul Codlea și în comuna Holbav, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe arme de vânătoare, dintre care una deținută în mod ilegal, muniție de diferite calibre, un dispozitiv cu termoviziune, o cameră de monitorizare a vânatului, o arbaletă, dar și o capcană metalică pentru animale.
Totodată, polițiștii au ridicat peste 50 de kilograme de carne congelată provenită din specii de interes cinegetic, 60 de trofee, mai multe perechi de coarne de cerb, piei provenite de la diverse specii de animale sălbatice, precum și alte bunuri relevante pentru probatoriul administrat în cauză.

Una dintre arme, căutată în Finlanda

În cadrul activităților de cercetare desfășurate la o proprietate din comuna Holbav au fost identificate mai multe exemplare vii din specia metis de mistreț, deținute în captivitate, aspect care face obiectul unor verificări suplimentare, aflate în curs.
Tot în cadrul perchezițiilor, polițiștii au constatat că una dintre armele de vânătoare identificate figura ca bun căutat la nivel internațional, armă semnalată de către autoritățile din Finlanda.
În cauză, dat fiind materialul probator constituit până în acest moment, față de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Holbav, județul Brașov, a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj și deținere fără drept de articole pirotehnice și s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de către procurorul de caz, cu propunerea corespunzătoare.


„Facem precizarea că cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat polițiștii brașoveni.

Citește mai departe

Stiri Brasov

Avarie majoră la rețeaua electrică din Ghimbav. Termenul de remediere este „momentan indisponibil”

Publicat

in

Locuitorii de pe mai multe străzi din Ghimbav au rămas astăzi de dimineață fără energie electrică, din cauza unei avarii. Conform datelor disponibile pe site-ul Societății de Distribuire a Energiei Electrice, alimentarea a fost oprită pe 29 de străzi din oraș, iar operatul de electricitate a anunțat că termenul de remediere este „momentan indisponibil”.


Lista străzilor de Ghimbav, afectată de pana de curent:

  • – AVRAM IANCU
  • – BEGONIEI
  • – BRÂNDUȘEI
  • – CRĂCIUNELULUI
  • – CRISTIANULUI
  • – CRIZANTEMEI
  • – DALIEI
  • – DRUMUL NAȚIONAL DN1
  • – EXTRAVILAN
  • – FĂGĂRAȘULUI
  • – FLORII DE COLȚ
  • – FREZIEI
  • – GARDENIEI
  • – GHIOCELULUI
  • – HENRI COANDĂ
  • – LACRAMIOAREI
  • – LALELEI
  • – LĂMÂIȚEI
  • – LILIACULUI
  • – LUNGĂ
  • – MARGARETEI
  • – OLIVIEI
  • – ORHIDEEI
  • – PANSELUȚEI
  • – PETUNIEI
  • – PIEȚII
    – TOPORAȘULUI
  • – VICTORIEI
  • – VIOLETEI.

Citește mai departe

Cotidian

Peste 270.000 de lei pentru 11 spectacole în Piața Sfântul Ioan. Filarmonica Brașov închiriază o scenă cu sunet, lumini, dar și câteva instrumente muzicale

Publicat

in

Filarmonica Brașov Brașov va organiza și în această vară spectacole în aer liber, în Piața Sfântul Ioan. Pentru ca aceste concerte să se poată desfășura, instuția de cultură va avea nevoie de o scenă, cu sistem de sonorizate și lumini. Cum nu deține o astfel de scenă, Filarmonica o va închiria, iar în acest sens a lansat o licitație electronică, valoarea estimată a contractului fiind de 275.000 de lei, fără TVA.

Conform anunțului, pe lângă scena cu sistemul de sonorizare și lumini, furnizorul va trebui să pună la dispoziția instituției de cultură un pian electronic, dar și un set de tobe pentru concerte de jazz.

Anul acesta, Filarmonica are programate 11 concerte, în 26 iunie, 10 iulie, 11 iulie, 16 iulie, 19 iulie, 23 iulie, 30 iulie, 31 iulie, 12 august și 28 august. Spectacolele vor începe seara, în intervalul orar 19.00 – 21.00 și vor dura două ore.

Citește mai departe

Trending