Ramai la curent!

Cotidian

Stadionul ICIM revine în proprietatea municipiului Brașov. Primăria a obținut o sențință definitivă în instanță

Publicat

in

Stadionul ICIM a revenit în proprietatea municipiului Brașov. Primarul George Scripcaru a anunțat azi că Municipalitatea a obținut o sentință favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, care astfel că va putea prelua oficial stadionul de la omul de afaceri Ioan Nicolaie. Baza Sportivă de la ICIM a fost folosită de F Brașov, ca bază de antrenament, însă în perioada în care a fost în litigiu, ea a ajuns într-o stare avansată de  degradare și a adunat tone de gunoaie.



Baza sportivă ICIM cuprinde un stadion de fotbal cu capacitatea de aprox. 10.000 de locuri (nu sunt scaune, stadionul aflându-se într-o stare avansată de degradare) și un teren de antrenament, cu suprafață de nisip, care era folosit de echipa de copii și juniori. Adiacent se mai aflau și două terenuri de tenis.

Stadionul ICIM a fost în trecut, baza de antrenament pentru echipa cu același nume. Echipa constructorilor, cum era nunită, a fost înființată în anul 1970 și a evoluat în Divizia B aproape întreaga istorie, dar a fost și în Divizia C. Stadionul și echipa a luat ființă cu sprijinul directorului Emil Moldovan, iar primul antrenor a fost Constantin Mateescu (nea Dinu) secondat de Paul Marinescu apoi Ioan Cazan, Chimina, Paul Popescu, Mezaros. Perioada de glorie a acestui club a fost între anii 1976-1980 când antrenor al echipei era Constantin Mateescu. A fost o perioadă când stadionul era arhiplin de suporteri adevărați și devotați pentru meciurile de acasă, cât și pentru cele din deplasare, iar rezultatele sportive erau notabile, cu merituoase locuri 4 în edițiile 1985-1986 și 1986-1987. Totuși, cea mai importantă performanță a avut loc în ediția 1977-1978 când echipa a obținut un extraordinar loc 3, în Divizia B. În ediția 1994-1995, pe fondul greutăților financiare, echipa a retrogradat în Divizia C.



În 1998 ICIM s-a asociat cu vecinii de cartier, Metrom. Echipa nou-formată urma să joace în Liga II. Meciurile oficiale s-au disputat pe stadionul ICIM, iar antrenamentele s-au efectuat pe stadionul Metrom.

Tot pe stadionul ICIM s-a antrenat o perioadă și echipa fanion a orașului, FC Brașov, în perioada cât a fost patronată de omul de afaceri Ioan Neculaie. De asemenea, acest stadion a fost terenul „de acasă“ pentru echipa „FC Ghimbav 2000 Brașov 2“,  timp de un sezon.

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending