Amenajarea Muzeul Sportului și Turismului Montan Brașov, mai scumpă decât estimarea inițială. La început nu a fost luat în calcul microclimatul muzeal

Muzeul Județean de Istorie „a concediat” firma Deanda Prim Invest SRL, care se ocupa de amenajarea clădirii Olimpia pentru viitorul Muzeu al Sportului şi Turismului Montan, din cauza nerespectării termenului de finalizare asumat prin contract. În acest context, Muzeul s-a văzut nevoit să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea lucrărilor, costul acestui contract fiind estimat la 2,403 milioane lei fără TVA (2,860 milioane lei, cu TVA inclus).

Firma angajată iniţial a fost concediată

Firma care va câştiga licitaţia va trebui să facă, pe lângă amenajările care au rămas, şi unele intervenţii suplimentare neprevăzute în proiectul iniţial. Este vorba despre lucrări la tâmplăria exterioară – unde se va folosi lemn stratificat, care nu se dilată şi asigură, în acelaşi timp, microclimatul specific, precum şi la sistemul de ventilaţie a clădirii.

Acest sistem va trebui să asigure microclimatul muzeal în toate încăperile clădirii, care vor găzdui expoziţii cu bunuri culturale de patrimoniu local şi naţional, multe dintre ele clasate la categoriile juridice ale patrimoniului cultural național mobil, fond și tezaur. Crearea acestor condiții este necesară întrucât bunurile culturale selectate pentru expoziția permanentă de la parterul clădirii Olimpia, în cadrul proiectului „Olimpia – Muzeul Sportului si Turismului Montan” sunt în principal din metal, lemn, material textil și hârtie, şi au vechime de până la 200 de ani.

„Soluţia tehnică privind sistemul de încălzire-aerisire era compatibilă cu funcţionarea unei clădiri fără o destinație specială, astfel în faza PT-DTAC s-a adoptat o soluție tehnică corect calibrată cu destinația finală a clădirii, respectiv spațiu muzeal care necesită un microclimat adecvat pentru expunerea bunurilor muzeale conform normelor de conservare în vigoare”, se arată în documentaţie.

Valoarea investiţiei a crescut cu peste un milion de lei în 9 luni

Indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii de la clădirea Olimpia au fost actualizaţi în ultima şedinţă de plen a Consiliului Judeţean Braşov. Lucrările pentru reabilitare, consolidare și schimbarea de destinație a clădirii Olimpia costă, în total, 3,793 milioane lei cu TVA, din care lucrările propriu zise sunt estimate la 2,527 milioane lei (TVA inclus). Iniţial, conform indicatorilor tehnico-economici aprobaţi de plenul Consiliului Judeţean în luna martie, valoarea totală a proiectului era de 2,621 milioane lei lei (cu TVA), din care 1,720 milioane lei reprezenta costul lucrărilor, iar restul, costul proiectării şi al avizelor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.